De Business

Punem punctul pe știi

Vinurile cele mai scumpe vindute de companiile din Iasi

duminică, 11 ianuarie 2009, 18:17
2 MIN
 Vinurile cele mai scumpe vindute de companiile din Iasi

Sarbatorile de iarna au fost cel mai bun prilej pentru producatorii de vin locali pentru a-si rotunji veniturile. Pe linga faptul ca in luna decembrie, incasarile au crescut si cu peste 15% comparativ cu restul anului, Craciunul si Revelionul au reprezentat si oportunitatea de a vinde unele din cele mai vechi si cele mai scumpe sticle de vin.

Fie ca au fost achizitionate pentru a fii facute cadou sau pentru a fi desfacute in noapte dintre ani, vinurile vechi si din 1956 au costat de la 7 euro pina la 343 de euro plus TVA.

Printre cele mai scumpe sticle de vin vindute de sarbatori se numara Grasa de Cotnari produsa de compania SC Cotnari SA. Pastrate in Tezaurul Bancii Nationale sticlele vindute au avut un pret de 343 de euro plus TVA.

"In preajma sarbatorilor am vindut in jur de 30 de sticle de Grasa de Cotnari. Cele vindute sint din anul 1956", ne-a declarat Razvan Serghiuta, director comercial Cotnari SA. Potrivit acestuia, compania mai are in patrimoniul sau inca 400 de sticle de Grasa de Cotnari toate din anul 1956. "Mai avem Tamiioasa Romanesca din anii 1970-1980, iar in total in Tezaurul Bancii Nationale detinem 900.000 de sticle cu vin produs incepind din 1956 si pina in anul 2005", a adaugat Serghiuta.

Si vinurile vechi produse de compania ieseana Vinia par sa fii avut priza la clienti. Potrivit directorului de marketing, clientii au cumparat de la vinuri produse in anii 1960 pina la cele imbuteliate in 1996. "In perioada sarbatorilor am vindut vinuri din gama Rezerve XX, a caror preturi ce includ si TVA au variat intre 50 de lei si 120 de lei si din gama La Vinotheque Vintage Collection. Preturile acestora din urma au variat pentru o sticla de la 30 de euro si pina la 265 de euro pentru ca sint vinuri vechi care au si 48 de ani", ne-a declarat Titi Babusanu, director marketing Vinia SA.

Potrivit acestuia cele mai vindute vinuri din colectia La Vinotheque Vintage Collection au fost Feteasca Alba din 1983, Grasa de Cotnari din 1960 si Tamiioasa Romaneasca din 1979. "Din colectia  Rezerve XX, cele mai vindute vinuri au fost Cotnari din anul 1987, iar din 1996 vinurile Cabernet Sauvignon, Merlot, Busuioaca de Bohotin si Sauvignon Blanc", a completat Babusanu.

Potrivit directorului comercial, Ionut Stoian, compania Bucium a vindut in preajma sarbatorilor peste 1.000 de butelii de vin. "Cele mai vechi vinuri vindute au fost Muscat Ottonel, Feteasca Alba si Alligote, toate soiurile fiind din anul 1986. Buteliile au fost cumparate din toata tara inclusiv de la Iasi, iar Muscat Ottonelul si Feteasca Alba au reprezentat 80% din vinzarile inregistrate. Preturile vinurilor vindute au fost relativ accesibile variind intre 30 si 50 de lei", a detaliat Stoian.

Conform acestuia, compania detine patru sticle de Feteasca Alba care sint de colectie, fiind produse in anul 1957. Acestea nu au pret stabilit si nici nu au fost scoase la vinzare pentru ca reprezinta istoria unitatii, compania fiind infiintata in anul 1949.

Comentarii