De Business

Punem punctul pe știi

BCR oferă 50 de posturi pentru liceeni pe perioada verii

marți, 16 mai 2017, 01:50
2 MIN
 BCR oferă 50 de posturi pentru liceeni pe perioada verii

50 de elevi de peste 16 ani vor avea şansa să lucreze peste vară şi să câştige bani de buzunar în cea mai mare bancă din România. Banca Comercială Română (BCR) a lansat, pentru cel de-al şaptelea an consecutiv, programul „Summer Job în BCR”, singurul proiect de educaţie financiară cu o componentă de internship adresat elevilor de liceu care au peste 16 ani. 

Programul „Summer Job în BCR” are loc la nivelul întregii ţări, în lunile iulie şi august, timp în care liceenii au posibilitatea să lucreze, plătiţi, în cadrul sucursalelor BCR, au anunţat în comunicat oficialii băncii. Pentru a se înscrie în competiţie, liceenii trebuie să urmeze doi paşi simpli, care îi vor ajuta să acumuleze cunoştinţe de educaţie financiară, dar şi să ajungă la convingerea că sunt persoanele potrivite pentru a lucra în BCR timp de două luni, au adăugat reprezentanţii instituţiei bancare.

În prima etapă, în perioada 15-29 mai 2017, liceenii trebuie să acceseze platforma de cursuri online „Laboratorul de Cariere” – laboratoruldecariere.ro, să-şi facă un cont şi să parcurgă modulul „Inteligenţa financiară pe înţelesul tuturor”. „În cadrul acestui modul, îşi vor evalua inteligenţa financiară, vor învăţa cum să-şi calculeze bugetul personal, cum să-şi seteze obiective financiare şi îşi vor conştientiza comportamentul financiar. După finalizarea modulului, se vor califica în etapa a doua de selecţie, care se va derula în perioada 29 mai-15 iunie 2017. Cei care nu parcurg integral modulul nu vor putea trece în etapa următoare a competiţiei. În cea de-a doua etapă, liceenii vor realiza o lucrare în limba română cu tema «Cine sunt eu?», în care trebuie să ne spună într-un mod cât mai onest, creativ şi original care sunt abilităţile, calităţile sau talentele care îi recomandă să facă parte din echipa celei mai mari bănci din România. Argumentaţia poate fi un eseu, o prezentare, un film, un videoclip sau o înregistrare audio. Este permis, practic, orice mijloc de exprimare, cu condiţia ca materialul să nu depăşească 5 MB (megabiţi) şi să fie trimis pe adresa summerjob@bcr.ro până la data de 15 iunie 2017, ora 18:00”, se specifică în documentul BCR.  

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii