Cea mai mare teamă a lui Chir Nica: alegeri cu două tururi

joi, 10 decembrie 2015, 02:50
2 MIN
 Cea mai mare teamă a lui Chir Nica: alegeri cu două tururi

Prin partidoiul ieşean se vorbeşte tot mai mult în ultima vreme, cu mare înfrigurare, despre posibilitatea ca alegerea premarilor să aibă loc în două tururi de scrutin, cum era până acuma ceva vreme, dacă vă mai amintiţi. 

În ce îl priveşte pe catindatul Chir Nica, spun sursele noastre din preajma partidoiului că, din cauza asta, omul deja are gheaţa pe spinare şi morcovul undeva mai jos, din cauza unor sondaje care s-au vehiculat prin vară şi care, la o analiză calitativă a datelor, nu aduc deloc veşti bune în zona taberei lui.

De altfel, cică în cam toată ţara o ordonanţă a lui Cio Cio Loş în sensul ăsta ar fi tare dorită de leberali, căci i-ar dezavantaja pe premarii în funcţie, cei mai mulţi ai partidoiului, în timp ce majoritatea premarilor de la partidoi stau cu frica în sân. Haideţi însă să aruncăm o ocheadă şi în politichia de la Bucale, ca să vedem ce şanse ar avea o astfel de ordonanţă de urgenţă! Aşa că ia’n cetiţi ‘mneavoastră şi rândurile următoare, ca să vedeţi cum stau lucrurile!

Emoţii mari în culise: i se va trage au ba clapa partidoiului

Dacă va lua o astfel de decizie, premierul Cio Cio Loş va alege de fapt tabăra politică pe mâna căreia va merge pe viitor. Asta pentru că, pe de o parte, Drac Nea de la partidoi cică l-ar fi ameninţat deja că, dacă adoptă o astfel de ordonanţă, îi va face viaţă amară în parlament şi va căuta sprijin ca să-l dea jos până la primăvară, de cealaltă parte, cică leberalii împreună cu prezidentul i-ar fi promis sprijin majoritar, după negocieri secrete cu maghiarii, dar şi cu parlamentosanii gheneralului Hop Prea, numai să adopte ordonanţa în cauză.

Nu ştim ce va alege premierul, subzistenţa de moment oferită de partidoi sau perspectivele de viitor oferite de leberali? Gurile rele, dar bine informate zic însă că premierul ar avea şi o înţelegere suplimentară cu Jo Hanis, pentru un viitor politic împreună după alegerile viitoare, unii vorbind chiar de un partid nou, pe care electoratul l-ar aştepta, potrivit sondajelor. Stăm deci pe fază căci, în funcţie de ce va alege să facă, vom şti încotro a apucat-o: pe drumul cel bun sau pe drumul cel rău!

PS: Şi încă una, la final, despre acest partid nou pe care l-ar aştepta electoratul. Cică un sondaj făcut recent de unul din puţinele institute credibile care au mai rămas pe piaţă zice că peste 35% din alegători ar fi interesaţi de o construcţie politică nouă pusă la cale de cuplul Jo Hanis – Cio Cio Loş. Asta înseamnă, practic, puţin mai mult decât procentul cu care e cotat cel mai mare partid din sondaje la acest moment, care e puţin sub 35%. Hopa!?

Comentarii