Doina Melinte renunta la functia de consilier municipal

vineri, 25 august 2000, 23:00
2 MIN
 Doina Melinte renunta la functia de consilier municipal

Doina Melinte renunta la statutul de consilier local din partea Partidului Democrat, deoarece considera ca aceasta functie este incompatibila cu postul de director al Directiei Judetene de Tineret si Sport Bacau (DJTS), potrivit Legii privind Statutul Functionarului Public. Consiliul Local Bacau a luat act de decizia Doinei Melinte, urmind ca, in cadrul sedintei de luni, 28 august, sa aprobe incetarea mandatului de consilier. Locul sau in cadrul consiliului va fi ocupat nu de urmatorul supleant, Vasile Anton, care ocupa functia de director adjunct in cadrul Directiei Agricole Bacau, ci de Liviu Miroseanu, in virsta de 27 de ani, presedintele organizatiei municipalte de tineret PD. Deputatul Vasile Nistor, presedintele organizatiei judetene PD, spune ca, desi Anton ar fi preferat sa demisioneze din functia de la Directia Agricola in favoarea calitatii de consilier local, el a fost convins sa lase locul unui tinar. Deputatul Nistor ne-a mai spus ca Doina Melinte i-a aratat o adresa primita de la Ministerul Tineterului si Sportului, prin care i se cerea sa renunte la consiliul local. Trebuie mentionat ca celebra atleta a ocupat simultan cele doua functii, inca din 1996, fara a fi nici o problema.
Legea privind Statutul Functionarului Public nu precizeaza insa clar ca functiile din administratia locala sint incompatibile cu calitatea de functionar public. E adevarat ca, in urma cu citeva saptamini, odata cu sustinerea la Bucuresti a examenului de atestare pe post, directorul DJTS s-a angajat sa nu faca politica la locul de munca si nici sa isi exprime public optiunile sale politice. Subprefectul Ioan Andone presupune ca aceste stipulari ale legii ar fi determinat-o pe Doina Melinte sa isi dea demisia din Consiliul Local, dar el considera ca cele doua calitati nu sint incompatibile. Pe de alta parte, Dumitru Popa, secretarul Primariei Bacau, sustine ca prevederile legale in vigoare nu permit cumularea unei functii publice cu cea de consilier local. ( Simona POPA, Nicoleta VARTIC )

Comentarii