Fintinile democratiei

Dictatorii au geniul vorbelor memorabile. Este ca si cum concentrarea puterii ar provoca o concentrare a expresiei, desi unii, probabil rautaciosi, spun ca puterea absoluta corupe absolut, in primul rind gindirea si limbajul. Prezent la reuniunea de la Cairo, de saptamina trecuta, dictatorul libian Gadaffi, care nu are prea dese ocazii de acest fel, exprima lapidar crezul sau politic: "Africa are nevoie de fintini, nu de democratie!"
Cu geniul sau frust, Mohamer Gadaffi exprima raspunsul african la dilema cu privire la viitorul politic al continentului: mai intii ajutoare, apoi democratie! Cu alte cuvinte, aceste guverne vor mai intii "fintini", adica fonduri si alte ajutoare oferite de Occident, iar abia apoi sa li se vorbeasca de instaurarea unor regimuri democratice.
Acest tip de discurs este mai vechi decit se crede. Faptul ca el a revenit cu putere pe agenda dezbaterilor summitului euro-african de la Cairo arata ca lumea africana este inca solid ancorata in cliseele tiers-mondismului anilor saizeci. Pentru liderii politici africani, prima intilnire la nivel inalt dintre membrii Uniunii Europene si statele de pe continentul african a fost un bun pretext de a relua multe dintre tezele post-coloniale: Europa este vinovata de saracia Africii, democratia este un moft pentru africani, obligatia Europei de a oferi ajutoare umanitare si de a nu cere nimic in schimb etc.
Spre deosebire de anii saizeci-saptezeci, Europa nu mai este nici atit de generoasa si nici atit de bogata. Politicile de tip keinesian, care permiteau cheltuieli guvernamentale masive, si-au epuizat natura miraculoasa. Bugetele de astazi ale tarilor europene sint cu mult mai austere. In plus, europenii par sa fi invatat ca filantropia de acest fel este o imensa capcana si mai ales ca oricite ajutoare s-a oferi unei tari, daca ea este prost guvernata, acestea nu vor fi niciodata de ajuns.
Astfel ca, la Cairo, liderii africani s-au trezit clamind aproape in desert. Ei au cerut in special anularea imensei datorii africane, care, dupa unele surse, atinge suma fabuloasa de trei sute cincizeci de miliarde de dolari, in numele culpei coloniale a europenilor si al faptului ca tarile africane sint dezavantajate de politicile comerciale ale tarilor europene. Este adevarat ca, in cele din urma, ei au obtinut o serie de concesii, mai ales din partea Germaniei si Spaniei, cum ar fi anularea datoriilor unor tari sau reducerea exigentelor politice ale Europei.
De ce ar avea oare Occidentul obligatii fata de Africa? Daca ar fi sa urmam logica africana, ar trebuie sa ne intrebam de ce nu este coplesita de aceleasi responsabilitati si Turcia fata de fostele sale colonii balcanice? In afara faptului ca este o sursa inepuizabila de emigranti si deci de probleme, Africa ar trebui sa preocupe lumea europeana mai ales sub unghi economic. Africa poseda mari rezerve de materii prime, in unele cazuri chiar cele mai importante. Totusi, spre deosebire de lumea araba, continentul african nu ameninta in mod direct securitatea Europei.
Prin urmare, ar fi vorba de o motivatie aproape exclusiv morala. Africa a fost timp de sute de ani sub tutela Europei. Este o datorie de parinte, in ciuda faptului ca africanii refuza orgolios de a fi considerati drept niste eterni copii neputinciosi. Dar si datoria unei civilizatii superioare. Trebuie inteles aici prin civilizatie sensul ei extins: de la modul de organizare politica la putere militara si practici alimentare.
In fond, lumea africana de astazi este o lume in agonie care refuza sa accepte acest lucru. Aceasta atitudine este incurajata de discursul etnologic european, care ar vrea sa faca din Africa fie un muzeu natural de tip Jurassic Park, fie un muzeu ideologic de felul Cubei lui Fidel Castro.
Faptul ca europenii responsabili cer democratie nu vine dintr-un reflex de aroganta. Un regim democratic este un regim deschis, in care coruptia este mai bine controlata, in special coruptia mediilor politice, in care dezbaterea asupra temelor publice are loc fara eliminarea fizica a preopinentilor, iar libertatea economica aduce, mai devreme au mai tirziu, prosperitate, ceea ce face inutile ajutoarele straine.
S-a observat ca tarile cu cele mai mari probleme umanitare au fost cele mai inchise politic, fie dictaturi militar-etnice de tipul celei a lui Mobutu in Zair, fie de tip marxist, ca in Mozambic sau Etiopia. Se spune ca zecile de milioane de dolari pe care Zairul le datora creditorilor occidentali se aflau integral in conturile elvetiene ale lui Mobutu. De asemenea, s-a mai observat ca regimurile dictatoriale fac inevitabile razboaiele civile, care au facut mai multe victime decit toate colonialismele la un loc.
Pentru europeni, nu atit asigurarea ajutoarelor este importanta. Acordate fara discernamint, ajutoarele fac mai mult rau decit bine. Ele mentin la putere guverne neperformante si corupte. Apoi, atunci cind nu sint deturnate, ajutoarele creeaza dependenta. Ele nu liberalizeaza economia, nu stimuleaza politici sociale si economice adecvate. Africa are, desigur, nevoie de fintini, dar de fintini ale democratiei. (Florea IONCIOAIA)