De ce Barca?

Orice s-ar spune, chiar daca jocul s-a schimbat esential dupa ce Pepe a fost eliminat (just) si antrenorul Realului, José Mourinho, a fost trimis in tribune, victoria Barcelonei la Madrid, in semifinala Ligii Campionilor, este in perfecta concordanta cu realitatea de pe teren. Indiferent de simpatiile pe care le avem pentru o echipa ori alta, la ora actuala, FC Barcelona este cea mai buna echipa de fotbal din lume. O echipa creata in timp, cu majoritatea jucatorilor parca de cind lumea pe "Nou Camp" si nu o colectie de vedete, sub bagheta unui antrenor-vedeta, cum a parut Realul. Xavi, Iniesta, Puyol, Piqué si chiar argentinianul Leo Messi, bomboana de pe tortul catalan, sint barcelonezi din frageda pruncie, au crescut impreuna, cunoscindu-si reciproc si ritmul respiratiei. Cu exceptia lui Messi, ei joaca impreuna si la nationala, ceea ce explica si succesele din ultimii ani ale Spaniei la Europene si Mondiale. Jocul de pase "tiki-taka", inventat nu la Barcelona, ci la nationala de Luis Aragones, nu ar fi posibil fara jucatori care se simt in teren ca gemenii siamezi, iar ceea ce a realizat Barcelona depinde prea putin de un antrenor sau altul, dintre cei care s-au perindat. Insusi tehnicianul, Pep Guardiola, este format si lansat in cadrul clubului de pe "Nou Camp", iar implanturile, inevitabile in sistemul fotbalului pe bani multi (David Villa, de exemplu), se adapteaza usor unui joc adus pina la limita perfectiunii.

Barcelona contrazice flagrant tot ceea ce s-a incetatenit in fotbalul ultimilor decenii: aceea ca succesul se bazeaza in primul rind pe batalia tactica intre antrenori sau, cu alte cuvinte, ca fotbalul este in primul rind o partida de sah si apoi o confruntare intre valori individuale. Daca ar fi fost asa, José Mourinho (unul dintre cei mai buni tacticieni din lume, daca nu cel mai bun) l-ar fi batut fara probleme pe Guardiola, un antrenor de mare perspectiva, dar care are mult de invatat pina a ajunge la nivelul rivalului sau. A reusit de doua ori, anul trecut cu Inter, cind a indepartat trofeul Ligii Campionilor de "Nou Camp", si, recent, in finala Cupei Spaniei, de la Valencia. Unii spun ca un antrenor inteligent poate pacali o data sau de doua ori fotbalul, insa nu la infinit. Mourinho n-a pacalit fotbalul, dar a jucat fotbalul lui. Si minunea intimplata anul trecut la Inter nu a fost determinata de noroc, ci de stiinta fotbalului, alaturi de o echipa crescuta in stilul italian, unde apararea aglomerata si contraatacul sint la ele acasa. In Spania, si in special la Real Madrid, unde spectatorii te-ar fluiera daca ai cistiga un meci intr-o abordare italiana, nu este posibil.

Totodata, este eronata afirmatia ca "geniul" lui Messi a decis semifinala de miercuri. Este adevarat, argentinianul a inscris cele doua goluri in fata unui Real aflat in inferioritate numerica si cu antrenorul in tribune. Si daca primul gol a fost o formalitate, o reluare din apropiere, de unde ar fi inscris si Bilba, al doilea a fost o capodopera aproape similara cu celebra reusita a lui Maradona de la Mondialul din 1986, contra Angliei. Insa, in acel moment, Realul era deja infrint, iar golul miraculos era doar un supliment artistic dupa o partida care, in cea mai mare parte, a dus dorul spectacolului. Victoria (incontestabila) a Barcelonei s-a datorat jocului ametitor de pase si posesiei zdrobitoare pe care marii jucatori ai "trabajadorului" Guardiola au dovedit-o.

Succesul Barcelonei (ca si celelalte din ultimii ani asupra marilor rivali madrileni) are explicatii nu numai in teren, ci si in plan managerial. Nu intimplator, complexele "galacticilor" au revenit in prim-plan odata cu reinstalarea la conducerea clubului a "galacticului" Florentino Perez, bussines-man de clasa, dar prea putin intelegator al fenomenului fotbal. Acum zece ani, Perez i-a adunat pe "Bernabeu" pe Zidane, Figo, Ronaldo si Beckham, plus starul casei, Raul, fara a umple vitrina cu prea multe trofee. Cumpararea drepturilor de imagine ale acestor monstri sacri pe salarii exorbitante a facut din Real Madrid cel mai bogat club din lume, dar nu si cea mai puternica echipa de fotbal. Au trecut ani buni dupa prima debarcare a lui Perez, pentru ca Real sa redevina campioana Spaniei. Odata revenit in frunte, don Florentino nu numai ca a continuat politica de achizitionare a "brandurilor" (Kaká, Cristiano Ronaldo), dar a si extins-o la nivel antrenorial. Credea bietul Perez ca se poate face o echipa de fotbal dintr-o colectie de vedete, daca aduce un magician pe banca tehnica. La polul opus, Barcelona a avut ca prioritate constructia unei echipe de fotbal cu un stil propriu de joc, in care prestatiile vedetelor sint rodul personalitatii colective a echipei. De aceea, victoria in fata unei echipe fara strategie pe termen lung este cit se poate de normala. Si tot de aceea, presupusa finala cu Manchester United, o alta veritabila uzina de fotbal, va fi mult mai grea pentru exceptionala grupare din Catalunya.

Publicitate și alte recomandări video