Animal X

luni, 28 februarie 2011, 19:17
3 MIN
 Animal X

Senatorul Mihaela Popa il vrea pe senatorul Dumitru Oprea in fruntea PDL Iasi. Senatorul Oprea a fost de acord. Daca senatorul Popa a jucat rolul solului de la centru, atunci ceilalti candidati la sefia organizatiei judetene, fie ca se numesc Movila sau Paduraru, nu mai au nici o relevanta. Zarurile au fost deja aruncate. Daca nu, atunci cineva inca agita frenetic paharul cu cuburi.

S-ar zice ca eventuala trecere a profesorului Oprea la butoanele PDL e doar o schimbare de dragul schimbarii. Cu siguranta, daca senatorul Oprea isi mai doreste o functie in administratia locala, tot cea de primar al Iasului il atrage mai puternic. Pe cealalta parte, daca Mihaela Popa va prelua conducerea organizatiei municipale, e aproape sigur ca senatorul pedelist isi va incerca fortele, mai intii, in lupta pentru presedintia CJ. Curioasa aceasta incrucisare de functii si proiecte politice care tulbura PDL Iasi.

Si totusi mutarile respective au rostul lor. Dupa trei ani de guvernare si erodare continua (pentru a pune la socoteala doar ultimul mandat), PDL e pe tobogan peste tot in tara. La Iasi, pedelistii au facut o figura stearsa. Au vorbit mult, dar au realizat foarte putin. De unii dintre pedelistii cu greutate nu auzeai decit daca li se furau bijuteriile. De altii, doar daca  erau "turnati" in presa de propriii colegi. Spart in bisericute, PDL Iasi a functionat anapoda, fara coerenta si fara ritm. Devenit aproape in totalitate portocaliu dupa alegerile parlamentare din 2008, municipiul Iasi a pierdut pe mina pedelistilor.

Fara indoiala, Dumitru Oprea are sanse infinit mai reduse decit in urma cu 3 ani de a fi ales primar al Iasului. La rindul sau, Mihaela Popa s-a transformat rapid dintr-o "tinara speranta" intr-un outsider. Dar calculele pedelistilor arata diferit. In ceasul al 12-lea, se pare ca staff-ul de partid a inteles ca nu de un alt lider e neaparata nevoie la Iasi, ci de un suflu nou. Recenta referire la defunctul PLD dezvaluia mica si nevinovata stratagema a pedelistilor.

Cu putini ani in urma, Partidul Liberal Democrat a intretinut iluzia ca se poate face politica si altfel. Crescut in jurul unui nucleu liberal, care parasise indignat PNL, PLD promitea electoratului (iesean) reforme, proiecte de anvergura, dar si, mai ales, rezerve de calitate. Cind s-a descoperit insa ca PLD fura mai ales voturile PD, a fost decisa imediat fuziunea dintre cele doua formatiuni. Iar iluzia a murit inainte de a deveni o crunta dezamagire.

Resuscitarea proiectului liberal-democrat, de data asta sub chipul unei noi atitudini politice locale, e mai degraba tardiva. Asemenea unui animal puternic, dar greoi, nu prea inteligent si insuficient adaptat mediului inconjurator, PDL a ajuns la Iasi pe cale de disparitie. Mai grav, genele sale dominante sint cele ale PD, un partid inchistat, vetust, lipsit de caractere ce merita a fi transmise mai departe. Un simplu urlet nu-i mai asigura supravietuirea. Asadar, nu numele viitorului lider al PDL Iasi e marea necunoscuta, ci daca proiectul asumat de acesta mai poate salva partidul de la un esec rusinos.

Comentarii