Fabricile de rebuturi cu diplome

Nu-mi amintesc sa ma fi gindit vreodata, in anii
studentiei mele, ca apartin unei promotii stralucite, ci
doar uneia normale. Multi fuseseram admisi din a
doua incercare, dupa ani de toceala, un examen
greu si o concurenta de doisprezece pe loc. Citiva au
ajuns azi profesionisti remarcabili, cei ce formau
„mijlocul” au cariere onorabile, iar vreo 10% sint
„rebuturi”. Inteligenta, un nivel de cultura cel putin
acceptabil si stiinta de a scrie corect in limba romana
erau considerate calitati intrinseci conditiei de
student si nici o clipa nu mi-a trecut prin minte ca ar
putea fi si altfel. La o distanta de zece ani in timp,
profesorii aproape ca vad in generatia noastra niste
eroi. Ultima generatie acceptata. Cei dinainte de
potop. Peisajul studentesc de azi e condimentat cu
manele. A sti limba romana e un punct forte, iar a citi
o carte, un semn de eruditie.
Am folosit acest exemplu pentru a ilustra o situatie
considerata alarmanta de tot mai multi profesori:
calitatea din ce in ce mai slaba a studentilor si
absolventilor de facultate, subiect recent dezbatut de
„Ziarul de Iasi”.
In ultimii zece ani, universitatile s-au transformat din
institutii de elita in institutii de masa. Transformarea
s-a facut treptat si parea benefica. Romania avea la
inceputul anilor 90 unul dintre cele mai mici procente
de licentiati din Europa, iar cresterea numarului de
studenti insemna o crestere a sanselor la educatie, o
largire de orizont, o deschidere de perspective. In
acest sens, admiterea restrictiva si stresanta, bazata
de concursul de probe, care iti rapea ani din viata
batind pasul pe loc pina te vedeai pe lista admisilor,
a fost inlocuita cu politica „portilor deschise”,
concretizata prin cresterea cifrelor de scolarizare si
selectia de dosare. Schimbarile au fost legitime si
necesare. Noua politica de recrutare a studentilor
presupunea insa si aplicarea unui principiu uitat de
majoritatea universitatilor. E vorba de cunoscutul
principiu „intra cine vrea si ramine cine poate”. In
mod normal, o crestere a flexibilitatii la admitere
trebuia compensata printr-o crestere a exigentei la
examene. Ceea ce nu s-a intimplat.
Efectele le recunosc acum chiar profesorii. „Ziarul de
Iasi” a identificat in rindul lor doua categorii de opinii.
In varianta pesimista, circa 90% dintre studentii
actuali sint catastrofe, rebuturi, si aproximativ 10%
insumeaza virfurile si mijlocul de altadata. Cei mai
optimisti inclina spre proportii ceva mai echilibrate,
estimind procentul „catastrofelor” la putin peste
jumatate, iar al celor care „misca”, putin sub. In
ambele variante, insa, partea buna e minoritara.
Daca asta s-a intimplat in zece ani, ce va fi peste alti
zece? Intrebarea provoaca frisoane in mediul
academic, unde profesorii care se pling de situatia
catastrofala, de calitatea tot mai scazuta a
absolventilor sint si partasi la ea, inchizind ochii la
nestiinta si coborind tot mai mult standardele.
Fireste, exista multe explicatii pentru aceasta situatie.
Cea mai la indemina si des invocata de universitari,
in incercarea de a iesi astfel din culpa, este ca, in
Romania, institutia scolii trece printr-o criza careia
invatamintul superior nu i se poate sustrage. „Noi
preluam absolventi de liceu lipsiti de cunostinte
elementare”, se pling universitarii, iar observatia lor
este justificata, fara a-i absolvi insa de raspundere. O
a doua motivatie se refera la sistemul actual de
finantare a universitatilor, dupa numarul de studenti,
care predispune la letargie si indulgenta.
Cu fiecare student exmatriculat pentru nepromovare,
facultatea pierde bani dintr-un buget, in mai multe
cazuri, insuficient. La polul opus, miile de studenti
inmatriculati uneori fara a se tine cont de potentialul
de infrastructura si de cadre didactice au transformat
facultatile rivnite pe piata muncii in afaceri extrem de
profitabile, in care calitatea studentilor, dar si a
profesorilor este lasata intr-un plan marginal.
In fine, ambele explicatii – criza de ansamblu a scolii
romanesti si sistemul de finantare in dezavantajul
calitatii – isi au aici valabilitatea lor. Proportiile sint
insa diferite. Exceptiile arata cel mai bine ca, chiar si
in absenta unui sistem care sa stimuleze calitatea,
mediul academic si-ar putea mentine ridicate
standardele, macar la un nivel minim acceptabil. La
Universitatea „Al.I. Cuza”, intimplator, facultatile cele
mai exigente, care aproape isi injumatatesc
efectivele dupa sesiune, sint Matematica si Fizica,
adica tocmai cele care au si cei mai putini candidati
si, implicit, cele mai mici bugete.
Dar tot atit de adevarat este ca schimbarea
sistemului de finantare este absolut necesara.
Alocarea bugetelor trebuie facuta nu doar dupa
materia prima care intra, ci si dupa produsul finit livrat
dupa licenta. Unul dintre indicatorii de calitate de la
Universitatea Durham din Marea Britanie, de
exemplu, aflata pe locul 83 in lume intr-un clasament
al performantei, este numarul de absolventi preferati
de companiile internationale! La noi, traseul
absolventilor dupa licenta nu conteaza inca pentru
nimeni. Absolventii vin si pleaca, iar fabricile de
rebuturi cu diplome merg inainte.
In zece ani, incompetenta se va muta din amfiteatre
pe piata muncii. Studentul medicinist de care se
pling azi profesorii ca a ajuns in anul III fara a avea
macar cunostinte minime de anatomie are toate
sansele sa-si omoare pacientii cu zile. Tabloul ce se
creioneaza e aproape apocaliptic si nu necesita un
exces de imaginatie. Oameni nevinovati trimisi dupa
gratii si infractori lasati in libertate din cauza
incompetentei justitiabililor, generatii de elevi care ies
de pe bancile scolii agramati si nepregatiti pentru
viata, constructii care se darima din cauza erorilor de
proiectare, si exemplele pot continua.
Fireste, scuza cea mai la indemina pentru cei
responsabili este ca incompetenta va fi amendata pe
piata libera a cererii si ofertei. Insa asa stau lucrurile
intr-o societate in care aceste reguli nu sint alterate
de coruptie, unde accesul la posturi si functii se face
exclusiv dupa criterii de competenta, nu prin trafic de
influenta si spaga. In Romania, dezastrul din
universitati aproape ca reprezinta un atentat la
siguranta nationala.