De Business

Punem punctul pe știi

Cursuri gratuite pentru patroni

marți, 24 iunie 2003, 23:00
1 MIN
 Cursuri gratuite pentru patroni

Camera de Comert a Regiunii Unu Nord Est (CCRNE) a cistigat o finantare Phare in valoare de 260.000 de euro. Proiectul cu titlul „Dezvoltarea economica regionala prin perfectionarea continua a intreprinzatorilor” are drept obiectiv principal cresterea economica regionala prin investitii in pregatirea intreprinzatorilor.
Magda Tepoi, presedintele CCRNE, a declarat ca in prima parte a proiectului se vor organiza seminarii tinute de lectori straini, adresate personalului cameral din regiunea Nord-Est cu scopul de a pregati formatori.
Acestia la rindul lor vor trata cu agentii economici ce vor participa la cursuri pe teme precum: comert exterior, managementul calitatii, semnatura electronica, arbitrajul comercial, managementul proiectelor economice transnationale de cooperare, politici europene pentru IMM-uri, legislatie economica europeana.
Aceste cursuri vor fi gratuite. La ele vor putea participa oricare din cei peste 130.000 de agenti economici din regiune, prioritate avind membrii Camerei Regionale si IMM-urile.
Cursurile se vor organiza in sistem Virtual Private Network (un sistem care face posibile teleconferintele fara ca participantii sa fie obligati sa se deplaseze dintr-un oras in altul) si se estimeaza ca vor incepe cel mai devreme in decembie sau ianuarie anul viitor.
Proiectul cistigat de CCRNE a fost realizat in colaborare cu alte patru camere teritoriale (din Suceava, Vaslui, Bacau si Botosani) precum si cu Camerele de Comert din Bruxelles, Liverpool si Uniunea Camerelor de Comert din Italia. Valoarea totala a proiectului este de 334.000 de euro, din care 260.000 reprezinta finantare nerambursabila iar restul contributia partenerilor de prioect. (Ana PRODAN)

Comentarii