Epoca bisturiului fără anestezie

Mandatul conducerii anterioare a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa", departe de a fi unul excelent, trebuie privit cu îngăduinţă. Echipa lui Vasile Astărăstoae a preluat bazele puse de profesorul Dragomir, însă moştenirea era mai degrabă cea de pe vremea lui Vasile Burlui – o universitate în bucăţi, prăbuşită financiar, infestată de corupţie, cu o structură academică construită pe nepotism.

Se poate argumenta cu uşurinţă că problemele acestea nu s-au rezolvat în ultimii opt ani. Că se puteau face mai multe, mai ales în ceea ce priveşte corupţia şi nepotismul din universitate. Că promovarea s-a făcut discreţionar, că plicurile atât de obişnuite să circule prin spitale se plimbau de bunăvoie şi pe holurile clădirilor din Piaţa Naţiunilor.

Dar în cele două mandate, Astărăstoae a fost un rector necesar pentru universitate tocmai pentru că a fost genul de om care a asigurat o perioadă de tranziţie – dispus să continue drumul pozitiv pe care profesorul Dragomir a aşezat Medicina, să „dea din coate" pentru a scoate UMF-ul din mocirla în care se înfundase, dar cu suficientă îngăduinţă pentru a închide ochii în faţa celorlalte lucruri care se întâmplau în afara biroului rectorului. Lucruri de care a auzit, dar la care a închis ochii. Să fim sinceri, cine crede că îmbuibarea cu pilule albastre a lui Păduraru şi sindromul şpăgii identificat, mulţi spun „doar", la soţii Dorobăţ, dar bănuit în toată structura universităţii, nu a ajuns la urechilor rectorilor şi a celor din conducerea UMF se păcălesc. Cel mai probabil, în cei şapte ani de mandat, Astărăstoae şi oamenii din jurul său au trebuit să jongleze cu mofturile „gărzii vechi", în care e foarte posibil să fi fost, la rândul lor, implicaţi, dar respectând, în acelaşi timp, dorinţa majorităţii comunităţii, de a restructura universitatea.

Soluţiile de îmbunătăţire, deşi imperfecte, au existat. Introducerea examinării prin testele grile, a mult-hulitei platforme de e-learning în cazul căreia procesul încă este rostogolit în instanţă(e), admiterea mai dificilă pentru studenţii români sau conservarea sistemului electoral introdus de profesorul Dragomir, unic în ţară şi primul din România care presupunea votul universal, înaintea Legii Educaţiei 1/2011, sunt chestiuni pozitive, iar importanţa lor nu trebuie subestimată.

Desigur că o pată întunecată pe cei şapte ani ai lui Astărăstoae va rămâne mereu faptul că nu a făcut îndeajuns pentru a stârpi corupţia şi nepotismul care vlăguiesc universitatea şi astăzi. Scandalurile care ies la iveală (dosarele studenţilor străini, cazurile Dorobăţ şi Păduraru, ceainicele, ibricele sau marocanii) sunt mici copii în comparaţie cu balaurii care circulă pe holurile universităţii, focarul cel mai mare de infecţie fiind admiterea studenţilor străini pe locurile cu taxa în valută. Sunt mulţi care acuză frauda în cazul acelor dosare, însă în presă nu au ajuns, pe larg, detaliile despre cum erau acestea gestionate în anii trecuţi – lăsate nepăzite pe mesele din birourilor rectoratului, permanenţa fiind asigurată pe fugă, cu o jumătate de ochi, iar la ele putea avea acces, practic, oricine. Pe scurt, un haos administrativ cu o mână de studenţi care, bine-intenţionaţi sau nu, aduc, pe toate liniile de studiu, peste 10 milioane de euro anual universităţii.

Indiferent dacă Astărăstoae a reuşit sau nu să asigure această tranziţie, încercând să găsească un factor de echilibru între vechea gardă şi cei care doreau un alt viitor universităţii, este limpede că, în mandatul care urmează, rectorul nu mai are acces la acest tip de argument.

Vremea tranziţiei la UMF, ca la toate universităţile din Iaşi, s-a încheiat. Comunităţile academice, societatea românească şi întreaga opinie publică, de la cel mai onest om până la ultimul postac, nu vor mai înghiţi jumătăţi de măsură. Dacă resetarea de care vorbesc majoritatea candidaţilor nu va avea loc, nu este exclus un „război civil" în universitate. Care să nu se soldeze cu proteste, înjurături sau atacuri, ci cu cel mai dureros lucru pentru viitorul instituţiei de învăţământ superior – cu plecări. Tinerii, cei care au ales să se întoarcă, sau care s-au strecurat cu greu prin hăţişul nepotismului şi al pilelor, acuzat că ar exista în structura academică a universităţii, vor pleca. E simplu pentru ei – nu e loc de luptă împotriva sistemului, pentru că lupta lor a fost dată pentru a accede tocmai în acest sistem, aşa şubred cum e acum, cu promisiunea că se va schimba, că există acea luminiţă, la capătului unui tunel-labirint. Nu vor ieşi în faţa rectoratului cu pancarte, dacă noul rector va continua să gireze sistemul de corupţie din universitate. Nu vor face petiţii, nu vor chema ministerul să-i salveze şi nici nu se vor plânge la ziare. Ca-n faţa unui fapt împlinit, vor pleca. După cum ne-au fost ultimii ani exemplu, străinătatea aşteaptă refugiaţii din domeniu – medici, asistente, rezidenţi – cu braţele deschise; deficitul de personal din ţările vest-europene e plombat deja de ani buni cu vârfurile româneşti, care fug de sistemul putred din ţară.

Iar schimbarea acestui putregai din toată ţara o poate face întocmai UMF-ul, chiar „Grigore T. Popa". Să fie universitatea din Iaşi cea care pune piciorul în prag şi care promovează bunul-simţ şi onestitatea în practica medicală. Sună utopic, dar freamătul din comunităţile academice şi din societatea românească, sătule până peste cap de corupţie, îi asigură rectorului care va avea curajul să se ia de gât cu corupţii din UMF şi din spitalele un „spate". În lupta care urmează, dacă are sângele rece să o poarte, rectorul nu va fi singur. Ne va avea pe toţi de partea sa.