Rusia ne asteapta

Isteria anti-NATO tinde sa ia proportii si in Romania. Schizofrenia si cabotinismul, boli cultivate insidios de catre regimul comunist, ies la iveala in cele mai neasteptate zone ale societatii. Daca pina mai ieri razboiul din Iugoslavia mai putea fi analizat ca un eveniment in sine, cu obiectivitatea celui neimplicat direct, acum el a devenit un simplu pretext. Un soi de fundal pe care tot mai multi dintre noi isi proiecteaza obsesiile, complexele, resentimentele si, nu in ultimul rind, problemele de constiinta. Cit timp nu ne-am simtit amenintati de nimic serios, cu exceptia saraciei, ne permiteam sa facem bezele Occidentului. Ca unei tirfe de lux. Rupti in fund, dar boiti la fata cu occidentalism la mina a doua, speram de la respectiva "tirfa" macar o reducere de pret. Totul pina "tirfa" ne-a luat in serios si ne-a cerut paralele. Atit i-a trebuit. Zimbetele s-au transformat in rictus, pentru a trece imediat la represalii. Palme peste bot, insotite falos de injuraturi moralizatoare. Noi, astia din cartierul de Est, nu sintem asa cum v-ati imaginat voi, astia din West. Noi avem principiile noastre, valorile noastre, saracia, nevoile si neamurile noastre.
La ora actuala, Romania se afla in fata celei mai mari provocari istorice din ultimii zece ani. Dupa unii, ar fi vorba chiar de mai mult decit atit. Se vorbeste deja de inceputul unei noi epoci, de inceputul unei noi ordini mondiale. Pentru analistii seriosi, razboiul din Iugoslavia, dincolo de partea lui hidoasa, cu rachete, victime si refugiati, e simptomul unei turnante decisive in relatiile internationale. Cei care vad "enorm" in atacurile NATO impotriva Iugoslaviei doar incalcarea suveranitatii unui stat si simt "monstruos" cum miine-poimine o vom pati la fel cu maghiarii din Ardeal par sa fie cel putin ignoranti. In locul unei analize serioase care sa tina cont de tot ce are specific si unic acest razboi, prefera sa se lase prada atavismelor. Acest razboi are toate datele de baza ale unei infruntari indelung aminata, dar poate nu prea tirziu transata intre doua lumi. Doua lumi intre care avem poate unica sansa acum sa optam ferm si neipocrit. Pentru a-l parafraza pe ministrul nostru de Externe, NATO, virful de lance al civilizatiei occidentale, nu s-a trezit peste noapte, a visat urit, si i s-a pus pata pe o biata tarisoara din Est, cum pare a fi Iugoslavia lui Milosevici. Razboiul din Iugoslavia e urmare a unui lung sir de barbarii careia aceasta tara i-a cazut prada datorita unui regim demn de a fi numit criminal. Daca noi, romanii, nu ne-am sesizat pina acum, aceasta tine mai mult de faptul ca barbariile s-au resorbit in interiorul unui singur stat, fie el chiar vecin cu al nostru. Barbariile in spatele carora de ani de zile il gasim pe acelasi Milosevici nu puteau dura la nesfirsit. Nu atit de dragul unei morale pe care, chipurile, NATO ar incarna-o s-a decis interventia militara in Iugoslavia, ci pentru ca mecanismul barbariei din spatiul iugoslav devenise periculos pentru prea multi. Periculos la propriu si la figurat. La propriu pentru o intreaga zona, si asa instabila cum e cea balcanica, la figurat pentru credibilitatea indelung forjata in spatiul european a unui sistem de valori. Implicarea tot mai nervoasa si frustrata a Rusiei e o dovada ca in joc e o miza enorma. Daca pina acum Rusia acuza NATO in numele pacii in Balcani, ieri, ministrul rus de Externe, Igor Ivanov, a dat-o pe fata. Referindu-se la decizia de a trimite o prima nava militara in regiunea de conflict, seful diplomatiei ruse a declarat ca acest gest are drept scop sa dovedeasca faptul ca Rusia este in preajma si nu are intentia de a lasa Occidentul sa actioneze singur in Balcani. Ce poate fi mai clar decit aceasta recunoastere, fie si tradiva, a mizei pe care Rusia o resimte in acest razboi?
Pentru cine optam? Mai are vreun sens sa te intrebi acum daca a fi sau nu de partea Occidentului si implicit a NATO e moral sau demn de mindria noastra nationala? Daca da, Rusia ne asteapta. E in preajma si nerabdatoare de a se implica in Balcani. Ca de multe ori in istorie, asa-zisa noastra neutralitate nu ne va mai folosi la nimic. (Pavel LUCESCU)
Nu mai sintem favoritii calificarii la Euro 2000
Marele noroc al nationalei Romaniei, in aceasta primavara, a fost tocmai aceasta deplasare in Azerbaidjan. Fiindca, cu orice adversar mai puternic, tricolorii ar fi suferit, fara indoiala, o mare umilinta. La Baku, fotbalistii antrenati de Victor Piturca au cistigat, doar ei stiu cum, pe terenul principal al unei natiuni aflata inca in Ev Mediu, deoarece doar astfel se poate explica faptul ca nimeni nu a vazut imagini de la acest meci. Azerbaidjanul pare a nu face parte din lumea civilizata, o transmisie televizata de acolo este o aventura mai fantastica decit o calatorie interplanetara, iar nici o agentie de presa nu a reusit sa transmita fotografii de acolo. In aceste conditii, singura sursa de informatie pentru romani a fost transmisia radiofonica, si aceea cu multe scirtiituri si pacanituri. Radioreporterul trimis in Caucaz ne-a spus ca Romania a cistigat, dupa o evolutie lamentabila, printr-un gol norocos. Piturca a obtinut trei puncte planificate, cu multe emotii, in fata unei echipe care a pierdut pina si in fata hotelierilor princiari din Liechtenstein. Chiar daca strimbam din nas la scorul de numai 1-0, trebuie sa spunem ca un rezultat mai categoric nu ne-ar fi produs mai multa fericire, deoarece, se stie, golaverajul are o importanta cu totul minora in calculele calificarii. Poate ca ar fi fost mai rau sa fi cistigat cu vreo cinci-sase goluri diferenta, pentru ca s-ar fi creat impresia falsa ca nationala a depasit momentul de criza.
Si totusi, criza ramine si ea ar trebui rezolvata grabnic. Cel putin pina la inceputul lui iunie, cind romanii vor avea de jucat alte doua partide in aceste preliminarii. Din fericire (sau poate invers) norocul ii suride din nou lui Piturca. Ambele jocuri le vom sustine pe teren propriu: pe 5 iunie, cu un adversar de dificultate medie, Ungaria, dar fata de care Romania are un complex istoric, iar peste trei zile vom intilni din nou Azerbaidjanul. Daca apreciem (aprioric) cele sase puncte din iunie ca perfect posibil de obtinut, s-ar putea estima ca marile examene ale lui Piturca si tricolorilor sai vor fi in toamna, cind va trebui sa jucam cu Slovacia afara si cu Portugalia la noi. Practic, singura sansa pentru Romania de a cistiga grupa ramine cistigarea tuturor partidelor ramase de disputat. Iata cum avantajul enorm al victoriei obtinute anul trecut, la Porto, chiar in fata contracandidatei principale s-a risipit ca un fum, datorita semiesecurilor de la Budapesta si Bucuresti, cu Slovacia. Intr-adevar, lusitanii, avind de disputat meciurile cu Slovacia si Ungaria pe teren propriu si cu un punct in clasament in fata noastra, sint, la ora actuala, favoritii grupei. Daca Romania face fie si numai o jumatate de pas gresit cu ungurii sau slovacii, meciul nostru cu portughezii pe teren propriu nu mai are nici o importanta. Nationalei noastre ii ramine sansa barajului, acolo unde poate da de adversari ca Franta (sau Ucraina), Croatia, Scotia, poate chiar Anglia. Ca sa nu mai spunem ca, daca jucam tot asa de prost cum am inceput anul, este posibil sa pierdem si aceasta sansa, in cazul cind ungurii ne fac o bucurie pe teren propriu. Si, dupa evolutiile chinuite din ultima vreme, totul e posibil!
Marea problema este, deci, daca se poate face ceva la nationala pina pe 5 iunie, fiindca, daca ne vom prezenta cu acest soi de nationala, ne putem pierde sansele de calificare la Euro 2000, chiar inainte de venirea toamnei. Si fiindca Mircea Sandu si staff-ul sau federal s-au legat cu Piturca de git si nu ne pot scapa de el, pina la terminarea golgotei preliminare, singura solutie ramine o analiza atenta a celor patru jocuri din primavara, eliminarea jucatorilor care s-au facut de ris pina acum si aducerea celor mai in forma fotbalisti la lot, indiferent de blazon si firma. Mai exista suficient timp de omogenizari si alte probleme de efectiv, astfel incit sa putem depasi obstacolul maghiar, ca sa ne mentinem in cursa. Altfel, indiferent daca presa va avea pina la urma satisfactia debarcarii lui Piturca, durerea de a pierde jucaria cu care sintem obisnuiti (eterna calificare) va fi enorma! (Nicolae GRECU)