Scump şi prost

Pe zi ce trece devin din ce în ce mai confuz în ceea ce priveşte lumea materială în care trăiesc. Nu îmi mai dau seama dacă e din ce în ce mai bună sau din ce în ce mai proastă.

Confuzia mea a culminat zilele acestea când a trebuit să îmi schimb centrala termică şi, apelând la specialişti, români, evident, am fost informat că de câţiva ani norma de centrală termică, impusă de stat, este cea prin condensaţie, faţă de cea veche care era clasică. Partea interesantă a apărut în momentul în care am aflat că cele vechi erau mai bune în sensul că rezistau mai mult şi erau mai fiabile, fiind mai simple. Mai mult decât atât, mi s-a spus că centralele mult mai vechi, anume cele de câţiva ani buni în urmă, erau chiar şi mai bune decât cele clasice rămase în afara legii. Erau făcute manual, cu simţ de răspundere şi rezistau o viaţă. Cele noi pur şi simplu nu îşi fac treaba sau se strică repede.

Vecinii îmi spun, ca o coincidenţă, că au trebuit să îşi schimbe şi ei maşina de spălat rufe. Cea veche a cedat definitiv după aproape 10 de ani de folosinţă. 10 ani! am exclamat eu… Şi asta nouă cât are garanţia? 2 ani, dar va rezista cel mult 5 ani! au spus tot specialiştii. Pentru că au mai multe componente care se pot strica, iar piesele de bază sunt mult mai proaste.

Un alt prieten mi-a povestit cum un coleg de-al său şi-a cumpărat o maşină de ultimă generaţie, dotată până la refuz, o adevărată navă spaţială, dar care a cedat după câteva luni de folosinţă. Cauza? Computerul de bord a avut o eroare şi nimic nu a mai mers, nici măcar nu a mai putut pleca cu ea din parcare. Asta fiindcă pentru orice eroare, oricât de mică ar fi, maşina nouă refuză să mai pornească. E ca o fiinţă vie şi proastă care nu înţelege ierarhia lucrurilor: cel mai important e să mergi din punctul A în B şi apoi urmează temperatura în habitaclu, senzorul de umiditate, becul din portbagaj, poziţia scaunului şoferului, încălzirea din volan, nivelul scăzut al lichidului de parbriz, data uşor depăşită pentru schimbul de ulei etc. Ce nu e clar?…

Prin comparaţie, nu puteam să nu mă gândesc la Daciile vechi care mergeau şi în două pistoane şi cu bateria scoasă după ce porneau motorul, care puteau fi răsturnate pe o parte de trei persoane ca să fie reparate mai uşor şi multe altele. Puteau să aibă toată beculeţele aprinse la bord, ea tot mergea măcar câţiva metri ca să-i facă în ciudă celei moderne – ultimul răcnet al ştiinţei.

Ceea ce e de-a dreptul paradoxal e că autoturismele noi, dacă se strică, nu mai pot fi reparate, cel puţin nu în stilul de până acum, adică la mecanicul obişnuit. Nea Căpşună şi nea Caisă de la „Servis” nu încetează să se scarpine în cap a mirare fiind lăsaţi în urmă cu mult de avansul tehnicii, iar tu, în calitate de proprietar, nu ai de ales decât să mergi la reprezentanţă, iar aceia să îţi trimită maşina pe platformă înapoi la fabrică pentru a fi reparată, adică zile, săptămâni de aşteptare şi nervi… Ar fi fost minunat dacă măcar ai fi putut să păstrezi cu tine acasă unele opţiuni pentru care ai cumpărat-o, confortul, mirosul de nou, aerul de siguranţă ce ţi-l inspiră când te urci în ea, sistemul audio, aerul condiţionat, dar din păcate toate trebuie să plece odată cu maşina…

Eu folosesc încă un telefon mobil tip cărămidă care mă ţine 7 zile cu o încărcare de baterie, pe care îl pun oriunde fără grija că se va strica sau va apela singur, de la o atingere greşită, pe fosta profă de mate din liceu în timp ce sunt la toaletă, şi pe care l-am scăpat de nu ştiu câte ori pe jos descompunându-se în bucăţele. El funcţionează impecabil pentru ceea ce a fost făcut, adică înţelege perfect ierarhia mai sus menţionată: mai întâi funcţia de comunicare şi apoi restul facilităţilor. Am şi o tabletă, şi un telefon cu touchscreen şi baterii care mă ţin câteva ore şi cu care nu vreau să mă gândesc ce se întâmplă dacă le scap pe jos. De aceea le-am lăsat în cutia în care le-am primit, să se mai învechească niţel şi să devină mai fiabile…

Am fost la talcioc duminica trecută să caut unele mici obiecte pe care nu le găseşti în altă parte şi am constatat că lucrurile vechi sunt cele mai bune de pe piaţă. O cheie mecanică de pe timpul lui Ceauşescu, din metal gros şi rezistent, e mult mai bună şi mai trainică decât una nouă cumpărată azi din magazin. La fel şi un redresor de maşină, un cleşte, un arc, o şurubelniţă etc. Şi, culmea, cele noi, uneori nici nu sunt exact pe măsura care trebuie. Mi s-a întâmplat ca o cheie de 14 să fie mai mică decât 14 şi mai mare decât 13…

De ceva vreme eu chiar nu mai caut lucruri noi decât dacă este imperios necesar şi nu am de ales. Pentru mine OLX-ul e mană cerească, sunt clientul fidel şi perfect. Lăsaţi lucrurile vechi şi bune să vină la mine, ieftine şi bune…

Înţeleg că se vorbeşte despre o evoluţie a lucrurilor, despre o deplasare în sus de la bine la mai bine, dar nu există domeniu în care să nu mă împiedic de neajunsuri provenite din pierderea punctului de reper al proiectanţilor/ producătorilor. Aceştia se lasă din ce în ce mai tare duşi de imaginaţie, de dorinţa de a deveni din ce în ce mai complecşi şi uită de punctul de plecare care e în sine o nevoie simplă a omului de a face un lucru bine. Azi, în loc să megi cu maşina, asculţi muzică, faci masaj, ai jocuri de lumini şi de calculator; în loc să vorbeşti la telefon, navighezi pe net sau joci tot felul de joculeţe şi multe altele.

Pe contul meu de e-mail am modul Basic, dar din când în când îmi apare cei full feature care merge extrem de greu şi care, înţeleg, este cea mai recentă versiune. Dar nu-mi trebuie, oameni buni, nu am nevoie decât de trimiterea şi receptarea de mesaje, de aia se cheamă poştă…

Nu am nevoie nici de zecile de opţiuni de pe telefonul extrem de inteligent, nici de cele ale autoturismului genial, atâta vreme cât respectivele obiecte nu îmi satisfac în mod impecabil nevoia pentru care au fost create de la bun început. Dacă o centrală termică nu mă încălzeşte, un telefon nu mă ajută să comunic, o maşină de spălat nu îmi spală rufele, un autoturism nu mă deplasează dintr-un loc în altul, atunci lucrurile acelea sunt inutile, cu tot cu extraopţiunile lor extraordinare şi infinite. Lucrurile nu sunt din ce în ce mai bune, ci din ce în ce mai proaste pentru că au uitat simplitatea, iar evoluţia lor ar trebui să se oprească până nu ne îngroapă definitiv în complexitatea lor…

Briscan Zara este scriitor şi publicist