Iohannis, mesaj de condoleanţe pentru victimele de la Istanbul: Atacurile teroriste, o atrocitate

miercuri, 29 iunie 2016, 08:53
1 MIN
 Iohannis, mesaj de condoleanţe pentru victimele de la Istanbul: Atacurile teroriste, o atrocitate

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de condoleanţe în urma atentatelor care au avut loc marţi la Aeroportul Internaţional Atatürk din Istanbul.

”Atacurile teroriste care au avut loc marţi noapte la Istanbul reprezintă o atrocitate. Zeci de oameni şi-au pierdut viaţa şi peste 140 au fost răniţi, în urma unui act de cruzime îndreptat asupra unor cetăţeni nevinovaţi. Doresc să îmi exprim cele mai sincere condoleanţe pentru familiile îndurerate şi suntem alături de cei care se luptă în acest moment pentru viaţa lor”, a transmis şeful statului, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

El a subliniat, de asemenea, că astfel de atentate trebuie să fie prevenite, iar ţara noastră este şi va rămâne în continuare un partener angajat în lupta internaţională împotriva terorismului.

Mediafax

Comentarii