Iacobov vrea sa puna mina pe toata platforma industriala Borzesti

joi, 27 septembrie 2001, 23:00
2 MIN
 Iacobov vrea sa puna mina pe toata platforma industriala Borzesti

Reprezentantul Autoritatii pentru Privatizare – APAPS, la Rafo Onesti, Marin Marin, s-a intilnit miercuri, 26 septembrie, cu reprezentantii sindicatului Rafinorul, etapa obligatorie in derularea negocierilor care au loc pentru privatizarea rafinariei. "Am purtat cu liderii sindicatului un dialog menit sa clarifice pozitia APAPS in procesul de privatizare a rafinariei, pe de o parte, si pentru a afla care este pozitia sindicatului, pe de alta parte, in acest proces – ne-a declarat Marin Marin. De asemenea, am considerat util acest dialog, pentru a preintimpina o serie de alte probeleme care au aparut in procesul de privatizare la alte mari intreprinderi din Romania".
Reprezentantul APAPS la Rafo a mai declarat ca a fost autorizat de potentialul cumparator al pachetului de actiuni pus in vinzare la Rafo, singurul ofertant, firma Imperial Oil, si de principalul ei actionar, Corneliu Iacobov, sa faca publica intentia de a crea la Borzesti un holding de firme din industria petrolului, prelucrarii titeiului si alte societati producatoare de utilaj petrochimic si prestatoare de servicii, care sa se integreze in acelasi ciclu de productie. Intreprinderile vizate, pe linga Rafo, sint Carom si Uton Onesti, ultima fiind societatea care ar putea indeplini in holding rolul de "mecanic sef". Imperial Oil detine, de asemenea, pachetele majoritare de actiuni la alte doua societati importante, care sint Electrocarbon Slatina si Rafinaria Darmanesti, legate si ele prin fluxul de tehnologic de producere si prelucarare a cocsului de petrol. Ideea holdingului pe platforma industriala Borzesti – Onesti nu este noua. Ea a fost adusa in discutie de mai multe ori, in diferite faze ale procesului de privatizare a Rafo, incercat in mai multe variante in ultimii sase ani. (Petru DONE)

Comentarii