Caută 
5 MIN
Din pacate despre viitoarea formula de guvernare, "marea coalitie" PDL – PSD, nu se poate spune, parafrazind o celebra butada a lui Winston Churchill, ca e cea mai putin proasta dintre variantele posibile. E practic imposibil de spus cine a cistigat pentru ca la prima vedere mai toti actorii politici importanti mai degraba pierd cite ceva, citeodata chiar consistent. Sigur, se poate vorbi asa, in termeni generali, despre „interesul national" intr-un moment de criza economica majora pe plan global si despre avantajul de a avea in vremuri grele un executiv cu o larga sustinere parlamentara. Dar asta e o afirmatie mult prea abstracta care pleaca de la niste calcule pe hirtie. Ceea ce va conta pina la urma, va fi proba realitatii.
PDL si PSD fac o casatorie fortata cu care nici una dintre formatiuni nu este de fapt confortabila. Si asta chiar daca e foarte posibil ca oamenii pe care cele doua partide ii vor numi in guvern sa lucreze relativ bine impreuna. Astfel „marile coalitii" nu functioneaza in general foarte bine nici in alta parte, e suficient sa ne oprim la exemplul Germaniei, pentru ca partenerii sint constienti de faptul ca e vorba doar de un aranjament temporar intre doi adversari politici. Cu atit mai complicat stau lucrurile in cazul de fata in care continua sa existe o doza substantiala de remanenta emotionala in rindurile electoratului traditional PDL si PNL fata de PSD, vazut drept continuator al fostelor structuri comuniste. Acesta este si motivul pentru care, pentru PDL, costul electoral ar putea fi ridicat. Va fi acesta compensat de accesul la resurse pe care ti-l da prezenta la guvernare? E greu de spus. PNL a dovedit ca tocmai datorita accesului la resurse si la pirghiile administrative a obtinut un scor excelent in rural la alegerile locale si a putut desena cit mai avantajos colegiile electorale la cele parlamentare. Un scor probabil dublu fata de ponderea reala a partidului. Ramine insa de vazut daca acest lucru va ramine valabil si in vremuri de criza si de constringeri bugetare foarte diferite de perioada in care la Palatul Victoria s-a aflat executivul condus de Calin Popescu-Tariceanu cind tara traversa o perioada de gratie si prosperitate intr-o maniera aproape euforica.
Din punct de vedere electoral, PSD poate sa stea mai linistit. Alegatorii sai obisnuiti, preponderent din mediul rural si mai putin instruiti, nu au in general astfel de angoase. Ceea ce nu inseamna insa ca social-democratii nu vor avea si ei probleme din cauza proaspetei aliante. Sciziunea interna intre tabara celor favorabili intrarii la guvernare, dominata de liderii locali, si cea a opozantilor printre care se numara nume grele precum Ion Iliescu, Adrian Nastase sau Viorel Hrebenciuc, va duce la singerari interne si va afecta chiar viitoarea guvernare pe ansamblu. Din doua motive. Primul e acela ca nu ar trebui sa ne miram daca vom vedea ca o parte din parlamentarii PSD vor vota impotriva guvernului din care partidul lor face parte. In al doilea rind pentru ca desi, poate minoritari in interiorul partidului, „opozantii" sint nume grele in politica romaneasca si vor face tot posibilul, exploatind accesul medatic privilegiat de care dispun, pentru a alimenta si cultiva conflicte in interiorul noii coalitii.
De partea cealalta, liberalii pierd si ei. Poate chiar cel mai mult dintre toti. Liderii lor nu au vrut nici un moment formula „naturala" PDL – PNL – UDMR. Au sperat sa poata face ei alianta cu PSD, dar dorind sa obtina maximum posibil din aceasta relatie s-au incurcat la un moment dat in propriile fente. Actuala conducere PNL a calculat gresit, a jucat la cacialma si a pierdut. Discursul cu tuse morale pe care ni-l livreaza acum, cu trimitere la refacerea FSN si alte sabloane de acest gen, nu are evident nici un fel de acoperire atunci cind vine din partea cuiva care era dispus in final sa accepte o colaborare cu PSD intr-un guvern condus de un prim ministru social-democrat, dar respingea categoric formula in cazul PDL. In particular si citeodata si public, liberalii acrediteaza ideea ca PDL nu ii voia de fapt la guvernare, dar nici aceasta afirmatia nu are acoperire. Pe de o parte pentru ca se stie ca in interiorul PDL exista o tabara influenta, provenind mai ales din PLD, sustinuta si de presedintele Basescu care milita activ pentru aceasta formula iar pe de alta era suficient ca PNL sa zica da la oferta inaintata in repetate rinduri de Emil Boc. In plus, daca ar fi luat cit de cit in serios oferta PDL e greu de crezut ca liderii liberali ar mai fi cultivat discursuri agresive si jignitoare a la Crin Antonescu exact in perioada negocierilor. O atitudine menita sa dinamiteze orice punti de apropiere intre cele doua parti.
Ceea ce s-a intimplat la PNL e o dovada clara a arbitrariului care domneste la nivelul cel mai inalt de decizie intr-un important partid politic autohton. Alianta cu PDL avea logica electorala, si era avantajoasa si din punctul de vedere a activului liberal care si-ar fi putut mentine cel putin o parte din oamenii plasati in structuri la nivel central si local. S-a decis insa altfel in Biroul Politic, iar vocile care au sustinut colaborarea cu PDL, cum ar fi aceea a lui Varujan Vosganian, au fost marginalizate. A prevalat un interes ingust de grup si un tip de mecanism de gindire bazat pe sforarii de culise care a functionat poate in ultimii doi ani si jumatate dar care in final s-a gripat. Efectele pe termen lung pentru PNL vor fi semnificative. Partidul va pierde primari, mai ales din zona rurala, parlamentari si oamenii din administratie pe care i-a „importat" doar pentru ca se aflau la guvernare. Iar lovitura de gratie ar putea fi modificarea legii electorale care daca se va ajunge la o varianta clasica de tip majoritar ar transforma peste noapte PNL intr-un jucator politic minor.
In fine, nici UDMR nu iese neaparat foarte bine. Nu doar pentru ca nu mai ramine la guvernare, ci pentru ca acum ia act de o situatie politica diferita care apare dupa ultimele alegeri: aceea ca in noua aritmetica parlamentara rolul formatiunii politice condusa de Marko Bella nu mai este la fel de important.
Romania intra incepind de ieri intr-un context politic inedit. Greu de digerat pentru o parte a electoratului, dar aproape inevitabil dupa refuzul PNL de a intra intr-o alianta de dreapta. Daca noua formula de guvernare va fi si viabila ramine de vazut. In vremurile grele care ne asteapta populatia va vibra mult mai putin la „butoanele emotionale" asa ca esentiala va fi si maniera in care guvernul va gestiona comunicarea publica in situatia de criza economica pe care o traversam. In 1992 Theodor Stolojan a excelat din acest punct de vedere. O va mai putea face si acum?
