Caută 
5 MIN
Daca nu ar fi existat criza acuta din PSD care a tinut capul de afis mediatic al ultimei
perioade s-ar fi vorbit probabil mai mult despre copacii care cad peste oameni si despre
responsabilitatile adminstratiei publice. Punctul de plecare a fost un tragic accident
petrecut la Bucuresti. Datorita vintului violent un arbore s-a prabusit, zdrobind un elev
aflat in drum spre scoala care din nefericire nu a mai putut fi salvat. De aici o intreaga
dezbatere a carei concluzie finala in opinia unor canale media si a unor jurnalisti, chiar
din categoria celor considerati lideri de opinie, a fost aceea ca vina o poarta
administratia locala, in cazul de fata primaria sectorului 2 din capitala. Desi, deloc
surprinzator, punctual de vedere al majoritatii cetatenilor chemati sa comenteze trista
intimplare a fost la unison cu cel de mai sus, insa in mod reconfortant au existat si
citeva opinii in divergenta.
De ce reconfortant ? Pentru ca desi avem multe de reprosat institutiilor publice din
Romania, deficitul de management din adminstratia centrala si locala, fiind una dintre
cele mai grave probleme ale tarii in acest moment, e nefiresc sa pui totul in circa
primarilor, ministrilor sau guvernantilor in general. Sint o multime de lucruri de
care,chiar trebuie sa ne ocupam singuri, de la curatatul zapezii de pe trotuare pina la
educatia pe care copiii trebuie sa o primeasca in familie. Daca toaletele arata cum arata
prin institutiile de invatamint superior sau daca prin scoli se fac poze deocheate nu e
decit marginal vina Ministerului Educatiei si Invatamintului, chiar daca un lider sindical
din domeniu lasa sa se inteleaga ca totul s-ar rezolva ca prin farmec daca s-ar da bani
mai multi de la buget. Numai ca nu e deloc asa, e nevoie evident si de bani, dar banii nu
rezolva automat astfel de lucruri.
Dupa cum ar fi absurd sa ne imaginam ca prin organizare si impunerea unor proceduri
se poate anticipa orice si se pot evita toate problemele. In ciuda unor pareri contrare
exprimate papagaliceste pe micile ecrane nu exista solutii miraculoase care sa ofere
protectie deplina in cazul inundatiilor, furtunilor sau ninsorilor abundente, de exemplu.
Apar probleme majore peste tot in lume: circulatie este data peste cap, cad retelele de
electricitate, iar strazile oraselor sint iunundate. Si in Germania, in Franta, in Austria sau
in Statele Unite, chiar daca tarile cu pricina au toate si bugete mult mai mari si institutii
substantial mai bine puse la punct si mai performante decit cele autohtone. Unele
dezastre naturale, situatii critice sau nenorociri de alta natura pur si simplu nu pot fi
evitate, chiar daca e tentant intotdeauna sa cauti functionari sau oficiali responsabili.
Sa dai vina pe politicieni sau pe administratie e o practica obisnuita si de regula
cistigatoare. Din pacate, de prea multe ori si pe buna dreptate. Presa o face in mod
constant. Ceea ce nu e rau deloc numai ca am vazut adesea si interviuri care trec de
pragul critic in care nu mai e vorba de intrebari incomode, dar legitim menite sa clarifice
ceva sau sa extraga informatii, ci de un adevarat rechizitoriu. Daca facem abstractie de
situatiile de alta natura in care e vorba de atacuri regizate in culise un factor care
adesea creaza confuzie si genereaza excese, acesta e deficitul de profesionalism din
mass media, mai ales atunci cind sint abordate subiecte specializate, fie ca e vorba de
probleme care tin de fiscalitate, de legislatie economica, de malpraxis medical sau alte
chestiuni de acest gen. Datul cu parerea in public e nociv si pagubos pina la urma
pentru toata lumea. Pentru ca se creaza astfel usor curente de opinie, mai ales atunci
cind vin in intimpinarea unor asteptari din societate care nu trebuie decit putin
zgindarite.
Institutiile statului, la nivel local si central suporta de fapt o tripla presiune. Una e cea
generata de procesul de aderare la Uniunea Europeana. Asimilarea rapida de noi
proceduri si gestiunea multitudinii de programe si proiecte aparute pe aceasta filiera nu
e deloc o treaba simpla pentru structuri subrede din punctul de vedere al capacitatii
administrative. In al doilea rind sint presiunile venite pe filiera politica care depind in
mod substantial de calitatea oamenilor pe care partidele de la putere ii plaseaza in
fruntea institutiilor statului, iar in al treilea de curentele dominante existente in opinia
publica asa cum sint ele intiparite in principal prin intermediul mass media. Acest melanj
creaza confuzie si incurca responsabilitatile cu efecte din cele mai serioase.
Cel mai elocvent exemplu din acest punct de vedere e DNA. Daniel Morar si
procurorii de sub conducerea sa, carora li se spune permanent de peste tot, pe diferite
tonuri, ca soarta aderarii Romaniei la Uniunea Europeana sta in buna masura in mina
lor, ca trebuie sa livreze justitiei „pestii cei mari”, calca pe o pojghita de gheata subtire.
Au ei cu adevarat resursele dar si capacitatea profesionala de a cerceta cazuri, adesea
foarte sofisticate, din zona economica ? Mai ales atunci cind iesim din Bucuresti. Pentru
ca se asteapta ca si in tara sa fie demascati marii corupti pe plan local. Ceea ce in teorie
e bine. Doar ca apar mari probleme la implementare. Din nepricepere profesionala,
datorita unor jocuri culise sau chiar vendete personale ori pur si simplu pentru ca
trebuie raportat repede ceva se poate oricind ajunge la abuzuri sau la umflarea unor
cazuri care nici intr-un caz nu sint mari pilde de batalie anti-coruptie.
Nu trebuie trecut usor peste ultima observatie. Prost gestionata ofensiva impotriva
marii coruptii poate avea efecte total contrare celor sperate. Din cel putin doua motive.
Daca sint prost instrumentate investigatiile esueaza in justitie creind impresia ca totul nu
e decit un show mediatic. In al doilea rind pentru ca prin fortarea unor cazuri cu orice
pret se institutionalizeaza abuzurile si se ajunge la isterizarea mediului de afaceri, asa
bun – rau cum e el in prezent. Autoritatea statului nu poate fi nicidecum intarita prin
exces de zel dublat de lipsa de pricepere sau, mai rau, de rea credinta. Si, ceea ce e
mai grav, sint compromise pe termen lung exact structurile care in principal cu asta ar
trebui sa se ocupe.
Dincolo de toate ramine o concluzie dominanta. Consolidarea institutiilor autohtone
nu se poate petrece peste noapte. E nevoie de timp, de rabdare si mai ales de o
implicare generala. Pentru ca e un proiect esential de care ar trebui sa fim interesati si
responsabili cu totii. In Romania insa un astfel de demers nu e deloc unul simplu de dus
pina la capat.
Îți recomandăm
