Plingere penala impotriva lui Adomnitei, din cauza fraudei la tezele nationale

miercuri, 30 ianuarie 2008, 17:08
2 MIN
 Plingere penala impotriva lui Adomnitei, din cauza fraudei la tezele nationale

Doua organizatii neguvernamentale sint hotarite sa depuna plingere penala impotriva ministrului educatiei, Cristian Adomnitei pentru fraudele care au fost semnalate in toata tara la tezele cu subiect unic.

Agentia de Evaluare si Asigurare a Calitatii Educatiei si Asociatia Profesionala pentru Educatie si Cercetare il acuza pe Adomnitei de abuz in functie si neglijenta in serviciu. „Vom depune plingerea penala miine sau cel tirziu poimiine (n.r.- astazi). Dorim ca in semestrul al doilea sa fie eliminate tezele cu subiect unic si adoptata modalitatea de admitere prin examen", a precizat Gheorghe Radulescu, secretarul general al AEACE, care spune ca aceasta este modalitatea agreata de cei mai multi dintre dascali.

„Ziarul de Iasi" a relatat in repetate rinduri despre deficientele grave in supraveghere semnalate la desfasurarea tezelor cu subiect unic. Profesorii corectori au identificat la toate cele patru discipline calupuri de teze identice, ca si cum ar fi fost trase la xerox, ceea ce dovedeste ca in multe unitati scolare supraveghetorii au sugerat sau chiar au dictat raspunsurile elevilor ori ca au fost lasati elevii sa copieze in voie.

Mai mult, o analiza a ISJ a scos la iveala peste 100 de teze cu note umflate cu pina la 3 puncte. Alti peste 3.500 de elevi au primit la teze cu doua puncte mai mult decit aprecierea profesorului de la clasa.

„Cerem demisia domnului ministru al Educatiei pentru ca a savirsit un abuz in functie atunci cind a emis ordinul prin care a stabilit tezele cu subiect unic ca fiind modalitatea de evaluare pentru admiterea la liceu, ignorind simularea tezelor din anul precedent. Si-ar fi dat seama ca este total nerecomandat. De asemenea, consideram ca se face vinovat de neglijenta in serviciu pentru ca refuza sa schimbe metodologia de sustinere a admiterii la liceu, cu toate ca are suficiente dovezi ale fraudei", a mai spus Gheorghe Radulescu.

In replica, reprezentantii Ministerului Educatiei sustin ca nu pot schimba metodologia in timpul anului scolar. „Daca avem probleme punctuale cu privire la tezele cu subiect unic, asta nu inseamna ca trebuie sa generalizam. Este o lipsa de respect fata de profesorii corecti si elevii care chiar invata. Cind s-a hotarit aceasta modalitate de admitere la liceu s-au luat in considerare date concrete care au aratat eficienta metodei de evaluare", a precizat Mihaela Suciu, consilier in cadrul ministerului. Ministrul Adomnitei nu a putut fi contactat.

Comentarii