Eleva de la Liceul Pedagogic care nu avea bani de camin primeste o bursa lunara

vineri, 20 aprilie 2012, 20:50
1 MIN
 Eleva de la Liceul Pedagogic care nu avea bani de camin primeste o bursa lunara
Loredana Prodan

 Proiectul „Salvati Copiii de Abandon si Neintegrare" (SCAN) ofera 1.000 de burse elevilor cu o situatie buna la invatatura, dar precara din punct de vedere material. Dintre acestea, 200 de burse sint oferite in judetul Iasi. Printre beneficiari se numara olimpici, elevi care au mers la balcaniade si cei care au medii mari. Criteriile de alegere a acestora sint situatia materiala, care poate cauza un risc de abandon scolar, dar si rezultatele la invatatura. „De la Liceul Pedagogic avem alte patru eleve preluate in semestrul al doilea, dar si o clasa IX pilot, de la inceputul anului. Pentru ca nu am aflat mai devreme, Loredana va fi inclusa in proiect de la inceputul anului scolar", a precizat Laurentiu Soitu, manager proiect SCAN.

Banii oferiti copiilor au ca scop sa le asigure cazarea si masa. Prin proiect se acorda 1.000 de burse unor asemenea elevi din judetele Iasi, Vaslui, Botosani, Braila, Mures si Maramures. Proiectul se afla la jumatatea lui, terminindu-se in iulie 2013. Loredana Prodan este eleva care risca sa fie data afara din camin din cauza datoriilor pe care le avea, desi avea aproape 10 pe linie.

Comentarii