Ce critici sunt aduse noului Regulament al şcolilor

Revolta elevilor: nu vor să îşi cumpere uniforme şcolare din banii lor

joi, 22 ianuarie 2015, 02:50
3 MIN
 Revolta elevilor: nu vor să îşi cumpere uniforme şcolare din banii lor

Conţinutul Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Instituţiilor de Învăţământ Preuniversitar, publicat pe 13 ianuarie anul acesta, a ridicat o serie de nemulţumiri din partea elevilor şi nelămuriri din partea dascălilor.

După ce Consiliul Elevilor a atras atenţia asupra unor legi care ar îngrădi libera exprimare, prin cenzură, aceştia revin şi spun că nu sunt de acord cu articolul 76, alineatul 1, care permite şcolilor să implementeze obligativitatea purtării unor semne distinctive, cum ar fi ecuson, uniformă, eşarfă, sau altele. Prin acest articol se încalcă principiul gratuităţii sistemului educaţional consacrat în Constitiuţie, art. 32, alin. (4) şi în Legea Educaţiei Naţionale, art.9, alin. (3).

„Considerăm ca prin această măsură se încurajează corupţia din cadrul şcolilor prin negocierile duse între direcţiuni şi producătorii privaţi, neexistând o formă de înştiinţare în ceea ce priveşte gestionarea fondurilor. La nivel naţional s-au semnalat cazuri în care uniformele aveau un preţ exagerat sau erau fabricate şi comercializate de unităţi private, fără o licitaţie publică prealabilă, depăşind, de cele mai multe ori, suma de 200 de lei. Reamintim că Legea Educaţiei Naţionale prevede gratuitatea învăţământului preuniversitar şi scoatem în evidenţă faptul că elevii sunt beneficiarii direcţi ai sistemului educaţional, nu angajaţii acestuia“, au menţionat reprezentanţii Consiliului Elevilor din România.

Nu e cenzură e monitorizare

Aceştia consideră că această măsură este benefică doar în condiţiile în care costurile ce implică achiziþionarea acestor semne distinctive vor fi suportate de către unităţile de învăţământ, autorităţile locale sau de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi solicită măsuri concrete pentru rezolvarea acestei probleme. Reprezentanţii învăţământului preuniversitar explică anumite articole blamate de elevi dar spun că pe alocuri nici ei nu-s lămuriţi prea bine.

„Acest regulament există de trei ani într-o anumită formă, însă abia acum s-a urgentat. Sunt inadvertenţe între ce era pe site şi la ce aveam noi acces şi ce s-a publicat în Monitorul Oficial. Vom mai face o lectură, cred că s-au mai scos nişte articole şi a rămas şi numerotarea greşită pe undeva. Orice document este perfectibil, însă şcolile din judeţ trebuie să ştie că în termen de 30 de zile de la publicarea Regulamentului trebuie să-şi facă propriul regulament de ordine interioară. Sunt de acord cu dreptul elevului de a cere explicaţii pentru nota pe care o primeşte, uneori poate fi un abuz. Am avut un caz cu contestaţii şi am încercat să găsim soluţii deoarece dreptatea era de partea elevului. Profesorul nu este un zeu, copilul nu trebuie să resimtă nota ca pe o pedeapsă“, a declarat Camelia Gavrilă (foto), inspector şcolar general al ISJ.

Încă cu nemulţumirile elevilor în ceea ce priveşte revistele şcolare, inspectorii spun că este necesar ca publicaţiile şcolare să fie monitorizate, deoarece pot apărea tot felul de texte nepotrivite în ele. „Nu e vorba de cenzură, ci monitorizare a activităţii. Nu poate apărea orice într-o revistă, este o problemă de decenţă“, a mai specificat Camelia Gavrilă.
Un alt articol cu care profesorii sunt de acord este Nomenclatorul de violenţă. Conform acestuia, elevul este inştiinţat ce să facă prima dată când este pus în faţa unei situaţii violente şi pe cine să anunţe prima dată. Conform celor de la Inspectorat, fiecare şcoală îşi va face de anul viitor un registru în care va semna toate tipurile de violenţă care au loc în şcoală. Aşa se va putea urmări şcoala unde se repetă. „E o societate mai agresivă, modelele din filme şi jocuri sunt mai masculine, autoritare. Depinde şi cum concep fetele astăzi feminitatea“, a adăugat inspectorul şef.

 

Comentarii