Meleşcanu a devenit consilierul lui Ponta pe probleme de securitate naţională

joi, 27 noiembrie 2014, 13:35
1 MIN
 Meleşcanu a devenit consilierul lui Ponta pe probleme de securitate naţională

Premierul Victor Ponta şi l-a numit pe Teodor Meleşcanu în postul de consilier de stat în Cancelarie, prin decizie semnată joi dimineaţa.

Meleşcanu a demisionat, în septembrie, de la conducerea Serviciului de Informaţii Externe pentru a participa la primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar ulterior a fost numit de Ponta la conducerea Ministerului de Externe, cu argumentul că experienţa acestuia va evita apariţia unor noi probleme de vot în străinătate.

După ce problemele în secţiile de vot din străinătate au continuat şi sute de persoane din diaspora nu au putut vota, Meleşcanu a demisionat, susţinând că problemele au fost generate de legislaţia actuală carere împiedică înfiinţarea de secţii de vot suplimentare.

Meleşcanu şi-a anunţat susţinerea pentru Ponta în turul al doilea al prezidenţialelor, iar Ponta a declarat că, dacă va câştiga alegerile, acesta va fi în echipa sa de la Cotroceni, ca şi consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională.

Mediafax

 

Comentarii