Lungul nasului

Ceea ce era de asteptat s-a intimplat. Piturca si "haiducii" lui s-au intors acasa dupa faza grupelor turneului final al Euro 2008, nereusind sa urce intre primele opt echipe ale Europei, ca in 1972, 1984 si 2000.

Sa recunoastem, nici nu meritam mai mult, Olanda si Italia aratind, pe ansamblu, un potential superior. Noi am jucat foarte bine un meci, cu Italia, am acoperit perfect o jumatate de registru, defensiv, in partida cu Franta, si am lunecat spre lamentabil in fata unei Olande care a jucat si cu rezervele si cu frina de mina trasa! Or, pentru o calificare dintr-o astfel de grupa era nevoie de minimum doua meciuri memorabile, in care si momentul ofensiv sa se ridice la nivelul celui defensiv. Cu un singur gol marcat, zero suturi pe poarta (!) contra "cocosilor", cu doar doua incercari cadrate si un corner in disputa cu trupa lui van Basten, nu aveam cum sa emitem pretentii.  Cu ce am ramas la final?

In primul rind cu multumirea minimala de a nu ne fi intors acasa in genunchi, asa cum a facut-o Franta, ori mult sub asteptari, precum Cehia sau Polonia, mai ales ca, dupa tragerea la sorti, multe pronosticuri avansau ipoteza ca tricolorii vor avea tolba goala (de puncte, nu de goluri!) la revenirea pe Otopeni.

Apoi (foarte important!), cu certitudinea faptului ca, din punct de vedere al tratamentului, Romania a fost mutata din ultima in prima banca a Europei fotbalistice. Gestul lui Platini de a sta linga Mircea Sandu intr-un moment in care Franta isi juca viza de sferturi, arbitrajele de care am avut parte, in special in disputa cu Italia, care au adus aminte si de respectul cu care am fost tratati in preliminarii, au demonstrat ca "Nasul", atit de hulit in tara, stie "butoanele" pe care trebuie sa le apese la Nyon.

 In acelasi timp, ramine si senzatia ca echipa actuala a atins pragul de sus, limitele acesteia in comparatie cu trupele dezvoltate in jurul lui Dobrin, Balaci sau Hagi (chiar daca primii doi nu au jucat la turnee finale) conturindu-se din ce in ce mai pregnant.

Scoateti jucatori ofensivi

In Elvetia s-a confirmat de ce este Romania o echipa care-si trage seva fie dintr-un campionat intern care nu poate trece de faza grupelor Champions League, fie de la formatii din spatiul ex-sovietic (si nu e vorba de Zenit) ori de la trupe modeste din vest, cum sint Auxerre ori Inverness. Romania are doar trei fotbalisti de top, Lobont, Chivu si Mutu (chiar daca ultimul a fost sub asteptari!), citiva jucatori, cu profil defensiv, care-si fac treaba (Goian, Rat, Codrea, Radoi) si carente mari in atac, unde raminem "Muto-dependenti. Cind "Il Fenomeno" joaca, traim, cind nu – pa! Jucatorii care trebuiau sa-l ajute pe Mutu sa "cinte", Nicolita, Cocis ori Niculae (indiferent de prenume), s-au multumit doar sa rupa cablurile de kilometraj, adica, in limbaj fotbalistic, sa care pianul, neincercind macar sa-l monteze in pozitii favorabile "solistului", ca sa nu mai vorbim de a-l "acorda" pentru un recital. Or, in fotbalul de astazi, ca si in cel de alaltaieri (Dobrin era acompaniat de Dumitrache sau un Lucescu, iar Balaci "cinta" alaturi de Camataru) ori ieri (Hagi a avut "locotenenti" de marca, ca Raducioiu, Ilie Dumitrescu, Adrian Ilie sau Viorel Moldovan), primul solist nu iese in evidenta decit daca si vocea a doua suna bine.

Din aceasta cauza, daca Piturca, care a combinat si el momentele de inspiratie cu cele de blocaj sau teama, vrea sa mai obtina ceva de la generatia actuala, e absoluta nevoie ca, pe linga stilul antipatic de joc cu "fundul in poarta" (sa nu ne amagim, asa am jucat mai mereu!), sa se bazeze si pe jucatori ofensivi de valoare. De unde sa-i ia? Din pamint, din iarba verde!