Un bărbat din Paşcani protestează pe o clădire de 8 etaje din Bucureşti

luni, 27 iulie 2015, 09:36
1 MIN
 Un bărbat din Paşcani protestează pe o clădire de 8 etaje din Bucureşti

Bărbatul din Paşcani care s-a urcat la sfârşitul lunii mai pe o macara în zona Calea 13 Septembrie, a recidivat. În această dimineaţă, bărbatul în vârstă de 40 de ani din Paşcani s-a urcat, din nou, pe o clădire din Bucureşti.

De această dată, bărbatul a ales o clădire de 8 etaje de pe strada Mircea Vodă, unde stă de 24 de ore, conform oficialilor Poliţiei Capitalei. La faţa locului au fost trimise echipe de negociatori, ambulanţe şi efective ISU, o autoscară, un punct de comandă şi o maşină de descarcerare. Se pare că bărbatul este nemulţumit de anumite probleme pe care le are în instanţă.

"Nu prea ar avea gânduri sinucigaşe, se apropie de balustradă şi revine", au spus sursele ISU. Bărbatul a mai protestat la înălţime şi la sfârşitul lunii mai, atunci când a ameninţat că se aruncă în gol. "Am înţeles că a fost crescut la o casă de copii şi este supărat pentru nişte lucruri care i s-au întâmplat în tinereţe", spunea atunci Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.

evz.ro

 

Comentarii