Chirii si pensii

Cu 30 de ani in urma, pe valul de populism care a marcat perioada imediat urmatoare revoltei militare de stinga, care a pus capat regimului dictatorial instituit in Portugalia in 1926 de Antonio Salazar, cel care ulterior avea sa conduca tara cu mina de fier timp de 40 de ani, s-a dat o lege care reglementa relatia chiriasi – proprietari. Chiriile au fost inghetate, iar chiriasilor li se garanta dreptul de folosinta a locuintelor, practic, pe termen nelimitat. Rezultatul final a fost acela ca desi noile autoritati nu nationalizasera propriu-zis casele, proprietarii s-au vazut deposedati de facto de dreptul lor de a dispune liber de ele. Datorita inflatiei s-a ajuns ca pentru apartamente sau case situate in centrul Lisabonei sa se plateasca astazi chirii de 10-15 Euro.

S-au intimplat multe in Portugalia in cele trei decenii  care s-au scurs de atunci. Tara, care era cit pe ce sa devina una comunista, a devenit o democratie consolidata si a intrat, in 1986, in Uniunea Europeana. Cu toate acestea, mi-au spus portughezii cu care am stat recent de vorba, legea cu pricina continua sa ramina in vigoare. Pentru ca politicienii, indiferent de culoarea lor ideologica, nu au indraznit, pur si simplu, sa intre in conflict cu un segment electoral consistent. Si asta cu toate ca gestul populist de atunci are destule efecte negative. Unele chiar la vedere. Fatadele multor cladiri minunate au ramas de izbeliste din moment ce, in situatia data, proprietarii nu au nici cea mai mica intentie sa faca astfel de investitii, iar, pe ansamblu, piata imobiliara a fost serios distorsionata.

E o situatie absurda la care merita sa reflectam si noi acum cind tandemul liberalo – pesedist ne-a facut cadou o lege de majorare a pensiilor cu un urias potential exploziv. Care va supune bugetul tarii la presiuni imense pe termen mediu si lung, si risca sa compromita ritmul de crestere si sanatatea generala a unei economii oricum grevata de multe distorsiuni si vulnerabilitati. Problema e ca, desi multi lideri politici recunosc in conversatii private ca acest gen de ingrijorari sint legitime, e foarte putin probabil ca, in viitor, un alt guvern sa aiba curajul de a reveni asupra masurilor de corelare automata a pensiilor decise acum. Exemplul de mai sus din Portugalia e cit se poate de instructiv din acest punct de vedere. De altfel, multi parlamentari din PD si PLD, doua partide care au exprimat public retineri fata de cuantumul de majorare a pensiilor, nu au avut curajul nici acum sa voteze impotriva.

De aici inainte intram intr-un cerc vicios. Deja unii lideri PSD au atras atentia ca pentru ca bugetul sa poata sustine masurile de crestere a pensiilor va trebui fie majorat TVA-ul,, fie marita cota fixa de impozitare de 16%. In primul caz, vom avea parte de o crestere generala a preturilor care va afecta pe toata lumea, oameni activi si pensionari. In al doilea caz, impactul va fi unul dublu, si fiscal si psihologic. Din moment ce e greu de vazut ce va mai ramine din programul de guvernare propus de Alianta D.A. la alegerile din 2004, pe care executivul condus de Calin Popescu Tariceanu nu pridideste sa afirme ca il respecta, liberalii vor plati cu siguranta un pret politic ridicat. Dar asta e pina la urma un aspect putin important. Mai grav e ca pe ansamblu efectele asupra Romaniei ar putea fi serioase.

De ani de zile si germanii se chinuie sa iasa din stagnarea economica in care au ajuns datorita impactului unor poveri fiscale nerealiste impuse de sisteme de protectie sociala si de asistenta de sanatate excesiv de generoase carora tara nu le mai putea face fata. Dupa cum in Franta, Nicolas Sarkozy a cistigat alegerile tocmai cu un mandat de schimbare a unui sistem osificat care gripeaza economia nationala, cum ar fi, de exemplu, saptamina de lucru obligatorie de cel mult 35 de ore.

O tara ca Romania are nevoie, ca de aer, de un mediu economic flexibil si atractiv care sa-i permita ritmuri de crestere masive de macar 7-8 la suta pe an. E o conditie obligatorie daca vrem sa ne modernizam in pas accelerat si sa recuperam decalajul care ne desparte de mai toate celelalte state din Uniunea Europeana. Deja apartenenta la UE ne forteaza sa adoptam o multime de reglementari excesive, impuse de birocratia de la Bruxelles care are, in general, porniri etatiste. Daca ne mai introducem si singuri poveri bugetare sociale nerealiste, de tipul celor de care multe tari occidentale avansate se chinuie din greu sa scape, nu facem decit sa ne compromitem grav capacitatea de competivitate si sa afectam in sens negativ gradul de atractivitate pentru investitii. Un singur lucru e cert: decontul pentru excesul de populism va veni cu siguranta, si inca curind. Iar nota de plata o vom plati impreuna.