Jumatate din scolile judetului, inapte sa inceapa anul scolar

joi, 21 august 2008, 16:05
2 MIN
 Jumatate din scolile judetului, inapte sa inceapa anul scolar

Lipsa de interes a directorilor coordonatori ar putea duce la neautorizarea din punct de vedere sanitar a sute de unitati de invatamint din mediul rural.

Din cele 833 de scoli, gradinite si licee care exista in mediul rural, doar 409 au autorizatie sanitara de functionare fara probleme, alte 59 au autorizatie cu plan de conformare, 220 sint neautorizate si 145 au situatia incerta. In cazul celor din urma, nimeni nu s-a prezentat la Autoritatea de Sanatate Publica cu documentatia necesara obtinerii autorizatiei de functionare.

"Chiar daca de obicei mergem in control in scoli in timpul activitatii lor, am inceput acum vizitele pentru a putea termina pina pe 15 septembrie. Acum nu putem lua masuri insa daca pina la 1 septembrie nu se rezolva nimic, aceasta lipsa de interes a directorilor poate fi sanctionata cu amenda de 4.000 lei", a declarat dr. Manuela Trifan, sefa Inspectiei Sanitare de Stat.

O localitate oferita ca exemplu negativ de conducerea ISS este comuna Trifesti unde exista opt unitati de invatamint, una fara autorizatie si celelalte sapte cu situatia incerta. Nedumerirea inspectorilor de la ISS vine din faptul ca multe dintre aceste scoli nesolutionate nu ar avea probleme in obtinerea autorizatiei, insa nu vine nimeni cu dosarul spre aprobare, cinci dintre scolile din Trifesti aflindu-se in aceasta situatie.

Oricum, dupa controlul ISS se intocmeste cite un proces verbal pentru fiecare scoala in care se precizeaza daca poate fi sau nu autorizata, iar directorii pot veni la ASP dupa viza anuala, fara sa mai fie nevoie de alt control. "Multi au gasit scuza ca sint noi in functie si inca nu stiu ce au de facut, insa asa ceva este inacceptabil. Dupa inceperea scolii se va trece la sanctiuni, si amenzile vor fi pe numele directorilor, pentru ca inseamna ca nu au nici un interes sa intre in legalitate daca nu cer autorizatiile", a adaugat dr. Trifan.

Alte scoli cu probleme din judet sint cele din Tabara, Traian din comuna Bivolari, Balusesti, Piscu Rusului, Poienile, Tarnita din comuna Dagata, Gradinita Breazu si Scoala Tautesti din comuna Rediu. De asemenea, mai exista sapte unitati de invatamint din Tibana, doua din Voinesti, majoritatea din Baltati, Braesti si Lungani. La Halaucesti nu s-a cerut autorizatia pentru nici una din scoli, acelasi lucru s-a intimplat si pentru cele zece unitati din Todiresti.

O alta problema este reprezentata de faptul ca in unele localitati au ajuns la primarii bani pentru reabilitarea cladirilor ce adapostesc scolile, insa banii nu au mai ajuns si la directorii unitatilor de invatamint. Acest lucru s-a intimplat si la Trifesti, unde termenul de finalizare a reabilitarii cladirii este noiembrie 2008. In cazul nerespectarii acestuia, copiii vor fi nevoiti sa invete in corpul vechi de cladire. Acest lucru nu va fi insa permis de ISS.

"Trebuie fortata primaria sa dea banii scolii. Trebuie sa mai cumpere si centrala termica si sa construiasca fosa septica. La Trifesti nici macar nu era platita energia electrica", a mai spus dr.Trifan. Controalele prin scoli vor continua pina la terminarea tuturor unitatilor de invatamint.

Comentarii