Un ministru descopera lumea adultilor

Putinii romani care par a fi in acest moment de acord cu interventia NATO in Iugoslavia s-au simtit cu siguranta fericiti, miercuri seara, cind, pe PRO TV, ministrul de externe al Romaniei, dl. Andrei Plesu, s-a razboit fara mila cu cei care vad lucrurile dintr-o pozitie opusa. Multora insa, atitudinea dlui Plesu li s-a parut neobisnuita. Fondatorul revistei "Dilema", care ani de zile a teoretizat spumos pe marginea imbecilitatii oricarei optiunii definitive si a judecatii maniheiste, declara acum ca trecuta "vremea hamletizarilor". Pozitia dlui Plesu o urmeaza pe aceea a presedintelui Constantinescu, exprimata la fel de transant, desi mai putin polemic. Ar trebui oare sa ne bucure sau, dimpotriva, sa ne nelinisteasca aceasta atitudine intr-o chestiune extrem de complicata?
Privind lucrurile intr-o perspectiva mai larga, optiunea clara si decisa in favoarea Occidentului ar trebui sa ne bucure. Ea ne pozitioneaza in raport cu tinta noastra strategica. Pentru prima data dupa mult timp, politica externa romaneasca s-a racordat fara ezitari si ipocrizie politicii duse de Occident. Intervin aici insa doua aspecte pe care cele doua institutii care se ocupa de gestiunea afacerilor noastre externe le-au uitat. Pe de o parte, atitudinea populatiei, iar pe de alta maniera in care s-au facut aceste interventii.
Este evident ca populatia Romaniei este mai curind ostila, poate chiar hotarit ostila, actiunilor NATO din Iugoslavia. Importa aici mai putin motivatiile acestui fapt. Nici un guvern democratic nu-si poate exercita in totala legitimitate mandatul daca n-are un minim sprijin popular. Prima reactie a dlui Constantinescu a fost atit de transanta, incit parea ca Romania este gata ea insasi sa intre in razboi. Cu siguranta ca ea a fost facuta pentru export, insa opozitia interna s-a activat brusc. Populatia a devenit nelinistita. La fel, dl. Plesu a polemizat intens cu sustinatorii pozitiei sirbe. Ca om de opinie, dl. Plesu merita respectul nostru pentru remarcabila sa atitudine, ca diplomat insa postura in care s-a plasat lasa mai multe semne de indoiala asupra calitatilor d-sale de ministru de externe. Se presupune ca Ministerul de Externe nu este nici GDS, nici Fundatia Culturala Romana, nici Clubul de la Davos. Ministerul reprezinta, pe de o parte, intreaga populatie a Romaniei, iar, pe de alta, diplomatia romaneasca.
Exista uneori momente cind optiunile populare au un caracter negativ pe termen lung si de aceea cei care se afla la putere au responsabilitatea de a tine o justa balanta intre acestea. Pentru campania noastra de integrare in NATO acest semnal al puterii de la Bucuresti poate fi important. Si este limpede ca oficialitatile romane vor sa profite de criza iugoslava pentru a forta mina organizatiei. Ceea ce este foarte bine. Dar odata criza trecuta, analistii vor realiza paradoxul atitudinii romanesti si riscurile sale: puterea de o parte, iar poporul de cealalta parte. Cum nici dl. Constantinescu nici dl. Plesu nu sint eterni in functiile lor, responsabilii NATO se vor arata nelinistiti de aceasta atitudine "schizofrenica". Ei vad ca romanii nu iubesc atit de mult aceasta organizatie cum aratau sondajele.
In loc sa incerce obtinerea unui consens minimal al clasei politice, care sa excluda jocurile funciar politicianiste, puterea s-a lansat intr-o polemica pe tema legitimitatii interventiei NATO sau a caracterului regimului Milosevici etc. Analistii NATO se vor intreba nu atit care este adevarata atitudine a Romaniei, ci care este capacitatea romanilor de a gestiona situatiile de criza. In loc sa i se explice populatiei, in mod clar, ce se petrece in Iugoslavia si care sint riscurile pentru Romania, sa manifeste prudenta in declaratii, liderii nostri politici s-au gasit din nou pe baricade. Consensul din parlament a venit tirziu, dar, in mod semnificativ, din partea celor care sint mai atenti la reactiile publicului. De fapt, nu publicul trebuie sa-si nuanteze opiniile, ci oamenii politici, mai cu seama cei de la putere. Poti sa fii ferm fara a tulbura regulile diplomatiei.
In acelasi timp, nu trebuie ignorat faptul ca reveriile noastre pro-occidentale nu ne pot extrage prea mult din realitatea geopolitica in care ne aflam. Deocamdata, nu sintem in NATO, dar sintem in Balcani. Atit Presedintia cit si Ministerul de Externe sint obligate sa mentina raporturi diplomatice cu vecinii, fie ca este vorba de Serbia, fie ca este vorba de Rusia. Optiunea euro-atlantica se putea face cu aceeasi eficienta si pe canale diplomatice, dar mai ales prin fapte.
De altfel, ce a surprins in declaratiile responsabililor nostri politici este maniera de argumentare. Atit presedintele, cit si dl. Plesu si-au constituit argumentatia pe imperative de tip realpolitik: oricit am fi de prieteni cu sirbii, noi avem interesele noastre, care ne cer sa fim de partea adversarilor acestora. Foarte rar s-a vorbit de valori. Cu alte cuvinte, sintem de partea NATO pentru ca vrem ceva de la aceasta organizatie, respectiv un bilet de intrare. Dar NATO nu intervine in Iugoslavia din ratiuni politico-militare. Obiectivul sau este respectarea drepturilor omului. Mai toti oamenii nostri politici au mari probleme in a-si reprezenta aceasta situatie. Este adevarat ca romanii pun un pret cu totul insignifiant pe aceste valori, dar ei trebuie obisnuiti cu ele. Acesta este principalul limbaj cu care se opereaza astazi in relatiile internationale. Principiul suveranitatii de stat nu este caduc, dar acesta devine aproape subsidiar in fata principiilor drepturilor omului. (Florea IONCIOAIA)