Şedinţa CNC în care se alege noua conducere a PDL, în 6 aprilie, la Palatul Parlamentului

miercuri, 27 martie 2013, 16:47
1 MIN
 Şedinţa CNC în care se alege noua conducere a PDL, în 6 aprilie, la Palatul Parlamentului

Colegiul Director Naţional al PDL a stabilit, miercuri, convocarea în data de 6 aprilie, la Palatul Parlamentului, a Consiliului Naţional de Coordonare în care va fi aleasă noua conducere a partidului, a anunţat preşedintele PDL Vasile Blaga.

Blaga a spus că această reuniune va începe la ora 10,00 şi va avea loc în sala "Alexandru Ioan Cuza" de la Parlament.

Vasile Blaga a precizat că în Colegiul Director a fost stabilit modul de desfăşurare a CNC, astfel încât "membrii aleşi, nu cei de drept din organizaţii, la CNC, vor fi tot conform rezultatelor obţinute la ultimele alegeri".

El a mai spus că preşedintele PDL are principala sarcină de a respecta Statutul partidului.

La CNC vor fi aleşi prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii, secretarul general, secretarii executivi ai partidului, membrii Comisiei de integritare, litigii şi statut şi cei ai Comisiei de revizie şi control.

Mediafax

Comentarii