Mastile si viorile lui Mos Tache fac inconjurul lumii

Vioara din claxoane
Pe Dumitru Vranceanu – sau Mos Tache din Berzunti – il cunosc, de ani de zile, toti consatenii lui, vecinii din citeva sate din imprejurimi, foarte multi oameni din Romania, dar si din citeva mari orase ale lumii. Dupa spusele sale, mesterul de viori din metal cu goarna si de masti traditionale a vazut pina acum un sfert din Mapamond, dar mai are inca de vazut, pentru ca la cei 80 de ani este inca in putere si nu se da pe multi ca el. „Scapar de nerabdare sa plec, la anul cu la niste cunostinte din Germania" – spune Mos Tache, in timp ce isi acordeaza o vioara si se pregateste sa ne faca o proba a mestesugului pe care il are si la cintat, nu doar la facut viori cu goarna.
De aproape doua saptamini, Mos Tache n-a mai dat pe acasa. Cinta, intr-una, pe la festivaluri si pe la petrecerile care acum, la sfirsit de an, se tin lant. A fost la Ziua Galatilor, a cintat pe la Brasov, a dat o fuga pe la Oradea si, acum, se spune ca s-ar afla pe undeva tot prin vestul tarii. Pentru ocaziile la care este invitat, mesterul din Berzunti nu se pregateste anume. El repeta de ani de zile ce a invatat odata. Aproape nu exista om care ii trece pragul casutei modeste, dintr-un virf de deal din Berzunti, care sa scape de Mos Tache fara o „proba" din mestesugul sau de rapsod. Indata il vezi cum isi ia o ciudatenie de vioara din tabla zincata, croita dupa calapoade proprii, la care a lipit, cu cositor, o goarna de alama de la claxoanele autoturismelor si o membrana telefonica. Mos Tache porneste potpuriul cu o sirba veche, la care se acompaniaza cu un soi de doba croita dintr-un dulap de lemn, dar si cu un solz de peste si, din cind in cind, cu ziceri din gura. Melodiile lui nu tin de un folclor anume, de o zona sau de un interpret cu nume, dar aduc a Zavaidoc si a melodiile batrinilor lautari – de care zona Berzunti nu a dus lipsa niciodata. Cintecele au ritm, daca sint mai saltarete, si ceva din melancolia vremelniciei, ca in doinele vechi, de jale. L-am ascultat pe Mos Tache in tinguiri pentru pacatoasa de viata, dar si dupa ceva mindre care au fost odata, ca si in ziceri despre
consatenii pe care tot satul i-a vazut cind harnici, cind sfisiati de dor, cind supusi celor lumesti. Mos Tache spune ca este un rapsod: „Nu ca Tudor Gheorghe, dar nici Tudor Gheorghe nu cinta ca mine".
Doba din dulap
Cu viorile din tabla si cu doba din lemn, mesterul a colindat lumea. Isi aminteste cu placere cum a cistigat o bere intr-un restaurant occidental numai pentru ca era imbracat in costumul popular, dar si de momentele in care incalzea inimile mesenilor prin circiumile Europei de Vest cu instrumentele sale. Daca pe ciudatele viori le stie de-acum toata lumea, doba din lemn a ramas insa in anonimat. Cine isi poate imagina ca intr-un dulapior vechi din lemn pot intra si doba ca atare, dar si cite ceva de-ale gurii cind mos Tache pleaca „in turneu". Daca deschizi dulapul care arata, de altfel, ca o geanta diplomat neaosa, ai surprinderea sa afli inauntru doar un cinel, patru corzi de ghitara si ciocanelul pedalei pe care bate mosul cu calciiul sting.
Vioara, la momentul oportun, se transforma si ea, iute, in ghitara, pe care mesterul cinta cu o pana croita dintr-un bidon de plastic. „Toate materialele – spune mos Tache – le i-au de la fiare vechi. Nu ma costa nimic, dar, pe o vioara ca asta, un uncrainean a vrut sa-mi dea, acum trei ani, patru milioane de lei".
Calapodul de masti
In fapt, Dumitru Vranceanu a iesit in lume ca un creator de masti
populare. Anul acesta, a mai vindut una sau doua, desi o masca nu costa decit 300.000 de lei, cam cit o jumatate de caruta cu lemne. Acum doi ani, o dadea cu 150.000 de lei, si facea cit o caruta cu lemne intreaga. Comenzile s-au mai imputinat, dar mesterul are pregatite, oricind, materiale pentru alte exemplare. Mastile sint, mai degraba, haioase decit hidoase si, dupa spusa lui Mos Tache, seamana leit cu oamenii batrini, cu ciobanii, dar si cu vecinii pe care, desi nu ii numeste, dupa lucirea din ochi simti ca parca ii stie el bine. „Nu mai folosesc piei argasite – spune mesterul – pentru ca au miros de oaie si nu place obrazelor fine. Pun si material plastic, lina pieptanata, stofa, iar dintii ii fac din fasole si din scoici". Cu o masca pe fata, Mos Tache pare mai ferches si intelegem de ce spune ca face mastile "dupa calapodul sau". (Petru DONE)