Liceenii prefera telefoanele scumpe

miercuri, 22 octombrie 2008, 19:40
5 MIN
 Liceenii prefera telefoanele scumpe

Elevii ieseni concureaza la telefoane mobile cu vedetele. Cei cu posibilitati financiare, nu numai ca stiu toate ultimele aparitii, dar chiar reusesc sa isi convinga parintii sa si le achizitioneze. Nu mai este nimic neobisnuit pentru unii tineri ca la virsta majoratului sa fi schimbat deja cel putin 15 telefoane mobile. Unii au adevarate colectii acasa, altii le paseaza la parinti sau frati. Unii elevi le vind sau le amaneteaza. MP3 Playerul, optiunea bluetooth si camera de fotografiat reprezinta, cum spun elevii, un "must have", ceva ce trebuie musai sa contina achizitiile in materiile de telefonie. Fireste, fara parinti cu mina larga, dornici ca odraslele lor sa se poata lauda cu cel mai performant telefon din clasa, elevii nu ar putea sa isi satisfaca dorintele, uneori, extrem de costisitoare.

De la un telefon de 1.000 lei va trece la unul de 2.500 lei

Telefonul mobil reprezinta un obiect de fala pentru unii liceeni. Interesul pentru aceste aparate si pentru optiunile diverse de care dispun, creste odata cu virsta copiilor. Daca in clasele primare telefonul mobil este doar un aparat util, mai mult pentru parintii care isi verifica odraslele sa fi ajuns cu bine acasa, din gimnaziu interesul elevilor creste simtitor. Inca par sa fie la moda telefoanele cu clapita si neaparat cu accesorii, mai ales in cazul fetelor. Camera foto si posibilitatea de a transfera date sint iarasi importante.

La liceeni, situatia este deja alta. Bogdan este elev in clasa a zecea la Colegiul "Costache Negruzzi" si schimba cite un telefon pe an. "Ultimul era cu clapita si l-am stricat. Trebuia sa-mi cumpere altul. Parerea mea este ca Nokia are cele mai bune telefoane. Este o traditie la noi in familie. Cel mai bun la ora actuala mi se pare telefonul Nokia N95, un telefon tip business, asa cum are tatal meu. Eu am un Nokia N72", mi-a spus Bogdan. El pare sa nu mai fie multumit de camera de 2 megapixeli si vrea sa o schimbe cu una de cel putin 5 megapixeli. Pentru ca in rest, ambele telefoane pomenite au optiuni pentru card, bluetooth, internet. "Nu vreau un Nokia N95", imi spune el rizind, "ci un Nokia N96, care trebuie sa apara si pe piata romaneasca", mi-a spus Bogdan.

Daca isi va convinge parintii, isi va dubla astfel valoarea telefonului. De la un telefon de 1.000 lei se va putea mindri cu un telefon de peste 2.500 lei. "Nu stiu cit vine factura. Dar pot sa va spun ca intr-un an am vorbit la telefon 145 de ore si 32 de minute", a adaugat Bodgan. Adica, a vorbit la telefon cel putin 23 de minute pe zi.

Colectie de 15 telefoane

Catalina are 19 ani si pare sa detina deja un soi de record. "Acasa am cel putin 15 telefoane. Dar pe unele le-am mai si dat. Colectionez din clasa a sasea", mi-a spus fata. Toate telefoanele au fost ale ei. Problema este ca se plictiseste cam repede asa ca, o data la citeva luni isi ia altul. "Nu conteaza marca. Cel mai rau imi pare ca am pierdut un telefon care avea loc pentru doua cartele SIM. L-am avut doar patru zile", mi-a spus tinara.

Si parintilor le-ar fi parut rau daca fata nu ar fi trecut intre timp de pe abonament, pe cartela. "Am numar si pe vodafone si pe orange. Numai ca imi era lene sa schimb cartelele si vorbeam numai de pe orange. Am avut facturi si de 5-600 lei vechi. Acum am trecut pe cartela", a mai spus Catalina.

Parintii ei muncesc in Grecia si stiu ca unul dintre cadourile preferate ale fetei lor il reprezinta telefoanele mobile. "Da, am fost foarte fericita cind mi-au adus telefonul asta", imi arata Catalina, un mobil cu clapita "si atit: nu tu camera, nimic". Asa ca in locul LG KG120 a cerut un LG KG800. "Chiar la sfirsitul asta de saptamina trebuie sa imi vina", mi-a spus Catalina.

Cit despre cum isi convinge parintii sa isi cumpere mereu alte si alte telefoane mobile, strategia este simpla. "Inventez ca telefonul vechi are ceva care ma opreste sa tin legatura cu ei. Si cum noile telefoane sint mai bune, noua achizitie este ca si facuta", a incheiat zimbind Catalina.

Optiunile cele mai cautate de tineri la telefoanele mobile sint mp3 playerul si castile, fireste, internetul, bluetooth-ul pentru transfer de date de la un mobil la altul si un card de memorie cit mai mare. De asemenea, conteaza spun ei, "sa te tina bateria". 

Despre importanta optiunii internetului pe telefonul mobil mi-a vorbit Catalin, elev la Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi", care se poate mindri cu un Nokia 6630 pe care il are de doi ani. "Poti sa stai cind vrei pe messenger si poti sa dai o cautare pe google cind nu stii ceva", a spus el. Cu alte cuvinte, orele pot deveni mai putin plictisitoare atunci cind stai de vorba cu prietenii, iar extemporalele mai putin grele, daca mai cauti din informatii pe un motor de cautare.

Telefonul lui Catalin poate fi achizitionat de pe site-urile de specialitate la un pret cuprins intre 900 si 1.800 lei. Nici Catalin nu are abonament, ci un numar pe cartela.

Cei mai multi elevi au telefoane de 400-500 lei

Acum si elevii recunosc. Nu chiar toti sint innebuniti de telefoane mobile. Asta nu inseamna ca nu cunosc si nu se folosesc de unele dintre cele mai sofisticate exemplare. Telefonul mobil este insa achizitionat si in functie de puterea financiara a parintilor. Cei mai multi elevi au telefoane care costa in medie 400 – 500 lei, dupa cum mi-a povestit si Andra.

"Depinde de fiecare, de parinti si de anturaj. Nu neg ca am colegi care sint interesati sa aiba telefoane cit mai sofisticate. Mie mi se pare ca un telefon trebuie sa fie in primul rind telefon", mi-a spus Andra, eleva in clasa a XII-a la Liceul de Informatica. Telefonul ei nu este unul chiar foarte performant. Se lauda doar cu un Samsung E 600, dar spune ca nici nu are nevoie de mai mult. Colega ei, Alexandra, insa are un Nokia 5200, un telefon cu slide si al carui pret variaza pe site-urile de specialitate intre 350 si 500 de lei.

Comentarii