Supramoşul şi Sissi

Cum am petrecut în toamna asta trei săptămâni la Amnaş, unde n-am televizor (şi e bine aşa!), am ascultat doar radioul (Radio România Actualităţi). Pe care-l las să meargă aproape zi şi noapte – nu mă deranjează, pot citi cu el mergând, pot dormi cu el mergând, nicio problemă. Colateral, însă, evident că mi-au sărit în… urechi anumite reclame date cu insistenţa aceea de „campanie publicitară" menită a urca vânzările cu câteva procente. Dar oare o fac? Habar n-am. Cert este că sunt anumite reclame care te enervează – dacă nu din prima, atunci cel târziu din a treia sau a patra reluare!

În ce mă priveşte, în urechi mi-a rămas întâi şi-ntâi mai ales una – una cu o fată şi bunicul ei care trebuie să meargă împreună la cumpărături, iar nepoata susţine că a uitat ce trebuie să cumpere. Iar bunicul o linişteşte şi îi recită lista pe de rost! Mare mirare mare la fată („Uau, bunicule!"), iar explicaţia vine numaidecât: „După aia mergem la farmacie şi luăm nişte Bilomag forte!".

Acum, dacă n-ar fi fost decât reclama asta, ar mai fi fost cum ar fi fost. Din păcate, tot la radio era dată cu o frecvenţă similară altă reclamă la alt medicament, pardon, cred că tot „supliment alimentar" este şi acela, construită oarecum similar (având foarte probabil acelaşi producător de publicitate), şi asta chiar începând cu „distribuţia": fata de mai sus era tot nepoată, iar moşul de mai sus tot moş, doar că nu bunic, ci unchi! Deci, aceleaşi voci, (aproape) acelaşi tip de reclamă, dar la alt produs (unul cu vreun leac pentru probleme cu articulaţiile, din păcate nu am reţinut dacă era vorba de Supramax articulaţii – produs, ce întâmplare!, de aceeaşi firmă, anume de Zdrovit, ceea ce mai degrabă întăreşte supoziţia că-i vorba chiar de Supramax articulaţii). Reclama sună cam aşa: vine nepoata în vizită (după ce n-a mai fost de ceva vreme, parcă), se miră de faptul cât de bine se mişcă unchiul, iar explicaţia e dată, desigur, de miraculosul „supliment alimentar", spotul audio încheindu-se similar cu primul, nepoata unchiului exclamând (enervant de vesel-afectată): „Atunci, hai la da-ans!"

(Paranteză de… relaxare: pe net am găsit o simpatică parodie la primul spot publicitar audio, semnat de Dolores – „Altfel de… reclame", http://altfeldestiri.ro/altfel-reclame:

– Bunicule, am uitat lista de cumpărături!

– Nu-i nimic draga mea, ţin eu minte, un pachet de unt, cinci ouă, 1/2 pâine, 2 roşii, 100g şuncă şi un măr.

– După care mergem la farmacie să luăm Bilomag Forte?

– Poate pentru tine, eu merg să-ţi iau o cutie de absorbante, ai uitat că trebuie să-ţi vină ciclul?)

Dar, fie şi aşa, cu două reclame „înrudite", cu aceleaşi voci, încă nu m-aş fi apucat să scriu acest articol. Treaba ar fi rămas la categoria „reclămi enervante, fraier cine pune botul la ele". Ajuns înapoi la Iaşi (implicit: înapoi la expunerea tv), după câteva zile ce-mi aud urechile? Moşul de mai sus (bunicul/ unchiul) face mai nou reclamă (nu-l vedem, îi auzim doar inconfundabila voce baritonală) şi la şunca Sissi (de la Caroli)! Spotul tv (cu filmări de „epocă", adică scumpuţă rău, cred, având în vedere înscenarea cu prinţesă şi prinţ într-un cadru fastuos de palat regal şi cină pe măsură) începe ca-n basme („A fost odată o prinţesă care ţinea atât de mult la silueta ei, încât refuza să onoreze ceea ce ea numea «o cină grea»…") şi se termină ca-n… publicitate: „Sissi, şuncă cu 1,5% grăsime!".

Înainte de toate: doamnelor şi domnişoarelor care ţineţi atât de mult la silueta dumneavoastră, ţin să vă spun că eu unul încă n-am dat peste vreun mezel slab (adică unul care se laudă cu reducerea substanţială a procentului de grăsime) care să aibă şi gust, astfel încât ţin să-mi exprim compasiunea pentru toate femeile care ţin să mănânce doar produse gen Sissi!

Astea fiind spuse, poate că unii se vor întreba care-i, de fapt, problema mea? Păi, problema mea este că mi se pare aiurea ca într-un timp scurt să aud aceeaşi voce (cea a moşului când unchi, când bunic, când povestitor de basme) încercând să „vândă" pe rând când ceva pentru memorie, când ceva pentru articulaţii, când „o şuncă din ce în ce mai fină". Aiurea şi contraproductiv: vrei-nu vrei, la un moment dat acea voce începe mai întâi să deranjeze, apoi să enerveze, ajungându-se la o saturaţie în definitiv periculoasă pentru oricare dintre produsele publicitate, încât mă-ntreb dacă nu cumva publicitarii care-l tot distribuie pe moşul cu vocea lui agreabilă (în sine) în diverse spoturi sunt la rândul lor niţel „sissi la dovleac"? Păi, în ritmul ăsta, ce urmează? O reclamă la HemoroEasy? Un spot la Erekton („Erecţii beton de fiecare dată!"?

P.S. Evident că-n cazul acesta, fata va trebui să devină baba-soaţă: „Dragul meu, ţi-am luat un cadou beton!" – „Da? Ce?" – „O cutie de Erekton!".

Michael Astner este poet, traducător şi publicist