Moştenirea lui Adomniţei

Cristian Adomniţei şi-a anunţat săptămâna trecută retragerea din viaţa publică. O ştire care nu a stârnit multă vâlvă, în condiţiile în care fostul lider PNL se autoexilase de ceva vreme în spatele cortinei. Dar atâtea câte au fost, reacţiile stârnite de anunţul retragerii se mulează perfect pe amprenta lăsată de Adomniţei pe zidurile cetăţii. Câţiva au chiuit de bucurie că scapă de el, alţii, la fel de puţini, şi-au exprimat dezamăgirea. Cei mai mulţi au preferat să tacă, incomodaţi de un sentiment amestecat, greu de definit, de satisfacţie şi tristeţe. Pentru că, ce-i drept, fostul şef al CJ lasă în urmă o moştenire înceţoşată, prin care străbat deopotrivă lumini şi umbre.

Dar să începem cu umbrele. Cristian Adomniţei este, alături de Relu Fenechiu, principalul arhitect al actualului establishement politic local. PSD a condus, conduce şi va mai conduce pentru ani buni Iaşul, pentru că Adomniţei a făcut pactul cu "diavolul" de fiecare dată când i s-a cerut sau i s-a cumpărat dreptul de veto. La alegerile locale din 2008, între cele două tururi, i-a îndrumat pe liberali să voteze cu Gheorghe Nichita, un blat prin care a condamnat comunitatea la patru ani de stagnare. În 2012, a susţinut fără remuşcări un grup infracţional organizat, USL, în schimbul unui fotoliu la Casa Pătrată. Dar dacă Fenechiu nu a dat niciodată doi bani pe comunitate, fiind interesat exclusiv de câştigul personal, Adomniţei a înţeles mereu potenţialul distructiv al pesedismului. A vândut în cunoştinţă de cauză, cu sânge rece, mai bine de un deceniu din destinul unor semeni. Sigur, orgoliul i-a spus că poate repara lucrurile din mers, că numai prin arta compromisului se poate pune în „slujba cetăţeanului”. Poveşti. Aşa se amăgesc toţi politicienii mânaţi de vanitate şi bune intenţii. Iar Adomniţei este exemplul perfect al liderului căzut victimă a propriului orgoliu. Şi-a încheiat cariera de ministru după ce a încercat s-o facă pe-a deşteptul în faţa unor copii mai antrenaţi în matematică elementară. A pierdut şefia CJ după ce a închis ochii la o „măgărie” a subordonaţilor, numai ca să-şi vadă chipul pe nişte pliante. Şi tot din orgoliu nu a recunoscut că a greşit.

Lumini? Cristian Adomniţei este singurul lider politic local care a propus o viziune de dezvoltare a Iaşului adaptată secolului 21. Care a gândit "big". E la mintea cocoşului că o regiune are nevoie de infrastructură, educaţie, inovaţie, sănătate etc., pentru a se dezvolta. Adomniţei a înţeles însă că nu e suficient să investeşti în cele enumerate mai sus, dacă proiectul nu rupe "gura târgului". E singurul politician din Iaşi care nu a vrut "un aeroport modern", "un festival de anvergură", "un spital bine dotat", "un drum judeţean ca în palmă", ci s-a ambiţionat să realizeze "cel mai modern aeroport", "cel mai mare festival", "cel mai bine dotat spital", "cel mai bun drum judeţean". Şi-a autoimpus standarde înalte, conştient că nu putem să facem joncţiunea cu lumea civilizată, dacă nu ardem rapid etapele. Şi, chiar dacă mulţi i-au reproşat că visează la tichii de mărgăritar, a reuşit într-un timp relativ scurt să metamorfozeze un aeroport aflat în paragină şi să ofere ceva substanţă unei vieţi culturale îmbâcsite de provincialism. Pentru că, ne place sau nu, modernizarea aeroportului şi organizarea festivalului FILIT rămân singurele două proiecte publice de anvergură realizate la Iaşi după Revoluţie. Şi ambele poartă, în josul paginii, semnătura fostului şef de CJ.

Cristian Adomniţei a construit pe o fundaţie şubrezită de propriile vanităţi şi compromisuri. Lasă în urmă un gust amar şi câteva proiecte pe care alţii ar face bine să le ducă mai departe.