Caută 
4 MIN
Ce legatura ar putea fi intre „Gala Societatii
Civile” si filmul „Codul lui Da Vinci”? Alta decit
aceea ca premiera mondiala a productiei
cinematografice a avut loc vineri, 19 mai, in
aceeasi zi in care a fost programata ultima editie
a unei gale in care sint premiate cele mai
interesante proiecte initiate de societatea civila in
anul care a trecut? Ar fi totusi ceva. Doua dintre
fenomenele care marcheaza adinc evolutiile
fundamentale din lumea occidentala sint
decredibilizarea accelerata a mediilor politice in
paralel cu cresterea influentei societatii civile, pe
de o parte, si pierderea autoritatii bisericii ca
institutie responsabila pentru asezarea reperelor
morale. Ultima constatare vine intr-un climat in
care amenintarea terorismului islamic a schimbat
din temelii regulile jocului din 11 septembrie 2001
incoace. Nimic nu ilustreaza mai bine prapastia
dintre cele doua lumi decit o comparatie intre
ecourile stirnite de cartea lui Dan Brown si filmul
cu acelasi nume, care au transformat intr-o mare
afacere ideea de a pune in discutie teze
fundamentale care stau la baza crestinismului,
precum Invierea lui Iisus Hristos, si isteria
fanatica, soldata cu sute de morti si incendieri de
ambasade, care a fost declansata in multe tari
musulmane dupa aparitia de acum celebrelor
caricaturi intr-un ziar danez.
Societatea occidentala, mai ales cea europeana,
a impins de multa vreme religia la periferie si a
diluat in mare parte autoritatea bisericii. Mai ales
sub influenta stingii, care in Vest domina o parte
importanta a intelighentiei. In Marea Britanie,
numarul total al credinciosilor care participa la
slujbele din biserici este mai mic decit cel al
musulmanilor care intra in moschei, desi cei din
urma nu reprezinta decit citeva procente din
populatia tarii. Nu este prima data cind apar
puncte de vedere care contrazic flagrant Biblia si
dogmele fundamentale crestine. E, insa, pentru
prima oara cind vedem cum un astfel de demers
se transforma intr-un spectacol cu o audienta
mondiala de ordinul sutelor de milioane.
Biserica a raspuns in diferite feluri: era si
imposibil sa nu condamne „Codul lui Da Vinci”,
chiar daca scandalul care s-a declansat astfel nu
a facut decit sa inmulteasca spectaculos numarul
cititorilor si, de acum inainte, numarul
spectatorilor. Reactia a fost vadit mai vehementa
mai ales in estul continentului. Dar, chiar si asa,
orice comparatie cu manifestarile de
fundamentalism islamic ar fi cu totul nejustificata.
Nimeni nu a cerut eliminarea fizica a autorului,
asa cum s-a intimplat cu ani in urma cu Salman
Rushdie, dupa cum nici un cleric crestin nu a
cerut incendierea cinematografelor sau librariilor.
Cu toate acestea, e limpede ca exista un defazaj
din acest punct de vedere la nivelul Europei.
Valorile traditionale ramin inca semnificativ mai
solide in Est. Prin contrast, mai ales sub impulsul
Frantei, au fost eliminate orice trimiteri la
radacinile crestine ale continentului din textul de
acum defunctei Constitutii a Uniunii Europene.
Subiectul nu e doar unul actual, ci si esential, in
contextul expansiunii fundamentalismului islamic.
Europa, in primul rind, se confrunta cu o mare
provocare: cum va gestiona relatia cu cei
douazeci de milioane de musulmani stabiliti pe
continent si mai ales cum va reusi sa-si apere
valorile fundamentale in fata acestui asalt, in
conditiile in care pare tot mai inclinata sa
pulverizeze citeva dintre reperele morale
fundamentale pe care s-a construit civilizatia
europeana asa cum arata ea in prezent.
De partea cealalta, in timp ce clasa politica
traditionala e prinsa in scandaluri nesfirsite,
prizoniera a unui tip de comportament ce pare din
ce in ce mai rupt de ceea ce pare sa vrea un
electorat bombardat non-stop, din toate partile, cu
informatii despre alesii sai, influenta societatii
civile a crescut spectaculos. Rapoartele sau
comunicatele Amnesty International, Green
Peace, Freedom House sau Transparency
International fac ocolul mapamondului si ajung pe
masa decidentilor. Influenteaza elaborarea
politicilor guvernamentale si citeodata dau peste
cap decizii. Si asta desi, tehnic vorbind,
legitimitatea acestui gen de organizatii e, prin
forta lucrurilor, limitata, din moment ce ele nu au
in spate voturi. Ceea ce, intr-un fel, pune in
discutie limitele procesului democratic cu care ne-
am obisnuit cu totii.
De ce s-a ajuns aici nu e foarte usor de explicat.
Diferentele ideologice dintre principalele grupuri
politice traditionale s-au estompat in buna
masura. Nici politicile nu sint foarte diferite, de
altfel, si oricum multe dintre ele se fabrica astazi
la Bruxelles de o armata de tehnocrati. In aceste
conditii, confruntarile electorale au devenit mai
degraba un fel de show-uri in care accentul se
pune tot mai mult pe prezenta scenica, pe decor
si lumini, decit pe substanta. In multe state de pe
continent, de ani si ani de zile, se perinda la
putere, in mare, aceleasi figuri, intr-un fel de
rotatie formala tot mai neinteresanta pentru
alegatori. In plus, presiunea mediatizarii
exagerate a indepartat si indeparteaza permanent
dinspre politica oameni valorosi, asa ca, daca
sintem cinstiti, nici nu exista prea multe motive de
optimism pentru viitor.
Asa au ajuns participarile la vot la cifre
ingrijoratoare si incredera in politicieni la cote
alarmant de coborite. Prin contrast, organizatiile
din societatea civila au marele avantaj ca, spre
deosebire de partidele politice, nu sint angrenate
in batalia pentru putere, ceea ce le avantajeaza
evident, ca imagine, in perceptia publica si le
ofera o credibilitate net superioara. Spre
deosebire de politicieni, ele nu ajung niciodata la
guvernare, deci nu au cum sa-si dezamageasca
alegatorii. Problema e ca aceasta anomalie
ingrijoratoare nu are deocamdata un tratament
usor de intuit iar organizatiile din societatea civila,
oricit de utile si entuziaste ar fi, nu pot umple
golul de autoritate lasat de erodarea clasei
politice.
Atunci cind reperele importante care fixeaza
cadrul de rezistenta al societatii se erodeaza,
lucrurile de complica in jurul nostru. Incercind sa
utilizam vechile reguli pentru a intelege o realitate
profund schimbata, rezultatul, de altfel previzibil,
nu poate fi decit o mare confuzie.
