Basarabean nascut in gerurile Siberiei, repatriat la Bacau

Constantin Gavajuc s-a stabilit in Bacau in 2001. "Fetele erau eleve aici. Tatal meu imi lasase cu limba de moarte sa vin in tara mama, asa ca m-am stabilit la Bacau. Dar chinurile care speram sa se termine aici, au continuat. Chinuri care ne-au marcat familia din 1940 incoace", isi incepe povestirea Constantin Gavajuc. In orasul lui Bacovia, el si cu sotia lui Elena si-au cumparat un apartament si au inceput sa faca toate demersurile pentru a obtine cetatenia romana si toate drepturile ce decurg din aceasta. "Dar nu a fost deloc usor. Dincolo de Prut am fost persecutati pentru ca eram romani, iar aici suferim pentru ca sintem considerati cetateni sovietici", ne spune printre lacrimi Elena. Pentru a supravietui in Bacau si-au deschis propria afacere prin care importa si exporta cereale, dar nu sint multumiti de felul merge treaba. Constantin este economist, dar nu poate profesa la noi pentru ca studiile facute la Universitatea din Chisinau nu-i sint inca recunoscute. In cei 50 de ani de viata spune ca a trait un adevarat calvar. Tragedia a inceput in 1942, cind tatal lui Constantin, Gavril Gavajuc a fost incorporat in armata romana.
Prizonieratul in Siberia
"Tata era cetatean roman din Basarabia, ca si mama. El a facut armata la Bucuresti. A venit razboiul si a fost incorporat in armata romana si a luptat impotriva Armatei Rosii. Pe 20 august 1944 a fost luat prizonier. El si cu alti soldati romani au fost dusi in lagarul de filtrare de la Balti, unde au stat patru zile. Apoi au fost incarcati in vagoane si dusi in Siberia, intr-un lagar la Oceanul Inghetat. Aici a inceput calvarul lor. Faceau munca silnica la o mina de exploatare a minereurilor. Tata imi povestea cum in fiecare zi erau scosi oameni morti din mina datorita conditiilor inumane in care lucrau. Vazind rusii ca mor prea multi oameni, i-au mutat pe cei care dadeau semne de slabiciune la taiat padurea. Dupa doi ani de munca in mina, tata a fost mutat si el la padure. Daca guvernul tarii din care venea prizonierul cerea ca acesta sa fie eliberat, se purtau cu el mai omeneste. Daca nu, ingrosau rindurile cetatenilor sovietici. Li se luau toate actele si li se propunea eliberarea cu conditia sa se casatoreasca cu femeile din lagarul vecin si sa devina rusi cu acte in regula. O parte acceptau. Tata nu a fost de acord, pentru ca el avea deja o familie in Basarabia", ne povesteste despre familia lui Constantin Gavajuc.
Oricit de tare a incercat sa se tina, Gavril Gavajuc nu a putut rezista temperaturilor de – 50 grade Celsius. "In lagar aparuse dupa o vreme o moda noua, cea a sinuciderilor. Dar sovieticii s-au prins si au inceput sa faca cercetari printre prizonieri. Celor care erau prinsi li se marea perioada de detentie. Tata a ales sa se automutileze pentru a ajunge la spital. Simtea ca nu mai rezista in acele conditii. A slabit coada toporului, a facut o alta pana mai subtire, a aruncat vechea pana, a pus mina pe un trunchi de copac si si-a retezat degetele de la mina stinga. S-a bandajat cu o bucata de pinza si cu piciorul a scos lama toporului, ca sa para un accident de munca. I s-a deschis dosar pentru a vedea daca nu a regizat accidentul, dar nu au putut demonstra nimic. Pina la urma l-au dus la spital", continua povestea fiul fostului detinut.
Gavril Gavajuc a fost dus la spital si asa a aflat si el locul din Siberia unde era lagarul. Dupa spitalizare a fost mutat la bucataria inchisorii. Aici a fost prins de un soldat ca ascundea mincare in pungi, la gunoi, pentru ceilalti romani. I s-a pus pistolul la cap si a fost amenintat ca va fi omorit la urmatoarea abatere. Dupa patru ani de prizonierat a fost eliberat. S-a intors la familia lui din Basarabia, gata sa-si reia viata. S-au mutat intr-o casuta in care bunica lui Constantin tinea pasari. Apoi, un unchi le-a cedat o bucata de pamint si si-au construit propria lor casuta. Doar un an au trait linistiti.
Nevoit sa plateasca ca sa fie dus in Siberia
Gavril Gavajuc n-a apucat sa stea acasa nici un an de zile, deoarece sovieticii au hotarit deportarea lui si a familiei in Siberia. "Tata avea un frate care lucra la primarie. El i-a spus ca este pe lista primilor deportati. In aceeasi noapte, soldatii i-au incercuit casa. Tata s-a ascuns dupa cerdac. Si-a inchipuit ca, daca nu il vor prinde pe capul familiei, rusii ii vor lasa sotia si copii in pace. Dar nu a fost asa. Mama si cei trei frati ai mei – Constantin Gavajuc nu era inca nascut la acea vreme – au fost urcati in carute cu alti basarabeni, mutati in vagoane si trimisi spre Siberia. Calatoria a durat mai bine de doua saptamini in niste vagoane destinate transportului de animale. La fiecare statie scoteau cite un mort. Tata a fugit la Manastirea Capriana, de linga Chisinau. Se furisa la cumnata lui de unde trimitea colete familiei. A stat ascuns pina ce furia a trecut. Apoi s-a predat si a cerut sa fie dus linga ceilalti ai lui. I s-a raspuns ironic: «Atunci v-am dus gratis, acum va platiti singur drumul». A platit ca sa ajunga pe tarimul mortii, in Siberia.
Apoi a inceput o noua batalie: a luat viata de la zero.
Pe mama si cei trei copii i-a gasit in mijlocul padurii siberiene. Nu existau nicaieri case. Oamenii isi improvizasera niste baraci lipite cu pamint, in care se ingramadeau cite cinci familii. Fiecare in coltul ei. Traiau laolalta copii, femei, barbati si plosnite. Peste tot era mlastina, asa incit le era sila sa si respire. Tata si mama munceau din greu pentru a intretine familia. Incet, incet in acea pustietate s-a incropit un satuc. Fiecare avea responsabilitatea lui: barbatii mergeau la taiat lemne, iar femeile unele munceau, altele ingrijeau copiii. Mama a ajuns asistenta medicala pentru mica comunitate.
Fiecare clipa de viata in Siberia era un calvar. Nu conta ca esti blond sau brunet, roman sau de alta natie. Toti erau urmariti de sovietici in orice secunda. O privire aruncata aiurea insemna o pedeapsa. Sau chiar moartea. Basarabenii erau, nu se stie de ce, priviti cu ochi deloc buni. Dovada clara a antipatiei: cele mai mici bucati de piine. Nu conta pentru rusi ca acele suflete isi dadeau piinea la copii. Si ca sufereau niste suflete nevinovate.
Controlul saptaminal era un alt ritual devenit obsesie: la fiecare sfirsit de saptamina se facea prezenta. Deportatii mergeau ca animalele, rind pe rind, sa fie numarati. Sovieticii aveau astfel o evidenta clara ca nimeni n-a fugit din infern.
In 1952 m-am nascut eu, in acea baraca. Mama ne incuia in casa si mergea la slujba, pentru ca nu avea cine sa stea cu noi. Daca ieseam afara, riscam sa murim inghetati. Perioada cit am fost deportati a durat zece ani. In 1957 am fost eliberati. Ne-am intors in Basarabia, dar aici nu ne-au mai primit. Puteam merge oriunde in Uniunea Sovietica, dar nu acasa", ne-a spus cu tristete Constantin Gavajuc.
El sustine ca niciodata parintii lui nu au primit o explicatie clara a refuzului de a fi primiti impreuna cu odraslele inapoi in Basarabia. Banuiala insa a existat din prima clipa: inainte sa fie deportati, fusesera destul de instariti. Intelectualii si micii intreprinzatori nu erau vazuti cu ochi buni. Li se luasera tot, asa ca nu era cazul sa fie primiti si, cine stie, sa-si ceara averea inapoi.
"Un militian l-a sfatuit pe tata sa ameninte ca isi lasa familia in grija sovieticilor si ca pleaca numai el la Vladivostok. Doar asa au reusit parintii sa fie reprimiti. Nu mai aveam insa casa si pamint. L-au pus pe tata sa semneze ca renunta la toata averea, ca nu va face propaganda proromaneasca si ne-au facut acte rusesti", ne mai spune puiul de roman nascut in mijlocul Siberiei.
Nici rusi, nici romani
Constantin Gavajuc a trait o viata de om in Republica Moldova. S-a casatorit si a avut trei copii, un baiat si doua fete. A lucrat in comert si ar fi putut sa ramina pina la moarte in Basarabia. Tatal lui, insa, ii spusese pe patul de moarte sa se intoarca in Romania. Fetele au venit sa studieze la Bacau, asa ca anul trecut a vindut toata agoniseala si a venit si el aici, cu sotia. Baiatul a ramas sa-si termine studiile la Chisinau.
Dupa ce s-a stabilit la noi in judet, Gavajuc a inceput sa faca toate demersurile pentru a obtine cetatenia romana. "Dupa atitea drumuri intre Republica Moldova si Romania, am reusit sa obtinem cetatenia romana, dar drepturile nu. Am depus la Directia Muncii dosarul pentru a intra in posesia drepturilor stabilite de legea 118, referitoare la fostii detinuti sau deportati, dar am primit raspuns negativ. Au considerat ca nu pot avea aceste drepturi ca orice alt roman, deoarece m-am nascut in Siberia si am primit cetatenie rusa. Dar parintii mei au fost romani. Tata a facut armata si a luptat pentru Romania. Nu a fost mercenar. Nu a fost alegerea mea sa ma nasc in Siberia. Eu sint roman. Am dat in judecata Directia Muncii, dar fara nici un rezultat. Si instanta a decis ca sint cetatean sovietic", ne-a explicat Constantin Gavajuc.
Pentru a-si implini dorinta, Gavajuc a incercat sa faca rost de actele romanesti, dinaintea ocupatiei sovietice. Nu a mai gasit insa nimic. Rusii au distrus toate actele de identitate ale romanilor deportati. Mai mult, in actele de stare civila eliberate de rusi, la nationalitate este trasata cu tus o linie. Cu alte cuvinte, Constantin Gavajuc nu apartine nici unei tari. Nu este nici rus, nici roman. Desi se simte roman, pentru ca o viata i-a auzit pe parinti spunindu-i acest lucru, autoritatile din tara noastra ii spun ca este, de drept, sovietic. Singurul act care mai exista si mai poate dovedi originea romana a tatalui sau este un certificat de la Arhivele Militare din Ploiesti, in care se atesta ca Gavril Gavajuc, cetatean roman, a luptat in armata noastra.
Culmea este ca familiei Gavajuc i s-a oferit posibilitatea sa plece in Italia. Una dintre fete s-a stabilit acolo, dupa o casatorie cu un cetatean italian. Constantin si Elena Gavajuc au refuzat acest lucru. Sint prea batrini pentru un nou start. Ar insemna sa plece din nou in lume, sa inceapa o alta viata. Numai ideea unei noi plecari le repugna. Cei doi ne-au spus ca au obosit sa-si caute un loc si un rost in lume. Cred ca locul lor este aici, in Romania. Singura lor dorinta este sa fie recunoscuti ceea ce se simt ca sint. Romani. (Claudiu TANASESCU, Roxana SMIL)