Zeul supermarket

Prima nedumerire a aparut in urma cu jumatate de an, in fata raftului gol de la un supermarket. Il stiusem, inca de la inaugurare, plin cu iaurtul meu preferat. Responsabilul de aprovizionare mi-a explicat ca au aparut neintelegeri cu o renumita firma romaneasca de produse lactate. La mijloc era vorba de marja de profit. Am continuat sa cumpar ocazional produsul de la magazinul din cartier, desi era mai scump, pina cind, dupa o perioada, l-am regasit din intimplare in hipermarket. Surprinzator, era mai costisitor decit in bietul magazin de cartier. Explicatia? Conditiile fusesera „renegociate."

Povestea ar fi ramas una izolata, din cele pe care le auzim mereu de la consumatorii circotasi, daca zilele trecute producatorii romani (in ciuda aparentelor mai exista si ei), nu ar fi rupt tacerea. Ceea ce ne spun producatorii este o poveste trasa la indigo dupa alte situatii din tarile vestice si, mai ales, foste comuniste, „colonizate" de marii retaileri occidentali. Hipermarketurile impun taxe de acces la raft, care merg pina la 40% din pretul produselor. Aici nu ar fi nici o suparare. Nu-ti convine, nu dai, nu existi pe raft. Insa, la contracte se mai adauga o clauza anti-concurentiala: pretul produselor furnizate catre magazinele obisnuite sa nu fie mai mic decit cel din hipermarket, care si asa este umflat cu pina la 40%. Comerciantul din cartier trebuie sa traiasca si pune propriul adaos comercial. Astfel, e foarte greu sa ai preturi sub cele din hipermarketuri si scumpirea este artificiala. Noua politica de pe pozitii de forta vine dupa o faza in care marii retailari au mers pe preturi mai mici, falimentind o parte insemnata a micilor magazine.

Incalcarea intelegerii cu marile lanturi l-ar putea arunca pe producator de pe raft. Si pentru a nu pierde locul pe piata, producatorul este obligat sa includa in pret taxe si comisioane care nu reflecta calitatea, ci doar maresc profiturile marilor magazine. Mirajul este unul perfect. Retailerul face o publicitate agresiva pentru preturile mici pe spinarea consumatorilor si producatorilor prin „campaniile promotionale", tombole, si alte metode. Mai mult, producatorul este obligat sa astepte 60 de zile plata marfurilor, aceasta fiind clar un abuz. Hipermarketul se imprumuta de la producatori, fara dobinda. Concluzia: prezenta nereglementata strict a marilor retaileri nu aduce neaparat produse mai iefine. Un monopol privat este la fel de periculos ca unul de stat din ratiuni sociale.

Pozitia de forta cistigata de marile hipermarketuri pe o piata slab concurentiala, cum este cea romaneasca, este deocamdata mai putin investigata de autoritati. Este cu adevarat o minune sa gaseste in hipermarketuri mere, cirese, pere ale producatorilor romani. Fara explicatie, produsele romanesti au embargo. In aceste conditii, nici nu are cum sa se dezvolte o mentalitate de tipul „buy romanian, save your job".

Cum se poate reechilibra situatia intre interesele consumatorilor si pozitiile de forta ale hipermarketurilor? Europenii cred ca prin masuri administrative. Recent, 439 de deputati europeni au semnat o declaratie privind anchetarea abuzurilor marilor retaileri din UE. Este insa o cale intortocheata si birocratica. Responsabilizarea poate sa vina mai degraba urmind un model american. Dupa ce i s-a dus vestea, decenii la rind, despre felul in care jupoaie producatorii si umileste angajatii, lantul Wal-Mart a fost pus in imposibilitatea de a se mai extinde in noi orase. A contat opozitia autoritatilor locale si vointa cetatenilor exprimata prin referendumuri. Reactia a transformat radical discursul Wal-Mart-ul intr-unul social, pe placul consumatorilor: interes public, ecologie, dieta, asigurari medicale. Zeul Wal-Mart a fost ingenuncheat de consumatori.