Binomul PNL-PSD şi valul anti-sistem

Multă lume cade, ca de obicei, în păcatul de a privi alegerile locale aproape exclusiv prin prisma celor din Bucureşti. Unde, într-adevăr, liberalii au avut o prestaţie lamentabilă şi un rezultat pe măsură. Dacă însă privim lucrurile la nivel naţional fotografia arată altfel, ceea ce şi oferă un providenţial colac de salvare, în mare măsură nemeritat, cuplului Blaga – Ghorghiu. PNL a obţinut mai toate primăriile mari din Transilvania, direct sau indirect pentru că George Scripcaru sau Dorin Florea rămân în fapt în siajul partidului, mai ales cu concursul foştilor primari PDL. Iar pe ansamblu, pe ţară, la votul pentru consiliile judeţene, PNL a obţinut aproape în jur de 32 de procente. Până şi în Moldova, o regiune tradiţional pesedistă, liberalii au făcut totuşi trei breşe importante, obţinând primăriile din Suceava, Botoşani şi Piatra Neamţ. E drept, scorul lor este cu aproape 6 puncte sub PSD, dar nu e unul rău, mai ales dacă eliminăm Bucureştiul. Era previzibil ca la o participare extrem de scăzută la vot, de pildă în Bucureşti sau în Iaşi s-au atins adevărate recorduri negative, performanta maşinărie electorală a PSD să aibă câştig de cauză. Ceea ce înseamnă că în cea mai mare parte a vechiului regat, inclusiv în Bucureşti, PSD împreună cu ALDE vor obţine majorităţi în consiliile locale şi în cele judeţene. 

Asta e partea plină a paharului liberal, în ciuda eşecului umilitor de la Bucureşti. Există însă şi una goală, dincolo de ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti. Pentru că ar fi o greşeală să subestimăm forţa percepţiilor. Semnalul transmis de catastrofa generalizată din capitală în combinaţie cu absenţa de la alegerile parlamentare a primarilor în funcţie, care au tractat electoral la locale PNL, ar putea să ducă la un recul deloc neglijabil. Asta va depinde şi de capacitatea noii mişcări, USR, rezultată din USB, de a se extinde în ţară, din nou sub impresia puternică a rezultatelor obţinute în capitală. Deocamdată, dacă ne uităm pe lista marilor oraşe, acolo unde gruparea politică are teoretic cele mai favorabile bazine electorale, doar în Iaşi avem un semnal care ar putea confirma această tendinţă. Aici, deşi partidului "Pentru Iaşi" (un fel de USB local) i-a fost blocată în justiţie înregistrarea formală reprezentantul acestuia, Andrei Postolache, candidând independent, a obţinut un scor remarcabil, peste 13 procente (reprezentantul PNL a luat 23,5 procente). USR are un culoar bun: a obţinut un scor excelent şi nu are nimic de confirmat în mod concret, ca performanţă administrativă, din moment ce nu are nici o răspundere formală, dincolo de a face opoziţie în Consiliul General şi în cele de sector.

Discursul tipic al momentului este că am asistat la o înfrângere severă a dreptei. Ceea ce este în mare parte eronat. Pentru simplul motiv că în realitate nu putem vorbi de o dreaptă în adevăratul sens al cuvântului, ca exponentă a unui real curent conservator. Singura diferenţiere asumată, dar şi aceasta mai mult declarativ, fiind doar aceea privind raportarea la mediul de afaceri şi la protecţia socială. În fapt, şi aici vorbim doar de deosebiri cosmetice, pentru că şi PNL, şi PSD atunci când au fost la guvernare au adoptat măsuri populiste (vezi ultima parte a mandatului guvernului Tăriceanu) şi am avut câteva ocazii în care PSD a promovat măsuri mai liberale decât liberalii în zona economiei. Or, în mod natural, o formaţiune de dreapta ar fi trebuit să sprijine, de exemplu, iniţiativa privind definiţia familiei în Constituţie şi să se poziţioneze diferit faţă de temele majore introduse şi promovate de stânga progresistă, de la "Climate Change" la "Hate Speech" şi la alte asemenea tipuri de retorică din registrul tradiţional al corectitudinii politică. Nu am văzut nici pe departe asta la aşa numita "dreaptă" autohtonă. Am avut de fapt doar o opoziţie anti-PSD care a fost asimilată, mecanic, cu dreapta. Dovadă este şi faptul că PNL nu a avut nici o problemă să se asocieze cu PSD în USL din considerente anti-Băsescu. Aceasta falangă anti-PSD s-a dezagregat în ultimii ani după ce Traian Băsescu s-a distanţat de PDL, a avut loc o fuziune artificială între acesta din urmă şi PNL (care ar putea chiar să fie pusă serios în discuţie dacă trendul descendent al liberalilor va continua), segmentul care l-a sprijinit pe Traian Băsescu s-a reorientat către altceva (în Bucureşti către USB) sau a stat acasă, considerând că fostul preşedinte s-a distanţat, mai ales în cazul justiţiei, de valorile iniţiale, iar PSD nu a mai avut o figură publică proeminentă atât de iritantă pentru acest electorat aşa cum era Victor Ponta. În plus, a contat şi dezamăgirea care s-a instalat din cauza prestaţiei puţin zis modeste a lui Klaus Iohannis. Legat de ultimul aspect, în mod ironic, mulţi dintre cei care l-au sprijinit atunci entuziast pe actualul preşedinte au sărit acum, cu aceeaşi fervoare, să-i cauţioneze fără reţineri şi fără să pună prea multe întrebări pe Nicuşor Dan.

Paradoxal, dar votul masiv antisistem din Bucureşti, şi parţial din Iaşi, nu a făcut decât să consolideze poziţia electorală a exponentului emblematic al sistemului, PSD. Lucru important pentru alegerile din toamnă. Al doilea fapt semnificativ este că avem în fapt o radiografie politică corectă care evidenţiază o societate românească preponderent de stânga. Avem, pe de o parte, o stângă de tip caviar, pe care o întâlnim şi în Vest, care adoptă un limbaj specific stângii mai degrabă din raţiuni de oportunitate politică decât din convingere. PSD fiind un exemplu de manual din acest punct de vedere. Însă, iată, este pe cale să se coaguleze şi o stângă radicală, populistă, pe o reţetă de tip Bernie Sanders şi, la limită, Occupy, pe valul unei mişcări anti-sistem ca USB, acum USR. Este o stângă care se alimentează de la o retorică anti-corporatistă, anti-capitalistă, vehement pro-ecologistă, care în timp va căpătă accente tot mai pronunţat anti-occidentale, în special anti-americane. Sunt sigur că mulţi dintre cei au votat cu gruparea lui Nicuşor Dan vor contrazice vehement o astfel de afirmaţie. Pentru că, de exemplu, segmentul care s-a deplasat către USB dinspre zona anterior băsistă, nu are astfel de convingeri. Cei în cauză ignoră însă faptul că nucleul dur al susţinătorilor USR, cel care va defini decisiv traiectoria ideologică de viitor a grupării, aşa arată. Se extrag din Uniţi-Salvăm, din protestele ecologiste, având printre exponenţii proeminenţi lideri precum Claudiu Crăciun. Ei vor fi artizanii retoricii politice şi ideologice pe care o vor promova. Cum bine spune un  proverb, "Ai grijă ce îţi doreşti, s-ar putea să se împlinească!".

Din acest punct de vedere, alegerile locale ar putea fi un important punct de cotitură în viaţa politică românească. Însă nu este singurul aspect important atunci când analizăm impactul acestora. Deja de duminică seara a fost limpede că rezultatul alegerilor, care au consfinţit victorii consistente ale unor candidaţi cu probleme penale, unii chiar aflaţi în arest, va constitui punctul de plecare pentru o serie întreagă de iniţiative care vizează modificarea cadrului legislativ şi instituţional aferent luptei împotriva corupţiei. Cei care susţin acest punct de vedere spun că alegătorii au rejectat  explicit la locale maniera în care procedează procurorii, în special DNA. Realitatea este însă diferită, chiar dacă nu în mod necesar încurajatoare. Românii sunt declarativ mari admiratori ai luptei anti-corupţie nu neapărat din considerante care ţin de valori morale, ci pentru că, în general, ideea de a-i vedea umiliţi şi pedepsiţi pe cei puternici şi bogaţi este atrăgătoare. Şi nu doar la noi. Dar tocmai din acest motiv nu au însă mari probleme să treacă peste acuzele de corupţie la adresa unor primari pe care îi consideră, dintr-un motiv sau altul, relativ pricepuţi.

În România trecem des dintr-o extremă în alta. Am văzut asta după tragedia din Clubul Colectiv. Dacă până atunci avizele ISU se dădeau aproape automat acum s-a ajuns în destule cazuri la pretenţii absurde, cu efecte negative serioase asupra funcţionării mediului de afaceri. Există pericolul să asistăm la acest gen de salturi şi în cazul luptei anti-corupţie. E un avertisment care a fost lansat mai demult de către unele voci care au spus că unele excese, de exemplu în materie de arestări sau atunci când se interpretează infracţiunile de abuz în serviciu, vor putea duce, la un moment dat, la reacţii care să dorească să împingă lucrurile la polul opus. Numai că astfel de opinii, vorbim de cele raţionale, nu de campaniile de presă comandate, au fost, de regulă, rejectate, chiar vehement. Cei care se aşteaptă să intervină şi de această dată reglajul extern se iluzionează. Uniunea Europeană este măcinată de crize majore, de la problema migraţiei la ascensiunea partidelor extremiste şi diviziunile pe tema relaţiilor cu Rusia. Iar America se află în plină campanie electorală în condiţiile în care varianta unui preşedinte Donald Trump, care nu poate fi nicidecum exclusă, dă multora fiori.

Pe acest ultim fundal este vizibilă o altă tendinţă. Au început să apară critici tot mai agresive la adresa Statelor Unite care s-ar amesteca în viaţa politică autohtonă comandând sau aplaudând acţiunile DNA. Nu e o acuză nouă, dar ea a devenit mai vizibilă în ultimul timp în spaţiul public. Contextul, acum diferit, e acela că acest tip de critici se vor corela în viitor cu cele venite pe un registru diferit, din zona discursului anti-sistem. România este în principiu o ţară pro-americană şi în care, cel puţin declarativ, există un sprijin substanţial pentru modelul de capitalism. Lucrurile însă se schimbă. Tinerii plecaţi la studii în afară vin în contact cu mediul academic occidental în care dominantă este retorica anti-capitalistă şi anti-americană. E o poziţionare care are, pe termen mediu, toate şansele să devină "cool". Cu consecinţe deloc fericite pentru climatul politic intern. Cu alte cuvinte, ne aşteaptă o perioadă de mare agitaţie internă, impredictibilă, nu neapărat în sensul bun. Dacă suprapunem contextul intern peste cel extern, extrem de instabil şi el, în care oricând pot apare derapaje geostrategice majore, realizăm că ne aflăm în faţa unui tablou deloc atrăgător.