Gazare cu repetitie

luni, 24 noiembrie 2003, 00:00
1 MIN
 Gazare cu repetitie

Bacauanii par a fi uitat cum e sa respiri aer curat la sfirsit de
saptamina, in conditiile in care SC „Sofert” si-a facut un obicei din
a ne polua in aceste zile. Dupa ce in week-end-ul trecut bacauanii
au fost miluiti cu o cantitatea de amoniac a carei concentratie a
depasit de aproximativ trei ori valorile maxime admise, cei de la
combinatul de ingrasaminte chimice s-au gindit, simbata, ca n-ar fi
rau sa dubleze concentratia de amoniac. Drept urmare, aceasta a
depasit de sapte ori limita admisa. „Simbata seara am efectuat
doua masuratori consecutive. La ora 18,50, concentratia de
amoniac era de 0,73 miligrame pe metru cub, pentru ca, peste
numai 35 de minute, aceasta sa ajunga la 2,09 miligrame pe metru
cub, ceea ce inseamna o depasire de sapte ori a concentratiei
maxime admise. Astazi (ieri, n.r.) am continuat masuratorile,
rezultatele urmind sa le cunoastem in cursul zilei de miine (azi,
n.r.), dar, foarte probabil, se va depasi din nou limita maxima
admisa de 0,3 miligrame pe metru cub. Am comunicat datele
masuratorilor colegilor de la Garda de Mediu si, din cite am inteles,
cei de la «Sofert» vor primi o amenda de 225 de milioane de lei”,
ne-a declarat Iulian Movila, directorul Agentiei Regionale de
Mediu. Daca sanctiunea in cauza va deveni realitate, combinatul
bacauan va contabiliza cea de-a noua amenda primita in decurs
de numai noua luni pentru poluarea atmosferei cu amoniac.
Amenzi care au scos din buzunarul „Sofert” peste un miliard de
lei. (Eduard CUCU)

Comentarii