Galusca europeana

Pentru reporterii de toate genurile, antrenorul iesean Ionut Popa este un personaj charismatic care ofera tuturor, pe gratis, replici spumoase. Amintitii reporteri sint pusi in incurcatura, nestiind daca omul vorbeste serios sau moduleaza in registrul comic. Si daca, atunci cind se erijeaza in fan al lui Saddam Hussein ori Fidel Castro, nu-l crede nimeni (dar, mai stii?), uneori asemenea modulatii se transforma in veritabile teme de meditatie. Zilele trecute, Ionut Popa si-a dat cu parerea despre modificarile aduse de FRF in legatura cu statutul fotbalistilor straini in Romania. Nimic iesit din comun, are dreptul tot omul sa-si exprime opiniile despre aceasta spinoasa problema, daramite un antrenor atit de apreciat. Ionut Popa n-a fost nici primul, nici ultimul care si-a spus punctul de vedere. Fireste, astfel de opinii sint in strinsa corelatie cu starea gruparilor din care face parte un personaj sau altul. Popa nu este Bergodi, si cu atit mai putin Paszkany, cei care urca dealul Gruia cu carutele pline de fotbalisti portughezi. Iasul nu-si permite sa se foloseasca de amendamentul privitor la fotbalistii comunitari si se uita cu jind la strugurii cei acri ai Europei (acri, nici vorba, mai acri decit ai nostri, dar nimeni n-are pretentii la Henry sau Cannavaro!). Cit priveste cluburile pline cu bani ale Clujului si Timisoarei, au tot interesul sa se amine decizia privitoare la restringerea numarului de extracomunitari, dar motivatia lor este doar in aparenta logica. Iancu, Chivorchian sau Mititelu cer o aminare deoarece au jucatori sub contract, unii dintre ei adusi chiar in aceasta iarna. Numai ca regula Bossman fiinteaza de 12 ani, iar despre integrarea Romaniei cea din 2007 se tot vorbeste de amar de vreme, asa ca domniile lor trebuiau sa stie prea bine despre ceea ce urmeaza sa se intimple dupa 1 ianuarie. Ca au mizat pe cai morti, este treaba si riscul lor.
Revenim, insa, la Ionut Popa, care considera ca ar trebui sa se limiteze chiar si stranierii din comunitate. Suguieste mustaciosul ardelean? Nu suguieste, saracul, fiindca are perfecta dreptate. Fireste, domnu’ Iancu de Timisoara, evropean pina in maduva conductelor petroliere, clameaza sus si tare ca, incepind de la 1 ianuarie 2007, sintem mai mult europeni decit romani, iar jucatorii din Comunitate sint tot de-ai nostri. Foarte fain si tare frumos ar fi, dar – din pacate – la Europene si Mondiale jucam cu nationala Romaniei (nu a Europei!). Cu alte cuvinte, tare bine-i ca avem jucatori din toata UE in Liga I, dar, cind e vorba de nationala, redevenim subit romani si n-avem taine cu Théréau, Smirnovs sau Semedo, ci tot cu mioriticii nostri trebuie sa defilam.
Asa ca naduful lui Ionut Popa are o parte buna si o parte rea. Partea buna este ca are dreptate, si nu sintem noi primii care o sustinem. Echipele de fotbal fara frontiere aduc beneficii in conturile patronilor si managerilor, dar secatuiesc de valori fotbalul la nivel de reprezentative. Nu-i vorba doar de amarastenii nostri, ci chiar de natiunile puternice. Daca Anglia sau Spania nu fac mare brinza pe la competitiile mari, este tocmai din motivul ca putini jucatori autohtoni ajung pe la marile lor cluburi. UEFA, forul integrator al tuturor federatiilor nationale din Europa, a simtit bine trendul si de aceea a incercat sa se opuna din rasputeri "eurobalizarii" impuse de Curtea Europeana de Justitie. N-a reusit decit partial si, de aici, discriminarea (urita, dar sanatoasa) intre fotbalistii comunitari si restul. Asta este partea buna a nadufului lui Ionut Popa.
Partea proasta este ca n-avem ce face. Chiar daca UEFA acorda, in limitele unor regulamente destul de largi, autonomie federatiilor nationale. Regulamente care nu pot fi uniformizate, fiindca sub egida forului de la Nyon nu se afla doar tari din UE. Ca demonstratie, este suficient sa ne imaginam ce s-ar fi intimplat daca FRF limita accesul jucatorilor comunitari. Nu credem ca, oricit de romani si patrioti ar fi domnii Iancu si Paszkani, n-ar fi facut plingeri in legatura cu incalcarea legislatiei europene. Nu la Nyon, dar – sigur – la Strasbourg, Bruxelles, Luxemburg. Asa ca galusca europeana trebuie inghitita, si inca cu pofta. Si sa zicem mersi ca n-au intrat, inca, sirbii in Uniunea Europeana!