Republica unui intelept

Regele Mihai a iesit in arena. La zece ani de la prabusirea regimului comunist, Majestatea Sa pare sa se fi decis ca este timpul de a parasi rezerva regala de pina acum. Duminica, la o intilnire cu responsabilii din presa romaneasca, Regele s-a referit in termeni deosebit de vii la situatia lumii romanesti a momentului. Sa insemne aceasta ca regele vrea sa intre in competitia politica? Are cu adevarat Regele Mihai un proiect de acces la putere sau este vorba de o simpla tatonare?
Indiferent de intentiile Regelui, momentul este propice. Atmosfera ocazionata de rememorarea revolutiei din decembrie 1989, mai cu seama la Timisoara, reculul sever de popularitate al presedintelui Constantinescu, persoana care, prin victoria sa prezidentiala, a resorbit, la un moment dat, o anumita nostalgie monarhista, disputa constitutionala din zilele trecute, ca si o conjunctura generala de insatisfactie si confuzie fata de regimul politic actual au favorizat demersul regal. De asemenea, la acestea trebuie adaugate, paradoxal, slabirea vigilentei de partid a republicanilor rosii din jurul lui Ion Iliescu, dar si cresterea acestora in sondaje. Multi se intreaba cine i-ar putea rezista lui Ion Iliescu, daca nu monarhia?
Primul lucru care surprinde in mesajul regal este dorinta Majestatii Sale de a se infatisa drept un om care priveste inainte. Intr-o limba extrem de plastica, pe un ton sententios, dar fara nici o morga, Regele Mihai vrea sa ne scuture din melancoliile si prejudecatile contemplarii la infinit a unui trecut traumatic. Trecutul este foarte important, ne spune el, dar noi trebuie sa privim inainte, indiferent ce s-a petrecut altadata. Monarhia nu este trecutul, vrea sa mai spuna Regele prin aceasta. De fapt, monarhia este singura care poate aduce depasirea acestuia si, implicit, concordia nationala. El respinge nu numai falsificarile istoriei contra inaintasilor sai, dar si tentatia unora de a-si trece revolutia din decembrie 1989 pe numele lor.
Dar prezentul ne poate, oare, sugera un viitor mai bun? Regele se arata extrem de critic fata de ultimul deceniu. Se stia ca Regele isi manifesta mereu ingrijorarea fata de ce se intimpla in tara. Se parea, insa, ca, dupa 1996, angoasele sale s-au mai domolit. Regele observa ca in Romania ultimelor zece ani nu s-a facut reforma, sub pretextul ca nu se doreste suferinta poporului. Astazi, n-avem o economie reformata, dar avem, in schimb, tot mai multa suferinta.
Surprinzatoare, de asemenea, sint criticile deschise contra sistemului constitutional, de fapt a intregii "ordini politice actuale". Niciodata, pina acum, regele n-a manifestat atita franchete polemica. Majestatea Sa ne spune clar ca nu crede in sistemul politic actual. Regele se afirma aici ca purtind spiritul Revolutiei din decembrie 1989, care solicita o separare clara a apelor si nu o convietuire complice cu vechiul regim, care s-ar fi convertit, in aparenta, la democratie si economie libera. El cere o ruptura, dar nu sub forma unei noi revolutii, ci sub forma unui angajament moral si institutional fata de valorile politice romanesti traditionale.
S-ar parea ca tinta principala a criticilor sale este puterea instalata dupa 1996, dar, mai ales, presedintele Constantinescu. Este adevarat, Regele nu pare prea blind cu actuala putere. Dar acesta este mai curind un semn de gratie regala, caci lui Ion Iliescu nu i se acorda nici o atentie, considerat ca fiind in fapt un continuator al uzurpatorilor comunisti.
Este limpede, insa, faptul ca Regele simte nevoia de a se detasa de presedintele Constantinescu. Aceasta, din cel putin doua motive. Mai intii, pentru a se oferi ca alternativa si, apoi, pentru a-si demonstra echidistanta regala in raporturile politice interne. Acesta este cel mai ferm mesaj regal, prin care Majestatea Sa afirma nu numai legitimitatea istorica si morala de a redeveni sef al statului, dar, mai ales, utilitatea acestui fapt.
Pentru prima data, Regele se adreseaza public celor care-l hulesc, pe el si pe familia sa. Cu o candoare bine jucata, el ne spune ca drepturile familiei sale sint inalienabile. Nu numai acelea de a guverna Romania, ca printi monarhi, dar si de a-si asuma un drept moral de a vorbi in numele Natiunii.
Mai mult decit un simplu pretendent politic, Regele se arata aici ca un patriarh, de factura biblica, al Natiunii. El este deasupra intereselor electorale, a jocurilor politicianiste. "La urma urmei, spune el, totii verii mei, Regi din Europa, sunt in situatia de a convietui cu oricare din partidele care cistiga alagerile. Asa ca eu nu rivnesc locul nimanui. Dar eu trebuie sa ma impotrivesc categoric la orice situatie care ameninta binele Natiunii. Eu nu cer sa avem grija de tinerii nostri si de batrinii nostri, din motive electorale sau fiindca fac parte dintr-un program politic, ci fiindca vreau binele lor. (…) Nu cer inapoi bunurile mele furate pentru ca vreau o viata de lux, ci fiindca e drept ca hotia sa fie oprita si nu incurajata. Fiecare om are dreptul sa stea in Tara lui, in casa parintilor si bunicilor lui, si sa nu-i fie frica de ziua de miine. Romanii trebuie sa stie ca stau intr-o tara in care hotii nu au ce cauta. Toate acestea le spun in numele dreptatii si nu din interese electorale."
Seamana invataturi, aidoma parintelui Ioanichie de la Neamt, cu aceeasi doza, parca, de inactualitate febrila si justitiara, cu aceeasi nostalgie dupa vechea si buna ordine domestica, dar cu mai putina vehementa, fireste.
Dincolo de acestea, este prematur sa vedem in mod obligatoriu aici o intentie restaurationista, desi nici aceasta n-ar fi criticabila in sine. Regele isi exercita functia critica a monarhului in exil. El nu poate participa decit astfel la binele tarii sale. El trebuie sa spuna ceea ce are de spus. Majestatea sa isi exercita prin aceasta nu un mandat politic, ci un mandat moral. Dar este nu numai mesajul unui intelept. Este mesajul unei institutii, oricit de amenintata de ridicol ar parea aceasta. (Florea IONCIOAIA)