Legea privind amnistia si gratierea, pe agenda pentru vot final in Camera Deputatilor

marți, 17 decembrie 2013, 12:16
1 MIN
 Legea privind amnistia si gratierea, pe agenda pentru vot final in Camera Deputatilor

Controversatul proiect de lege care prevede amnistia si gratierea unor largi categorii de infractori se afla pe ordinea de zi a sedintei de plen de marti a Camerei Deputatilor. Este ultimul punct pe ordinea de zi. Reamintim ca, sub o puternica presiune publica, deputatii au retras martea trecuta proiectul din plen.

Propunerea legislativa pentru amnistierea unor infractiuni si gratierea unor pedepse (Pl-x 162/2013) este programata pentru votul final la ora 12.00.

Printre cei care ar scapa de inchisoare se numara, alaturi de mii de infractori de drept comun, si figuri publice precum Adrian Nastase, Gigi Becali, Catalin Voicu, Antonie Solomon, Ionel Mantog, Nicolae Mischie sau Decebal Traian Remes (3 ani).

Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, si Bogdan Ciuca, presedintele Comisiei Juridice din Camera, au declarat pentru HotNews.ro ca proiectul legii amnistiei a ramas pe ordinea de zi a sedintei de marti pentru ca dezbaterea de saptamana trecuta a legii a fost suspendata, iar proiectul nu a fost retrimis la comisii. Ca atare, potrivit procedurilor parlamentare, cei doi sustin ca proiectul ramine pe ordinea de zi pentru viitoarea sedinta, cind se va lua o decizie asupra ei. "In acest moment nu exista o decizie politica daca se va dezbate saptamina viitoare in plen", a spus Ciuca, in timp ce Zgonea a declarat ca "proiectul legii amnistiei poate fi dezbatut saptamina viitoare, peste doua saptamini sau poate sa astepte mult si bine". (Hotnews.ro)

 

Comentarii