Star Prono

Orice om trebuie să joace măcar o dată în viaţă la loto. El trebuie să guste plăcerea frustrării, a speranţei, a dezamăgirii. Trebuie să simtă pişcătura tentaţiei de a mai juca din nou, şi iar, şi iar, de a „investi” cât mai mulţi bani şi timp pentru a-şi mări probabilitatea matematică, emoţională şi creştinească de a câştiga. Chiar dacă, la rece vorbind, totul depinde de un noroc chior. Este o mare de incertitudine, tocmai de aia ar trebui jucat.

Poţi să începi cu păcănelele, dacă ţi-e greu să treci deodată la scară naţională. Iei câteva fise şi stai „5” minute „să te relaxezi”. Nu te uita la ceas, anulează-ţi toate întâlnirile pe ziua respectivă. Mergi la un local cu muzică bună şi visează, lasă-te dus. Ne vom revedea apoi peste câteva zile sau săptămâni în acelaşi loc sau la cazinou. Nu uita că ai libertate totală: poţi juca la toate odată…

Încetul cu încetul o vei lua în serios şi vei căuta calea logică. Aşa ajungi în faţa biletului loto. Te apuci să studiezi cărţi, să faci tabele, să calculezi procente, să umbli la tine cu tot felul de hârtii mai mici, mai mari. Când completezi foiţele roşii stai câte jumătate de oră ca să confrunţi toţi parametrii, să nu cumva să-ţi scape ceva, vreun „factor” determinant. Mergi pe variante, pe scheme, pe „cap de pod”, pe tot felul de formule matematice care te-ar aduce cât mai aproape de iahtul visat din Mediterana, de vila de pe Coasta de Azur, de excursiile în ţările tropicale sau Australia. Eşti abonat la reviste de specialitate, consulţi site-uri care descriu cum merge treaba unui specialist în loto care „ştie” cum să joace, sorbi cu nesaţ fiecare imagine şi cuvinţel din ştirile care prezintă cazurile fericite de câştigători care s-au trezit peste noapte milionari în euro după ce au completat un singur bilet loto total fără intenţie şi la întâmplare. Ţi-e ciudă şi-i înjuri pe ăia care câştigă jucând la „plesneală”.

Apropos de specialişti. Asta mi se pare una dintre cele mai tari meserii, mă mir cum de nu a fost pusă pe nomenclatorul naţional: specialist în jocuri de noroc. Unul care ar putea să dea lecţii despre cum să ai noroc… El este cel care a câştigat de cel puţin două ori numai prin noroc, al cărui exemplu devine automat ştiinţă, ştiinţa norocului. Toţi cei din jur ascultă cu smerenie cum acesta povesteşte: „Era într-o joi, n-aveam decât 5 lei în buzunar, mă gândeam ce să fac, să iau o pâine sau o sticlă de vin prost?… Şi peste drum am văzut ca prin ceaţă agenţia Prono şi ce-am zis, fie ce-o fi, şi am jucat toţi banii şi am câştigat, iată acum unde sunt…” El este starul prono invidiat de toţi, a cărui poză o găsim deasupra variantelor servite din agenţiile de cartier zâmbind pierdut în spatele unui carton uriaş pe care scrie „Marele Premiu”. Tot el e cel care a completat formularul primit la sfârşitul cumpărăturilor de la supermarket şi a câştigat o maşină. Nu se poate să nu-l ştiţi, este cel care nu seamănă deloc cu voi…

Când vezi, aşadar, că nu merge logic, matematic, după ani de aruncat banii săptămânal pe apa sâmbetei, te apuci să joci frenetic emoţional. Pui pe copilul tău sugar să mâzgălească biletele printre crize de colici, sau pui căţelul să atingă cu lăbuţa numerele norocoase, completezi tu foile cu ochii închişi să nu cumva să te influenţeze gândirea logică care poate speria norocul. Pentru că e şi ideea asta cum că logica sperie norocul, nu ştiaţi? Un jucător la loto este extrem de superstiţios.

Rogi un cerşetor să scrie în locul tău, iei numerele maşinilor care ţi se perindă prin faţă la un moment dat, numeri norii de pe cer, steluţele din brad, puricii de pe pisică, scotoceşti prin bolul cu numere din plastic incomplete de la agenţia loto sau îţi confecţionezi singur numerele… Te rogi la Dumnezeu să îţi dea un semn, să îţi indice soluţia pe nisip, pe pietre, pe iarbă, în scutecele copilului, în petele solare… Mulţi jucători împătimiţi devin credincioşi avizi, ei frecventează biserica la fel de des ca şi agenţia loto. Banii „investiţi” se regăsesc în egală măsură în cutia milei şi în casa de marcat a agenţiei. Trebuie, altfel…

Completezi biletul ani la rând cu aceleaşi numere care sunt datele de naştere ale celor din familia ta. Ani la rând. Te împrieteneşti cu toţi pensionarii care petrec ziua în punctele de primire a lozurilor conversând cu doamna de la ghişeu. Este o comunitate a celor împătimiţi de jocuri de noroc. Dacă eşti casier sau contabil, eşti al naibii de tentat să investeşti măcar o parte din banii firmei pe câteva variante. E periculos, dar şi când te loveşte îngeraşul…

Sunt cazuri fericite, nu zic nu, al celor care câştigă pe bune din prima cu un singur bilet, dar eu am o teorie dezvoltată după o perioadă de joc logic: niciun câştig care vine repede şi mult nu te prinde pregătit. Întotdeauna te vei comporta neadecvat situaţiei, vei ieşi din starea ta naturală, vei cădea fără doar şi poate, fără să-ţi dai seama, într-o stare nelalocul ei. „Da, sigur, zici acum, să-mi vină mie norocul ăla şi mai vedem noi…”, dar sigur e aşa.

Nu mai vorbesc de vise, acele vise de-a dreptul perverse în care te pomeneşti sunat de un prieten care îţi urlă în difuzor că eşti bogat, sau când distingi numerele în vitrina magazinului ori la tv şi le recunoşti ca fiind exact ale tale. Te vezi plutind, purtat pe braţe, acoperit de bancnote, îmbăiat în căzi de şampanie, felicitat de preşedintele ţării, invitat la cină de Angelina Jolie fără ştirea lui Brad Pitt şi câte şi mai câte. Ce e ciudat e că în vis, luând toată situaţia în serios, te vezi calculând: atâta pentru achitat rata la casă, atâta pentru Mercedes ultimul tip, atâta pentru o lună în Hawai şi restul, grosul cel mare şi lat, în bănci în Elveţia pentru tot restul vieţii tale…

Deci trebuie jucat ca să ştii măcar cum e. Matematic toţi avem o şansă… 

Briscan Zara este scriitor şi publicist