PNL a murit!

De ce se mai minunează unii? Victoria covârşitoare a PSD de la "parlamentare" devenise foarte clară încă de la "locale". Toate semnele din jur indicau atunci un trend crescător prentru partidul lui Liviu Dragnea, şi un  altul descrescător pentru formaţiunea Alinei Gorghiu. Aşadar, distanţa impresionantă dintre scorurile celor doi principali adversari era uşor de anticipat. În acest moment, întrebarea care-şi caută răspunsul ar trebui să fie de ce suporterii dreptei au întors spatele PNL în număr din ce în ce mai mare?

Privind de sus în jos, cel mai înalt vinovat este Iohannis – asimilat, în pofida neutralităţii politice impuse de funcţie, cu dreapta. Preşedintele României a decepţionat încă de la început, când s-a înconjurat de consilieri controversaţi şi l-a impus pe eternul şi "loialul" traseist Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea SIE. Unde mai era schimbarea promisă, dacă îi reactivai, fără niciun fel de ezitare, pe "foştii"? Apoi, timp de doi ani, Iohannis a făcut pe mutul sau a rătăcit fără rost prin lume. Până acum, nu am înţeles exact care este proiectul său naţional, căci totul s-a rezumat la nişte generalităţi, pe care le-am auzit, în ultimii 26 de ani, de la toţi cei care au încercat să ne obţină votul. 

Urmează Cabinetul Cioloş, un guvern fără sclipici şi fără lipici la populaţie – asimilat, de asemenea, dreptei (în pofida prezenţei, într-o poziţie fruntaşă, a pesedistului Vasile Dâncu). Pentru mine, un tehnocrat este cel care, dacă nu deţine el însuşi cea mai isteaţă rezolvare la o problemă arzătoare, cunoaşte măcar pe cineva care poate găsi ideea salvatoare. Dar subordonaţii lui Dacian Cioloş (el însuşi un tip cu mai mult bun simţ decât majoritatea politicienilor ultimilor 26 de ani!) păreau rupţi de realitatea românească, depăşiţi de evenimentele cotidiene şi prinşi între gesturi mărunte şi declaraţii sforăitoare. Obligaţi mereu să se replieze în urma atacurilor bine ţintite ale PSD, miniştrii "guvernului lui Iohannis" au convins tot mai puţini români că pot reprezenta o alternativă viabilă la guvernele politice, infinit mai corupte, dar mai lesne de acceptat de către electorat.

Evident, cea mai mare vină pentru dezastrul de la "parlamentare" o poartă chiar PNL. Cel mai grav mi se pare faptul că liberalii au acceptat să-şi sacrifice partidul pentru a-şi salva penalii şi trepăduşii de carieră. Peste jumătate dintre viitorii parlamentari ai acestui partid sunt din nou politicieni dubioşi, mulţi dintre ei fini cunoscători ai şmenurilor cu banii statului. De zece ani, PNL doar mimează lupta anti-PSD, corupţii lor nefiind cu nimic mai prejos decât cei ai "partidoiului". De fapt, frăţia interlopilor otrăveşte ambele partide aproape la fel de mult (cu un plus de otravă pentru PSD, totuşi!). În aceste condiţii, de ce ai mai vota un candidat liberal?

Pierderea voturilor din Ardeal, absenţa tinerilor de la urne şi indiferenţa diasporei spun multe despre criza de încredere pe care o traversează partidul lui Gorghiu, asupra căreia am zăbovit şi eu de câteva ori. Nu însă şi conducerea liberală! După victoria din 2014 a lui Iohannis, PNL a ratat şansa de a deveni un partid al românilor de pretutindeni, al valorilor veritabile, al justiţiei şi al proiectelor deştepte. Iar, după alegerile locale din primăvară, liberalii şi-au bătut joc de propriul electorat şi de propria istorie, minţindu-ne încă o dată că dorinţa lor de reformă internă şi de transformare în bine a României era una autentică. Atunci, de ce nu aţi jurat că veţi identifica şi confisca toate averile ilicite, de la palatele ţigăneşti până la vilele şmecherilor pitite prin rezervaţiile naturale?; că veţi desfiinţa toate pomenile sociale şi că-i veţi trimite la muncă pe toţi puturoşii din ţară?; că veţi introduce votul electronic pentru toţi românii şi că veţi scoate din administraţie toţi funcţionarii corupţi? Oare de ce? 

În acest moment, intrarea în Parlament a USR nu ne spune decât un singur lucru. Chiar şi în rândul celor "40%" (cea mai redusă prezenţă la "parlamentare" din istorie!), există destui români care cred în necesitatea unei noi construcţii de dreapta, care să înceapă înainte de toate cu o reformă a clasei politice. Dacă, în următorii ani, USR nu va juca doar rolul lui Gică Contra, ci va reinventa discursul politic şi mai ales serviciul în folosul comunităţii, va ţine permanent legătura cu generaţia tânără, oriunde s-ar afla ea, şi va scoate în faţă oameni dedicaţi şi pricepuţi, formaţiunea lui Nicuşor Dan va beneficia de şansa de a trece în faţa PNL. Şi de a deveni principalul şi adevăratul oponent al PSD.

În politica românească, victoriile zdrobitoare produc efecte perverse. Aşa cum era de aşteptat, pe 11 decembrie, "Partidul corupţilor" şi-a luat ţara napoi, cedând-o încă o dată penalilor şi pomanagiilor. Ori, promiţându-ne întărirea clasei mijlocii şi nu dezvoltarea categoriei dependenţilor de stat (ca în judeţul Teleorman, de pildă), să ne aşteptăm, din partea PSD, la o uimitoare schimbare de paradigmă? Dar, despre asta, în episoadele următoare!