Caută 
1 MIN
Continuând discuţia din articolul de săptămâna trecută, observăm că polisemantismul termenului cultură presupune şi optici de interpretare a ştiinţei de carte, cunoaşterea cutumelor persoanelor publice de alte etnii, ba chiar şi respectarea normelor ortoepice ale limbii literare. Dar şi altele.
* Dacă ai carte. După semnarea protocoalelor unor partide cu UDMR (3.03), liderul unuia dintre acestea (fost militar de rang înalt) a citit, atent, un text de două-trei fraze, cuprinzând informaţiile că da, este de acord, că nu are nimic de adăugat la ce a spus şeful, care a vorbit liber, ca şi un alt lider, mai mic, aceştia, de regulă, familiar de volubili în situaţii de comunicare în spaţiul public formal. O precauţie ce a scos de sub semnul oricărei îndoieli instrucţia şcolară a primului şi ne-a adus aminte situaţia defavorabilă în care s-a aflat, cândva, un alt general, acesta intrat în istorie.
* Defavorizaţii capitalismului. În cursul vizitei în URSS din iunie 1966, într-una din ocaziile în care s-a adresat publicului sovietic, De Gaulle a vorbit liber, ca de obicei (vezi, pe internet, Rétrospective Charles De Gaulle), în timp ce gazdele (Brejnev era secretarul general al PCUS) îşi citeau, grijulii, discursurile. „Europa liberă” a transmis anecdota (?) privind reacţia de apreciere şi, în acelaşi timp, de compătimire a oratorului, din partea unui om simplu din public: „Deştept om, dar, bietul de el, este analfabet” (textul rusesc suna cam astfel: „Umnîi celavek, a jali evo, on negramatnîi”). Propaganda comunistă deplângea situaţia precară privind ştiinţa de carte în ţările capitaliste!
* Domnul Hunor. Dată fiind prezenţa/ permanenţa liderilor UDMR în viaţa publică şi în discursul jurnalistic, n-ar fi rău ca moderatorii emisiunilor ce au printre invitaţi etnici maghiari (nu „unguri”, cum se mai aude) să poată discerne între numele de familie şi prenumele acestora. De reţinut că norma denominativă personală a maghiarilor este aceea că prima poziţie o ocupă numele de familie şi apoi vine prenumele (ceea ce se cam ignoră curent!); de exemplu, Nagy István, scriitor maghiar din România (1904-1977; István este corespondentul maghiar al lui Ştefan). Ce a păţit cândva o moderatoare (deosebit de… vioaie în abordarea interlocutorilor, D.G., de la Ant3). Avându-l ca invitat, în calitate (tot) de ministru al culturii în guvernul Boc din 2009, pe Dl KELEMEN Hunor, aceasta i s-a adresat cu formula „Ce părere aveţi despre asta, Domnule HUNOR?”. Calm şi uşor dispreţuitor, interpelatul a făcut-o atentă pe ignoranta dezinvoltă: „Numele meu de familie este KELEMEN, nu Hunor!”, lăsând să se înţeleagă şi că ei doi nu se află în relaţia de intimitate a folosirii, mai ales în public, a prenumelor.
* Doamna Lenuţa. Dacă prenumele Hunor ar avea vreo legătură cu apelativul hun, soluţia din formula de adresare a D.G. ar putea fi interpretată pe româneşte, să zicem, drept „Micuţule hun”, deci Hunelule, sau Hunuţule! Şi, atunci, ieşirea din impas s-ar putea proiecta prin scrierea cu majuscule, măcar pe „burtiere”, a numelor de familie a etnicilor maghiari. Nu de alta, dar adresări de tipul „Domnule prim-ministru Victor!”, respectiv „Domnule (fost) preşedinte al Senatului Crin!” ar fi de nivelul taifasurilor-hărţuieli de la „Mireasă pentru fiul meu”, ce aduc în scenă personaje concurând galeria balzaciană din ”La Comédie humaine”, combinată, adesea, cu figuri din „Los Caprichos” ale lui Goya. Nume uzuale de virtuale soacre şi de victime de aici: „Doamna Maria”, „Doamna Mărioara”, „Doamna Iuliana”, „Doamna Victoriţa”, dar şi „Marianita”, însăşi realizatoarea fiind, bineînţeles, „Doamna Mirela”. De, ca între doamne…
* Verbul (a) véde. Într-una din feliile de cinci minute de istorie oferite de Adrian Cioroianu la Tvr2 (13.03), am aflat, printre altele, care erau „prevéderile” programului ceauşist de reorientare a literaturii epocii, lansat după vizita din iulie 1971 a celui mai iubit fiu al poporului în China şi Coreea de Nord (nicio referire la ameninţarea adresată de Marin Preda primului secretar: „Dacă vreţi să introduceţi realismul socialist, mă sinucid”). Accentuarea greşită a substantivului respectiv este destul de frecventă. Verbul (a) prevedea este format, după fr. prévoir, de la (a) vedea (precedat de elementul de compunere pre-); drept care, după infinitivul lung, nimeni nu pronunţă „cameră cu védere la mare” (dar am auzit strecurându-se câte o „întrevédere”, aşa, mai pe şoptite).
* Trădătorii. Să revenim la… marea cultură. „«Fuga în Egipt» a fost scrisă de Tiziano în 1507 în perioada când el lucra în atelierul lui Giorgione. Colaboratorul ştiinţific din Ermitaj, Irina Artemieva, consideră că importanţa tabloului «Fuga în Egipt» este greu de estimat: este prima creaţie a lui Tiziano care s-a păstrat până în zilele noastre şi primul peisaj grandios din istoria renaşterii Italiene” (http://romanian.ruvr.ru/). Dacă tot e vorba de italieni, atunci să ne amintim că de la ei se trage o potrivită (şi aici) luare aminte: „Traduttori traditori”.
Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Îți recomandăm
