Grădina Botanică, Cuminţenia rătăcită a Iaşului

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi are în gestiune Grădina Botanică "Anastasie Fătu". Această evidenţă este, însă, informaţie necunoscută de mulţi dintre ieşeni. Întreg personalul care gestionează partea expoziţională, cercetarea ştiinţiifică, curăţenia, paza etc. este angajat de către universitate. Cu salariile care sunt şi dificultăţile cunoscute de angajare. Pentru că, în anii în care toată lumea a plâns că sunt blocate posturile în universităţi, pe activitate didactică şi cercetare, nu s-au putut angaja nici portari. Şi astăzi se vede, când trebuie să asiguri funcţionarea, protecţia, curăţenia şi dezvoltarea a 88 de hectare cu o mână de oameni.

Implicarea municipalităţii şi a ieşenilor în gestionarea spaţiului respectiv este inexistentă. Am scris, de mai multe ori, despre zecile de cereri făcute de universitate de-a lungul anilor pentru a primi drept de administrare a drumului care străbate Grădina, prin dreptul lacului, pentru a-i opri astfel pe cei care, sub pretextul vizitei la Mânăstirea "Podgoria Copou" sau proclamaţi peste noapte riverani, merg şi pictează flora Grădinii în culorile bolizilor. După bâlbe repetate, tot ce au făcut cei de la Primărie şi de la Poliţia Rutieră a fost să planteze indicatoare cu staţionarea interzisă, aşa cum făceau cu panseluţele, în Sibiu, localnicii nemulţumiţi de gropile din carosabil. Efectul a fost acelaşi. În fiecare weekend sau în după-amiezile călduroase, zeci de maşini împânzesc marginea drumului în Grădina, de parcă aşteaptă pe A3 eliberarea drumului spre mare, deasupra lor lucind indicatoarele autorităţilor. Iar duminicile sunt câte trei-patru mirese care aşteaptă, încolonate, aterizarea răţuştelor sălbatice pe lac, cu firimituri de pâine în mână, grăbindu-se şi să prindă lumina de asfinţit pentru şedinţe foto.

"Ieşenii trebuie să înţeleagă faptul că Grădina nu e parc public", a spus de atâtea ori directorul Cătălin Tănase încât, probabil, şi el s-a săturat să se audă vorbind. E dificil să opreşti oamenii să se urce pe pietre, printre soiurile alese de plante, să nu rupă crizanteme, să ia acasă dovlecei, dar şi elemente de bun-simţ utilitar – să nu arunce mucuri de ţigară, PET-uri şi tot soiul de ambalaje. Însă acestea par mizilicuri dacă ne întoarcem puţin în timp – nu mult, câţiva ani – şi conştientizăm că într-o rezervaţie naturală în care se regăsesc mii de specii crescute şi întreţinute cum nu mai sunt, probabil, nicăieri în ţară, oamenii veneau şi făceau grătare. Nu unii, derutaţi fiind, care au ratat curba în drumul spre Breazu; nici alţii, teribilişti, care ar fi făcut-o intenţionat. Ci zeci de oameni, într-o normalitate incredibilă, din categoria "îmi plătesc impozitele şi mi se cuvine", împânzeau toată zona din dreptul lacului şi în spate, în păduricea care înveleşte dealul. A fost nevoie de ani pentru a-i educa pe unii să nu prăjească mici lângă lac – cum să-i convingi să nu intre cu maşinile?

Nu s-ar fi ajuns în situaţia această fără o complicitate a portarilor şi un dezinteres, probabil, al acestora. Dar ce interes are un angajat plătit, poate, cu jumătate de normă sau cu minimul pe economie să se lupte, de-a dreptul, cu zecile, poate sutele de şoferi care cred că li se cuvine să vină în weekend în Grădină? Pentru că problema este această "cuvenire" – drept divin, cum Moldova e a urmaşilor lui Ştefan. Aceeaşi cuvenire poartă Universitatea "Cuza" de 15 ani prin zeci de procese, cu moştenitori ai vechilor boieri de altădată sau cu avocaţi inteligenţi, viitori samsari imobiliari, care le-au cumpărat drepturile moştenitorilor şi visează noaptea cartiere rezidenţiale pe malul lacului din Grădină, cu locatari hrănind răţuştele de la balcon.

Epopeea Grădinii Botanice ar merita un roman scris cadenţat, de tipul celor de capă şi spadă care schimbau mâini, pe sub bănci, în anii dinaintea Revoluţiei. E o poveste de răzbire, de nesimţire, de luptă imposibilă şi promite, undeva, într-un final, o izbăvire. Este exemplul cel mai bun pentru a ilustra cum poţi sugruma o instituţie cu birocraţie şi izolare. Poţi argumenta că Universitatea "Cuza" n-a fost cel mai bun administrator, dar dacă ne uităm în jur, câţi dintre noi putem spune că am ajutat-o?