O noua sansa pentru candidatii respinsi la admiterea in licee

vineri, 19 iulie 2002, 23:00
2 MIN
 O noua sansa pentru candidatii respinsi la admiterea in licee

Absolventii de gimnaziu declarati respinsi in urma repartizarii computerizate la licee, scoli profesionale si de ucenici se pot considera norocosi, in conditiile in care Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) a dat unda verde, ieri, pentru organizarea unui nou tintar. Cea de-a doua reapartizare computerizata ii va avea in vedere doar pe elevii picati dupa prima admitere, care vor depune la Inspectoratul Scolar, pina marti, 23 iulie, o noua fisa de inscriere. Acestia pot insa opta doar pentru locurile ramase vacante. Amintim ca in judetul Bacau sint 135 de candidati declarati respinsi si 3143 de locuri vacante, aproape toate la scoli profesionale si de ucenici. Exceptie fac Liceul "Alexandru Vlahuta" din Podu Turcului si Grupul Scolar "Grigore Cobalcescu" din Moinesti, unde mai exista 19, respectiv cinci locuri libere, dar la invatamintul seral si cu frecventa redusa. In conditiile in care majoritatea covirsitoare a locurilor ramase neocupate este la "profesionala" sau "ucenici", se poate pune intrebarea unde este avantajul celor respinsi? Acesta consta in momentul in care se face repartizarea. Daca candidatii respinsi dupa primul tintar ar fi putut sa se orienteze numai dupa cea de-a doua sesiune a examenului de Capacitate, asa cum specificau reglementarile MEC pina ieri, acestia au un "adversar" in plus in absolventii de gimnaziu care promovau capacitatea in toamna. Mai mult, o parte dintre acestia ar fi putu avea medii de admitere mai mari decit o serie dintre respinsi, caz in care aveau intiietate la repartizare. Tot in perioada 18 – 25 iulie se pot rezolva si cazurile speciale, precum cel al lui Florin Azoitie, pe care vi-l prezentam alaturat. (Eduard CUCU)

Comentarii