Campionatul averilor

Parada averilor e in toi, politica fasolelor – asijderea, iar dezgustul pentru noua clasa conducatoare este in crestere. Chiar daca romanii nu dau semne ca s-ar fi trezit pe deplin din dulcea vacanta de sarbatori, cu siguranta au remarcat imaginile de huzur din declaratiile de avere pe care demnitarii sint obligati sa le faca publice. Sigur, ne aflam cu totii in plina era a constructiei capitalismului si oricine este incurajat sa faca bani. Doar ca unii au la dispozitie piatra seaca, respectiv un profit minuscul, iar altii dau numai din deget (de exemplu, pe telefonul mobil) si contul li se umfla instantaneu. Evident, asa cum o arata si practica judiciara, corectitudinea este maxima la cei din urma si lasa de dorit la prima categorie – respectiv, in cazul celor carora li se ofera doar piatra seaca.

Remarcabil este succesul demnitarilor, care, desi nu-si ascund afacerile de sute de mii si milioane de euro – mentionate aproape ca un sir de laude pe declaratiile de avere, adauga, parca in zeflemea, si veniturile din care le izvoraste atita prosperitate: lefurile de angajati ai statului pe functii inalte. Toate acestea sint adevarate minuni financiare, avem o intreaga clasa de performeri gen George Soros – care, se stie, s-a imbogatit dind lovitura la bursa -, cu diferenta ca ai nostri dau lovituri dupa lovituri in viata de zi cu zi a demnitarului, putini dintre ei complicindu-se cu bursa si alte instrumente din astea pur capitaliste. De altfel, acolo exista si riscul de a pierde, or declaratiile demnitarilor arata ca intotdeauna averile lor cresc. Multi dintre ei, cum este tinarul demnitar de succes Cristian Boureanu (deputat PD-L), dau vina pe fratii lor ca i-au facut bogati. E o practica mai veche, care dateaza dinainte de fratia Sechelariilor si a continuat anul trecut cu fratia Basestilor.

Concluzia este ca e bun un frate la casa omului, eventual si un nepot – cum ne arata Gigi Becali. Dar acesta din urma are avantajul ca nu este demnitar si, deci, corectitudinea lui poate fi mai larga decit cea pe care trebuie sa o afiseze un parlamentar precum Gabriel Oprea (PSD), de exemplu, care a incasat in 2007 2,5 milioane de euro din vinzarea a doua terenuri, dar nu a renuntat la cei 25 milioane de lei vechi cu care Camera Deputatilor ii deconta chiria lunara. Nimic ilegal aici – nu trebuie uitat ca legile sint facute de cei din categoria "cine-mparte parte-si face".

In Romania, controlul averilor ramine doar pe hirtie. Daca americanilor le vine rindul cam o data la cinci ani sa fie luati la intrebari de inspectorii Fiscului, la romani acest lucru este contraindicat. Am vazut cu totii ce s-a intimplat in cazul fostului ministru al Industriilor din guvernarea Nastase: Dan Ioan Popescu a reusit sa-si justifice legal toate miliardele, desi inspectorii financiari i-au gasit un plus de 46 miliarde de lei vechi in gestiunea casnica. Acum, dupa ce s-a fript cu Popescu, Administratia Nationala de Administrare Fiscala nu mai sufla nici macar in iaurt.

Cu toate aceste succese remarcabile ale unora care in urma cu 20 de ani erau la fel de pirliti ca toti romanii, ramine insa o intrebare: daca Romania este condusa de asemenea oameni extraordinari, cum se face ca PIB-ul national creste in fiecare an abia cu banii pe care "capsunarii" se caznesc sa-i trimita acasa la familii, in vreme ce averile personale ale celor de la virf se dubleaza ori se tripleaza in acest timp? Uriasa diferenta manageriala este si va ramine o enigma. Doar un singur lucru se poate spune cu certitudine: ca si intr-un caz, si in celalalt, managementul este perfect legal. Ce, nu-i asa?