Mafie si sindicate

Cind Virgil Sahleanu, liderul sindicalistilor de la Tepro, i s-a adresat, luni, prefectului Florin Vitan cu formula de salut nazista "Heil Hitler!", presa a tratat chestiunea ca pe, cel mult, un bun titlu de articol. Si pe buna dreptate. Salutul nazist, repetat de citeva ori de Sahleanu, parea cel mult o glumita, o pata de culoare numai buna de speculat intr-o abordare de tip jurnalistic. Atit si nimic mai mult. Pentru ca, la urma urmei, mitingul si greva sindicalistilor de la Tepro nu pareau sa aiba nici o legatura cu ideologia nazista sau cu orice altceva de natura extremista. Era un protest sindical ca atitea altele cu care ne-am obisnuit in ultimii zece ani. Din nefericire, lucrurile sint mai complicate si mai grave decit par.
Virgil Sahleanu n-a pronuntat salutul nazist de dragul senzationalului, desi nici pentru ca ar fi vrut sa sugereze ceva. Cel mai probabil, gestul verbal al liderului de la Tepro a fost expresia semiconstienta a unei anumite stari de spirit. Fost lider PRM, Virgil Sahleanu se joaca cu cuvinte si expresii care rezoneaza uneori cu ideologia acestui partid. La urma urmelor, masa sindicalistilor de la Tepro poate fi si un bun "poligon de incercare". Obsesiile de tip extremist bintuie mintile multor indivizi in ultima vreme. Sansele unora dintre ei de a deveni lideri ai diverselor miscari protestatare sint foarte mari. Cine studiaza cu atentie biografiile, inclusiv cele intelectuale, ale unora dintre liderii miscarilor studentesti, ar putea descoperi multe lucruri interesante.
Dar daca implicatiile si sensurile acestor proteste de tip sindical s-ar opri aici, lucrurile ar fi destul de simple. Intr-o democratie, protestul, chiar si cel care vehiculeaza mesaje extremiste, e un fenomen controlabil. Manipularea sindicatelor de catre diverse partide sau miscari politice e greu de evitat. Dar si consecintele negative pot fi gestionate cu succes. Mai grav e cind ele intra si in zona de interes a ceea ce numim structuri de tip mafiot. Controlul si manipularea sindicatelor au constituit dintotdeauna in Occident o preocupare majora si un mijloc de ascensiune a structurilor de tip mafiot. Privatizarile, politicile de investitii, alocatiile de fonduri bugetare, modificari de legislatie, toate acestea si nu numai pot face oricind obiectul de interes ale ambelor parti. Pentru ca, la fel ca si multe sindicate, structurile de tip mafiot sint indisolubil legate de stat. In esenta, ceea ce numim Mafie nu e decit suma unor structuri care dubleaza statul, dar nu in contrapondere cu acesta, ci in si din interiorul lui. Structurile de tip mafiot sint numai in aparenta o amenintare la adresa statului, pentru ca, de fapt, fara stat, ele nici n-ar exista. De aici vine si acea proprietate a mafiei, putin observata si analizata, de a intretine si sustine prin toate mijloacele, in primul rind financiare, tocmai clasa politica. In fond, mafia e vectorul activ al celui mai indirjit conservatorism. Unul care vede in stat o culme a ordinii si nu o institutie a progresului. Mafia nu va provoca niciodata dezordine, nu va incuraja miscari politice radicale sau manifestari de protest, de orice natura ar fi ele, decit pentru a intari statul. Paradoxul, in fapt doar aparent, e ca ceea ce apare ca fiind sursa de anarhie si de slabire a statului e doar un mijloc, folosit de altii, pentru a-l face mai viguros. Pentru ca un stat viguros e o excelenta vaca de muls. Doar intr-un asemenea stat politicienii si mafiile prospera impreuna, uneori confundindu-se. Iar sindicatele fac jocul. Cel mai adesea, inconstient. In Romania acest lucru e mai probabil, acum, ca oricind.
Resurectia stingii politice e doar virful unui aisberg. In spatele acestui fenomen sta ceva care n-are nici o legatura cu jocul politic propriu-zis. E vorba de o resurectie o ideii de stat potent, atit de drag socialistilor nostri, atit de profitabil pentru structurilor de tip mafiot si atit de linistitor pentru masa de manevra a sindicalistilor. (Pavel LUCESCU)
Stapinii jocului
Comunitatea academica a Universitatii "Al.I.Cuza" se consulta, iar membrii Senatului hotarasc
In mai putin de o luna, universitatile iesene vor trai din plin febra alegerilor pentru desemnarea succesorilor. La Universitatea "Al.I.Cuza", cursa electorala se va desfasura dupa reguli noi, consfintite prin Carta universitara modificata recent de conducerea institutiei. Decanii nu vor mai fi alesi, ca pina acum, de catre Consiliile profesorale, ci de adunarile generale ale facultatilor. Acestea voteaza, de asemenea, reprezentantii facultatilor in Senatul universitatii si propun cite un candidat pentru functia de Rector. Dintre cei paisprezece candidati propusi de cele paisprezece facultati ale Universitatii "Al.I.Cuza", Senatul nou constituit, prezidat de decanul de virsta, va selecta trei finalisti. Din moment ce Carta nu stabileste criteriile acestei selectii, este greu de presupus cum vor fi exclusi din competitia pentru rectorat cei unsprezece candidati. Intrucit selectia celor trei din paisprezece se face prin vot secret, este posibil ca fiecare membru al Senatului sa aiba propriul sau criteriu, subiectiv, fireste. Relatiile interumane, jocurile de interese si manevrele de culise pot avea rolul lor in acest proces. Avind girul Senatului, cei trei finalisti isi prezinta apoi public programele manageriale pentru dezvoltarea universitatii in urmatorii patru ani. Ei vor fi supusi apoi votului consultativ secret al intregii comunitati academice. Rolul acesteia este, daca luam ad litteram continutul Cartei, nul in desemnarea viitorului Rector, pentru ca tot Senatul va decide acest lucru, prin vot secret. Rectorul poate fi oricine din cei trei candidati selectati aleatoriu, tot de Senat, chiar si universitarul care a obtinut cele mai putine voturi din partea comunitatii pe care o va reprezenta timp de patru ani. La ce mai foloseste, atunci, consultarea comunitatii academice? Pe de alta parte, isi va asuma Senatul responsabilitatea de a desemna drept Rector persoana care nu si-a dobindit prin vot legitimitatea?
Introducerea votului consultativ trebuie analizata in contextul disputelor pe tema schimbarii sistemului de alegeri care au macinat Universitatea in ultima jumatate de an. Cu abilitate, Senatul s-a prefacut ca accepta ideea sufragiului universal, un principiu considerat vital de asistentul Corneliu Bilba, insa si-a rezervat rolul de a fi, in continuare, stapinul jocului. Sistemul de alegeri adoptat recent la Universitatea "Al.I.Cuza", care plaseaza institutia inaintea tuturor celorlalte, unde sistemul piramidal este si acum viabil, este expresia clara a intereselor Senatului. Era firesc ca Senatul Universitatii "Al.I.Cuza", unde media de virsta depaseste 50 de ani, sa nu accepte propunerea ca persoanelor pensionabile in timpul mandatului sa li se interzica dreptul de a candida in alegeri. Tot asa cum nu este nici de mirare faptul ca Senatul nu a fost de acord ca functiile de prodecan-decan, prorector-rector sa se cumuleze in numararea mandatelor. In opinia membrilor Senatului, nu este deloc imoral sa fii sef la pensie si nici sa fii sef timp de 40 de ani. Invers ar fi, insa, discriminatoriu, deci inacceptabil.
Este de presupus ca viitorul rector, produsul acestui nou si complicat sistem, va trebui sa fie profesorul cu o imagine suficient de buna in interiorul comunitatii academice a facultatii care il propulseaza in cursa electorala, si destul de abil pentru a cistiga simpatia si voturile a peste o jumatate dintre membrii Senatului. Programul managerial este un criteriu de eligibilitate tot atit de important pe cit conteaza opinia comunitatii academice. In primul rind, pentru ca oricit de bine si de frumos ar suna un program managerial, valoarea sa este zero daca rectorul nu are libertatea de a-si alcatui singur echipa de prorectori cu ajutorul carora sa-l puna in practica. Si, in al doilea rind, pentru ca atit membrii Senatului viitor, cit si candidatii la functia de Rector par sa se priceapa prea putin sau deloc la programe manageriale. In aceste conditii, alegerea prin vot secret a Rectorului, dintre cei trei finalisti, va avea, probabil, la baza, aceleasi criterii subiective avute in vedere si anterior, la excluderea din competitie a celor unsprezece. Relatiile interumane, jocurile de interese si manevrele de culise pot avea rolul lor in acest proces. Fara o dezbatere serioasa asupra riscurilor, cistigatorul se poate transforma intr-o victima, iar universitatea in perdant. (Emilia CHISCOP)