Falansterul de la Pascani

Potrivit anuntului conducerii, intreprinderea pascaneana REMAR urmeaza sa-si inchida portile in aceste zile. Probabil, definitiv. Cel putin in actuala formula organizatorica. Dramaticul eveniment nu este unul ca oricare altul, in ciuda faptului ca el era si oarecum asteptat si destul de obisnuit, in zilele noastre, nu numai in Romania.
Fosta intreprindere de reparatii material rulant are o traditie de peste o suta de ani, reprezinta o anume traditie muncitoreasca si este inca, in ciuda lungii sale agonii, motorul economiei si principala emblema a acestui oras. Pascaniul este darul caii ferate, iar REMAR este expresia acestui dar. Decenii de-a rindul aici a lucrat cea mai importanta parte a populatiei masculine din zona Pascaniului. Intreprinderea a fost simbolul conversiunii lumii rurale intr-o clasa muncitoare mindra de identitatea si pozitia sa.
Din nefericire, insa, o data cu mutatiile economice, tehnologice si ideologice din lumea de astazi, darul a devenit otravit. Cine viziteaza astazi intreprinderea ramine coplesit de aerul ei anacronic. Conditiile tehnologice reproduc parca scene din romanele lui Zola, de la inceputurile marii industrii: hale uriase prost intretinute, tehnologie rudimentara, baltoace de ulei si unsori peste tot, muncitori murdari din cap pina in picioare.
Dupa ce l-au fugarit in decembrie 1989, muncitorii l-au rechemat apoi sa-i pastoreasca pe fostul director din glorioasele vremuri ale socialismului real, Alexandru Hirbu. Se apela astfel la reteta infailibila a continuitatii cu modelul de intreprindere socialista. Intre timp au disparut nu numai pietele de desfacere sigure de altadata, dar si disciplina muncii sau excelenta traditie sindicala, care a lasat locul unei miscari sindicale anarhice, extrem de revendicative. Aceasta a reusit chiar la un moment dat blocarea caii ferate, ca forma de protest, fara ca drumul spre faliment al intreprinderii sa fie oprit.
La un moment dat, prin mai 1998, actiunile REMAR au cunoscut un salt spectaculos cu peste 20 de procente. Dar momentul n-a fost speculat pentru atragerea de investitii si privatizarea intreprinderii. In acest fel, REMAR Pascani n-a reusit nici sa-si adapteze productia pentru o piata in mare schimbare, nici sa se restructureze pentru a face fata mai usor momentelor de reflux al cererii. Ea continua sa aiba peste trei mii de angajati, iar munca manuala si subcalificata sa domine.
Muncitorii nu mai vor ca acum citiva ani permise CFR sau sa fie integrati in structurile CFR, desi nostalgia acestora este foarte puternica. Ei ar vrea doar sa primeasca mai multe comenzi de la CFR. Dar acum totul se face prin licitatie. Sistemul solicita preturi mici, productivitate ridicata, marketing inteligent. Dupa unele surse, REMAR cheltuie in jur de doua miliarde pe an pentru publicitate. Aceasta este cheltuita prin reclama intr-un ziar local cu trei sute de cititori, desi acestia nu vor cumpara niciodata roti de tren monobloc sau vagoane cisterna. Ce se putea astepta de la un asemenea marketing? Din acest punct de vedere, prabusirea REMAR era doar o chestiune de timp.
Agonia acestei intreprinderi este podusul unei culturi economice nascute din reflexele socialismului multilateral dezvoltat. Intr-un oras in care primarul nu s-a schimbat de douazeci de ani si este plebiscitat (dl. Ratoi a avut aproape optzeci la suta din voturi la ultimele alegeri!) cu fiecare noua reprezentare electorala, directorul REMAR merge la Bucuresti ca pe vremuri sa rezolve situatia intreprinderii, iar sindicalistii ameninta ca vor intrerupe din nou circulatia feroviara si dau vina pe jocurile politice pentru situatia intreprinderii lor. Nici unul dintre acesti actori nu pare sa ia in discutie responsabilitatile proprii. Toata lumea crede ca economia este reglementata de structuri secrete, care conspira acum impotriva intreprinderii lor. Oare n-ar fi trebuit ca dl. Basescu sa se gindeasca mai intii la REMAR si apoi sa refomeze CFR-ul? Intelegem atunci de unde vine rezervorul inepuizabil si stabil de voturi pentru PDSR. Pascaniul n-a intrat in lumea moderna.
Aceasta lipsa de de lucididate in a evalua clar situatia arata masura in care REMAR, in structura a actuala, mai are un viitor. Nici iesirea in strada, nici retetele socialiste, nici macar venirea la putere a lui Ion Iliescu nu vor putea schimba situatia unei intreprinderi care refuza sa se adapteze lumii in care traieste.
Capitalismul este un dat inexorabil si el are legile sale. Prima dintre acesta afirma ca o intreprindere este viabila numai daca are capacitatea de a-si multiplica profitul. La Pascani se mai crede, ca in multe alte parti din Romania, ca o intreprindere este un soi de falanster, in care munca este nu numai facultativa, dar obligatoriu scumpa si ineficace. Cu alte cuvinte, intreprinderea exista nu pentru a face profit, ci pentru a intretine un numar cit mai mare de salariati, care muncesc la dorinta, sub-calificat (munca fizica este inca foarte pretuita in aceste medii), si la un pret exorbitant in raport cu produsul muncii.
In aceste conditii, este greu de spus ce reteta mai poate salva aceasta intreprindere. Destinul ei se indreapta inexorabil catre a fi transformata in depozit de fier vechi. Capitalismul nu crede in lacrimi.
(Florea IONCIOAIA)