Subiecte usoare la tezele cu subiect unic de vineri

duminică, 11 mai 2008, 15:19
2 MIN
 Subiecte usoare la tezele cu subiect unic de vineri

"Ce ciuda mi-e ca am gresit!" a exclamat o eleva, punindu-si mina la frunte de deznadejde, convinsa de colegii ei ca la un subpunct trebuia sa detalieze si nu doar sa enumere doua programe adoptate la Revolutia din 1948.

Elevii de clasa a opta au sustinut vineri prima teza cu subiect unic, cea la alegere dintre istorie si geografie. "Subiectele au fost mai usoare decit semestrul trecut, numai ca era sa ma dea afara din sala pentru ca vorbeam", a declarat o eleva de la Colegiul "Mihai Eminescu", care tocmai iesea de la teza de la istorie.

Si dascalii confirma ca nota minima de trecere poate fi obtinuta cu usurinta. "Elevii trebuiau sa citeasca foarte atent cerintele. Au avut de completat propozitii lacunare sau de folosit termeni in enunturi cu caracter istoric. De asemenea, la subiectul al doilea, pe baza unui text, au avut de rezolvat o serie de cerinte, inclusiv de construit o argumentare de jumatate de pagina", a declarat Lacramioara Iordachescu, inspector de specialitate in cadrul ISJ Iasi.

De asemenea, la geografie, elevii care rezolva corect si integral primele doua subiecte au asigurata, cumulind cu punctul din oficiu, nota 5.40. "Subiectele urmaresc in general deprinderile de localizare spatiala, argumentare, cunoasterea aspectelor definitorii pentru unitatile de invatare cuprinse in limitele materiei indicate pentru semestrul al II-lea. Ele vizeaza probleme din hidrografia Romaniei, asezari omenesti, orase resedinta de judet. De asemenea, elevii au avut de precizat ramuri industriale reprezentative pentru trei dintre orasele marcate pe harta", a precizat Liliana Stratulat, inspector de specialitate in cadrul ISJ Iasi.

Prezenta la ambele discipline a fost de 85% din numarul elevilor inscrisi in clasa a opta, elevii din mediul urban fiind mai interesati de teze decit colegii lor din mediul rural. Unul dintre candidati, de la scoala Motca, a fost prins copiind la geografie si eliminat de la teza.

"In cadrul sedintei cu directorii s-au facut recomandari ferme pentru prevenirea fraudelor de orice tip pe parcursul desfasurarii tezei, pentru o seriozitate egala in toate unitatile de invatamint", a precizat Cristina Dascalu, purtatorul de cuvint al Inspectoratului Scolar Judetean.

Declaratia vine in contextul in care supravegherea a fost punctul slab al tezelor, semestrul trecut fiind facuta de catre cadre didactice de la scolile la care copiii sint elevi, aparind astfel numeroase suspiciuni de frauda.

Comentarii