Vreţi o căsătorie romantică în Ajunul Crăciunului la Iaşi? Programaţi-vă din timp!

miercuri, 04 decembrie 2013, 18:00
1 MIN
 Vreţi o căsătorie romantică în Ajunul Crăciunului la Iaşi? Programaţi-vă din timp!

Cuplurile care vor dori să-şi pună pirostriile de Sărbători vor avea la dispoziţie un program redus. Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor va oficia căsătorii în perioada 23 decembrie până pe 5 ianuarie doar în anumite intervale orare. Ieşenii se vor putea căsători pe 23 decembrie, între orele 12.30 şi 13.30, precum şi în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, între 11.30 şi 12.30. Program redus va fi şi pe 27 decembrie, între orele 12.30 şi 14.30. Cuplurile vor mai avea la dispoziţie zilele de 29 decembrie şi 30 decembrie, atunci când vor putea spune „Da“ în faţa ofiţerului de stare civilă între orele 11.30 şi 12.30, respectiv între 12.30 şi 13.30. Ofiţerii de stare civilă nu vor oficia căsătorii în primele zile de Crăciun, respectiv pe 25 decembrie şi 26 decembrie, precum şi pe 28 decembrie şi pe 31 decembrie. De asemenea, reprezentanţii DLEP au decis să nu oficieze căsătorii la Serviciul de Stare Civilă din Iaşi de pe 1 ianuarie până pe 5 ianuarie, programul normal urmând să intre în vigoare de pe 6 ianuarie.

Comentarii