Zero comentarii

În plus, cu destulă certitudine, ideile de estetică urbană ale marelui arhitect s-ar cuveni să fie în începutul renaşterii urbane a Iaşilor şi prin aceasta în începutul renaşterii oraşului românesc. Eu cred, la fel ca autorul textului, că Iaşul exprimă cel mai bine năzuinţa formativă a urbanismului de la noi. Din nefericire, în zilele noastre suntem predispuşi la eşecuri inevitabile prin importul de subcultură Occidentală. Nu părem interesaţi de redescoperirea fiinţei noastre istorice atât de frumoasă în adâncimea ei. Trândăvia simţirii, lenea intelectuală ne conduc spre utilizarea surogatelor ready-made în locul creaţiei inspirate de aura cuminţeniei pământului.

Această introducere oarecum patetică izvorăşte dintr-o nelinişte. Găsim, în acelaşi text, analiza adevărată a fundamentelor economice pe care s-a construit Iaşul în cursul istoriei. Concluzille vin în corelaţie contextuală cu mediul geo-politic din momentul analizei, decada anilor cincizeci din secolul trecut, lămurindu-se cu simplitate: Iaşul nu poate deveni un oraş prea mare. Nu are resurse şi nici nu-i de dorit. Mărirea lui dincolo de putinţele reale l-ar scoate din peisaj. I-ar destructura imaginea istorică. În consecinţă destinul lui aproape exclusiv rămâne unul cultural, de mare centru universitar. Circumscris în acest rol şi în această funcţionalitate, nu ar trebui să depăşească 150.000 de locuitori.

Reanalizând acum aceste idei, descoperim altele, a căror relevanţă impune gânduri noi şi noi acţiuni. În primul rând suntem în situaţia dramatică a oraşului crescut în pripeală peste măsură şi care, la fel de repede se dezumflă revenind în matricea lui naturală. Revenirea e problematică. Între timp a fost scos din peisajul istoric. Nu într-un sens neapărat rău sau nefiresc. Dar între oraşul descris de G.M.Cantacuzino şi cel de astăzi nu mai e nici o legătură. În al doilea rând, în timpul creşterii lui impuse a căpătat o funcţionalitate complicată incluzând tot felul de industrii. Azi e în situaţia de a pierde iremediabil multe dintre ele, cum ar fi industria grea, chimică, sau producătoare de maşini. În fine, pe acest fond cenuşiu, oraşul nostru se confruntă cu un nou tip de presiune, cel mai puternic centru urban din Moldova e, pentru populaţia zonei, şi cel mai atractiv. Atractivitatea nu e nicidecum un atribut dăunător. Dar în societatea noastră cu sărăcia în creştere, poate fi. Într-un oraş mare, chiar lipsit de dinamica creşterii economice pozitive, e mai uşor de găsit fărâmituri pentru subzistenţa zilnică pentru mulţimi de oameni defavorizaţi din toată Moldova. Aşa “se dezvoltă“ în Iaşi ghetouri felurite prin toate părţile, în locuri precare sau efemere, în orice caz în alcătuiri insalubre. Ele sunt populate de năpăstuiţi de a căror soartă nu se ocupă nimeni.

Ce perspective avem în aceste condiţii? Întâi, avem o perspectivă economică negativă. Înseamnă că zone întregi ale oraşului se vor întoarce în suburban. Avem o creştere a pauperităţii şi avem străluciri moştenite mereu mai persistent atinse de noroiul neputinţei noastre.

Am în minte puterea de exemplu a unui oraş american. În dezvoltarea fulminantă de după război, multe oraşe mai mici au ieşit din culoarele prosperităţii. Între ele, Frederick. Un oraş extrem de frumos cu multe construcţii monumentale în cărămidă ale foştilor colonişti englezi. După o lungă perioadă de regres, farmecul lui deosebit l-a resuscitat. Mulţi americani bogaţi şi-au dorit să-şi dezvolte afaceri în acest oraş. Administraţia oraşului le-a venit în întâmpinare cu o viziune strategică clară şi, mai ales, pragmatică. Au definit domeniile dezvoltării, au identificat terenurile necesare, indiferent de natura proprietăţii, şi toate informaţiile utile, referitoare la preţ, la funcţiuni posibile, indicatorii de dezvoltare au devenit accesibile oricărui investitor interesat din toată lumea. Chiar în acest moment, orice ieşean se poate interesa asupra condiţiilor precise, fără echivoc, în care îşi poate dezvolta afacerea dorită în oraşul Frederick. Dacă te plimbi prin oraşşi vezi terenuri libere sau clădiri vechi părăsite, găseşti la vedere toate informaţiile necesare. Dacă am transpune la noi o asemenea idee, ar însemna să găsim repede, la vedere, în parcarea dintre strada Lăpuşneanu şi bulevardul Independenţei, în spatele clădirii telefoanelor, un afiş mare cu preţul terenurilor, destinaţia lor funcţională în dezvoltarea zonei şi datele de contact…

Sunt multe de comparat, de imaginat, de făcut. Să presupunem că credem în strategia de dezvoltare a Iaşului Orizont 2020, în ideea că Iaşul va deveni, în timpul prestabilit, un Milano al modei în estul Europei. Ce ar fi trebuit să se întâmple până mai ieri? S-ar fi cuvenit să începem cu crearea creatorilor! Să se fi pus temeliile unei şcoli de excepţie în designul vestimentar. Să fi invitat pentru aceasta profesori celebri în domeniu prin care să atragi studenţi cu potenţial. În acelaşi timp să educi mâna de lucru supercalificată, maeştrii în croitorie dispăruţi demultişor de când cu hainele produse pe bandă rulantă. Apoi să creezi evenimente cu impact şi răsunet, cum începuse să se întâmple cândva. În fine, ceea ce este cel mai important: întregul proiect trebuie susţinut de un parteneriat puternic între Facultăţile de artă, şcolile profesionale de profil, autorităţile locale şi echipa de oameni de afaceri interesaţi. Aşa poţi spera la configurarea unei şcoli, a unui renume, într-un domeniul dat. În timp, prin muncă, talent şi susţinere reciprocă şi la câştiguri, şi la pierderi, chiar e posibil ca Iaşul să ajungă un centru în modă.

Cum nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, nu vom vedea vreodată, ca la Milano, sute de mii de turişti veniţi anume, după sărbători, la cumpărături de ţoale de înaltă calitate, dar cu mari reduceri de preţuri. În schimb vom vedea cum dispar în continuare atelierele, făbricuţele de confecţii care mai sunt şi, mai rău, vom vedea cu ochii noştri cum Iaşul se micşorează pierzându-şi renumele… În fond, unul dintre renumele lui nu este… dulcele târg?!