De Business

Punem punctul pe știi

Palas a virat 7,7 milioane euro la buget

vineri, 02 martie 2012, 13:10
3 MIN
 Palas a virat 7,7 milioane euro la buget

Peste 7,7 milioane de euro pentru bugetul local si cel de stat in 7 ani de la inceperea proiectului. Aceasta este contributia fara precedent in zona Moldovei pe care reprezentantii ansamblului urbanistic Palas au adus-o bugetului local si celui de stat prin contributii, taxe si impozite, dar si prin realizarea unor obiective de utilitate publica. De altfel, cea mai mare parte din aceasta suma, adica 3,7 milioane de euro, au fost investiti de Iulius Group, dezvoltatorul ansamblului, pentru realizarea parcului de joaca din Copou, a terenurilor de tenis si a strandului municipal, relocate in zona Cicoarei, precum si a caminului de batrini, mutat in zona Bucium. Pina la 31 decembrie 2011, la bugetul municipalitatii au fost achitate 1,8 milioane de euro, reprezentind taxe si impozite (taxe pentru autorizatii de construire, impozite si taxe locale, cota de asociere in participatiune). „In cursul anului 2011, s-au achitat in avans 100.000 de euro, in contul cotei de asociere cu municipalitatea. De altfel, aceasta are o valoare minima anuala de 430.000 de euro, la care se adauga un procent din cota de profit. In cazul in care profitul creste, contributia noastra la bugetul local sporeste. Astfel, estimam ca in 2013, cota de asociere in participatiune sa ajunga sau chiar sa depaseasca valoarea de 500.000 de euro", au precizat reprezentantii Iulius Group.

Tot pina la sfirsitul anului trecut, compania a contribuit la bugetul consolidat al statului prin impozite pe salarii sau alte contributii cu peste 200.000 de euro, in timp ce taxele si impozitele achitate catre institutii locale, precum Inspectoratul de Stat in Constructii, Oficiul de Cadastru, Ordinul Arhitectilor sau Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu s-au ridicat la peste 2 milioane de euro. „De la inceputul anului si pina la finalizarea ansamblului urbanistic Palas, in aprilie 2012, sint estimate plati aferente taxelor pentru regularizari autorizatii de construire si intabulare cladiri in valoare de peste 1,2 milioane de euro", au mai precizat oficialii Iulius Group. Daca toate aceste sume au fost virate in bugetele locale si de stat inainte de inaugurarea propriu-zisa a ansamblului, Palas va continua sa aduca si dupa acest moment contributii serioase din impozitul pe cladiri si terenuri. „In 20 de ani, aceste taxe vor insuma 40 de milioane de euro", au estimat expertii contabili din cadrul Iulius Group.

O alta componenta importanta este aceea de creare a aproximativ 4.000 de locuri de munca permanente, care, de asemenea, vor mari bugetul de stat prin impozite pe salarii, contributii ale salariatilor si angajatorilor. Aceste sume sint estimate la valoarea de 8,5 milioane de euro, anual. „Pe parcursul dezvoltarii Palas, pina la 31 decembrie 2011, beneficiile directe, cuantificabile, s-au ridicat la peste 7,7 milioane de euro. Mai mult, in contextul crizei economico-financiare mondiale din ultimii ani, in care o mare parte din proiectele aflate in executie au fost inchise sau chiar abandonate, dezvoltarea Palas a continuat, sumele investite in aceasta perioada de criza regasindu-se in economia reala si asigurind pastrarea locurilor de munca pentru un numar important de persoane, precum si mentinerea pe piata a unor societati implicate in cadrul Palas. In primii 5 ani de operare a proiectului, beneficiile directe Palas sunt estimate la peste 12 milioane de euro. In plus, dezvoltarea urbanistica va deschide perspective noi de afirmare a zonei pe domenii diverse – turism, cultura, IT, bancar, economic, medical", au incheiat oficialii Iulius Group.

Comentarii